Turism

Amadeus: Companiile aeriene vor înregistra peste 3,9 miliarde de călători, până în 2017

02 Oct, 14:19 • Redactia DailyBusiness
Piața de călătorii și turism este una dintre cele mai dinamice la nivel global, atât din punct de vedere al ritmului de dezvoltare al pieței, cât și al tehnologiilor IT utilizate. Potrivit studiului realizat de IATA (International Air Transport Association), în anul 2012 s-au înregistrat 2,98 miliarde de călători ai companiilor aeriene, iar în 2017 se estimează că se vor înregistra peste 3,91 miliarde de călători.
Amadeus: Companiile aeriene vor înregistra peste 3,9 miliarde de călători, până în 2017

De asemenea,
 se apreciază că piața de călătorii și
turism va înregistra peste 7.680 miliarde EUR în 2023 (estimarea se bazează pe
o creștere medie anuală de 4,4%).
 

„Tehnologiile Web 2.0 și mobile au
accelerat schimbările care se produc în economie. Modele noi de afaceri apar foarte
rapid și pot schimba radical modul în care sunt realizate afacerile în anumite
domenii.  Acest lucru s-a produs și în
industria de călătorii și turism, unde mare parte din business a fost transferat
în zona de web și mobilitate. ”  a
declarat Robert Komartin, General Manager – Amadeus Romania.

Una dintre concluziile studiului  „Future Travel Tribes 2030: understanding
tomorrow”s travellers”  este că tehnologia va juca un rol crucial în
modelele de afaceri specifice industriei de călătorii și turism. Se estimează
că în următorii ani, 80% din populația globului va dispune de telefoane
inteligente.

Mai mult de 50% dintre călătorii viitorului vor realiza fluxul
specific rezervărilor (de la informarea privind călătoria la rezervarea și
plata efectivă) folosind serviciul Web.
 

„Amadeus a evoluat de la un GDS pe
zona aeriană, la un sistem <> pentru tot ce înseamnă
rezervări. Astfel, astăzi am prezentat soluția Content Rail (care permite
rezervările pentru căile ferate) și soluția Amadeus Hotels Plus (un agregator și sistem de rezervări pe zona hotelieră). De asemenea, din
această lună este disponibil în România și un sistem de rezervări pentru
transferul de la aeroport. În acest mod, ne dorim să acoperim tot ce înseamnă
rezervări, iar sistemele noastre oferă deja acces centralizat la toate aceste
componente”, a concluzionat Robert
Komartin.
 

Compania a lansat un parteneriat cu Blue Air, care a permis integrarea sistemului de
rezervări Amadeus cu cel al companiei aeriene. În acest mod, agențiile de
turism și companiile au acces direct din sistemele Amadeus la zborurile Blue
Air.