Turism

Ce se va intampla din 2016 cu hotelurile care ofera servicii sub standardul de clasificare

20 Aug, 17:06 • Redactia DailyBusiness
Din sezonul viitor, hotelurile care nu oferă servicii proporțional cu numărul de stele nu vor mai funcționa. În urma controalelor, inspectorii Autorității Naționale pentru Turism au descoperit că 34% dintre unitățile de cazare le oferă turiștilor servicii sub standard, la prețuri foarte mari.
Ce se va intampla din 2016 cu hotelurile care ofera servicii sub standardul de clasificare

Cele mai multe hoteluri găsite cu nereguli și care nu au
respectat caracteristicile clasificării sunt în Eforie, Neptun și Saturn, scrie Digi24.

Complexul de două stele Bran, Brad, Bega din Eforie Nord a
fost recent declasificat. Alte patru – Belvedere si Amfiteatru din Neptun Olimp,
Semiramis și Aida din Saturn – au pierdut câte o stea și au primit între 20.000
și 50.000 de lei amendă, după ce inspectorii Autorității pentru Turism au găsit
în camere mucegai, lenjerie pătată, rugină pe instalațiile sanitare și mobilier
putred.

Responsabilii guvernamentali din domeniu spun că nicio
unitate hotelieră nu va mai funcționa sezonul următor dacă nu va oferi
turiștilor servicii proporționale cu numărul de stele.