Știri politică

Senatorul AUR Sorin Lavric consideră că profesorii din Suedia „s-au trezit din somnolenţă” după decizia de a renunţa la manualele digitale şi revenirea la cele pe hărtie

26 Feb, 15:08 • Russo George
Ministerul Educaţiei din Suedia a anunţat, în vara anului trecut, că a hotărât să elimine tabletele din sălile de clasă și să revină la manualele tradiționale din hârtie, motivul fiind scăderea nivelului de lectură al elevilor, care a fost atribuită utilizării tabletelor în cadrul grădinițelor și școlilor primare.
Senatorul AUR Sorin Lavric consideră că profesorii din Suedia s-au trezit din somnolenţă după decizia de a renunţa la manualele digitale şi revenirea la cele pe hărtie

Autoritățile din Suedia au observat că elevii din școli nu mai știu să citească. Ministrul Educației, Lotta Edholm, a denunțat astfel o „criză a citirii”. Aceasta ar fi bazată pe creșterea, în cinci ani, de la 12 la 19% a ponderii copiilor de zece ani cu dificultăți de citire din țară, potrivit ultimului studiu publicat în Reading Literacy International (PIRLS).

Potrivit ministrului, în Suedia s-a produs „o digitalizare exagerată” a școlii, mai ales în ultimii zece ani.

Conform unui studiu realizat de Agenția Suedeze pentru Educație, elevii care citesc din cărțile clasice reușesc să sublinieze mai bine punctele principale ale textului. Ei pot să-și amintească mai multe elemente și să demonstreze o înțelegere globală mai bună a ceea ce citesc.

Aceste constatări apar într-un context în care instrumentele de învățare digitale sunt adesea prezentate ca având avantaje. Asta pentru că pot combina sunete, imagini și text, și pot fi actualizate în timp real.

Recent, senatorul AUR Sorin Lavric a salutat revenirea Suediei la manualele clasice, în locul celor digitale, transmite un comunicat de presă.

„Ce se întâmplă azi în învățământul suedez adeverește ideea că tehnica,  sub pretext că înlesnește strădania minții, de fapt o înrobește. Ministrul Educației din Suedia a recunoscut de curând că mijloacele digitale de instrucție se răsfrâng într-un mod extrem de dăunător asupra intelectului elevilor. Cine stă cu ochii în ecranul calculatorului pentru a asimila cunoștințe de cultură generală ajunge mai devreme sau mai târziu într-o stare deplorabilă de handicap mental.

Unui asemenea elev îi va lipsi gândirea abstractă, coerența ideilor și putința de a face comparații. Într-un cuvânt, va fi un semidoct cu ifose, crezând că internetul poate gândi în locul lui. În mintea unei asemenea momâi nu se va cristaliza în veci o concepție cât de cât limpede asupra lumii. Va fi un abulic fără busolă în viață”, a explicat Sorin Lavric.

Senatorul Lavric speră ca profesorii români să urmeze exemplul celor din Suedia: „Nu doar tehnica digitală îi prostește pe copii, dar și afurisita de corectitudine politică”

Senatorul conservator speră ca și profesorii români să le urmeze exemplul.

„Dându-și seama că digitalul doboară mințile copiilor, profesorii din Suedia s-au trezit din somnolență, declarându-și răspicat dorința de a se întoarce la vechile cutume educative: cartea, lectura și caligrafia. Ce-i în mână nu-i minciună, mai ales când miroase a celuloză, a cerneală și a mină de creion. În fond, dascălii suedezi își apără reputația, căci intuiesc prea bine că atâta vreme cât predau peste o cohortă de dobitoci infantili, de prestigiul lor didactic se va alege praful. Nu poți să fii profesor sclipitor în mijlocul unor idioți cărora nu ai voie să le spui în ce hal de incultură au ajuns.

Nu doar tehnica digitală îi prostește pe copii, dar și afurisita de corectitudine politică, din cauza căreia dascălii, în numele menajării orgoliilor elevilor, evită să le spună adevărul în față. Și în felul acesta perpetuează o contraselecție valorică. Analfabetului îi spui franc că e analfabet, fiindcă altfel rangul tău valoric se face țăndări.

Modelul Suediei merită să fie urmat de profesorii noștri. Altminteri e de prisos să ne mai lamentăm pe seama a cît de precar e învățământul românesc”, a încheiat Sorin Lavric.

Citeşte şi: Mai mulți tineri și-au negociat salarii mai mari cu ajutorul ChatGPT: „Sunt impresionat”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan îl nominalizează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Nicușor Dan participă vineri în Ucraina la primul Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea guvernului
Suedia: Social-democrații câștigă alegerile, dar Magdalena Andersson trebuie să negocieze formarea ...
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Eurostat: Inflația din UE a urcat la 3,2% în august. România a avut cea mai mare rată, de 6,3%
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Ministerul Finanțelor a atras 847 mil. lei de la populație prin emisiunea Fidelis
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele lor naționale
Macron îi invită vineri pe liderii partidelor să discute despre conflictele internaționale și consecințele ...
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea un guvern instalat”
Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni: „Vom căuta să găsim o formulă pentru a avea ...
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin în Parlament
Kelemen Hunor: UDMR acceptă un guvern tehnocrat, dar premierul trebuie să aibă autoritate și sprijin ...
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi vizele
Australia înăspreşte politica de imigraţie şi reduce numărul persoanelor care își pot prelungi ...
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
Dominic Fritz: USR propune un guvern minoritar cu PNL și UDMR, urmat de unul al PSD
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
George Simion, după consultările de la Cotroceni: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „Ştim să guvernăm bine pentru români”
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
INS: Afacerile din industrie au scăzut uşor, cu 0,2%, în primele şapte luni din 2026
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
UE cere Chinei să limiteze voluntar exporturile de automobile hibride pentru a evita un război comercial
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier
Nicușor Dan reia consultările cu partidele pentru desemnarea unui nou premier