Turism

Chiar dacă tarifele sunt mai mari cu 10-20% decât anul trecut, românii tot vor să călătorească de sărbători, spun specialiștii în turism

18 Dec, 18:17 • Gabriela Andreescu
Românii călătoresc mai mult în acest an de sărbători, chiar dacă vacanţele sunt mai scumpe cu 10-20% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, când încă erau multe restricţii în vigoare din cauza pandemiei, atât în România, cât şi în alte ţări, susţine Traian Bădulescu, consultant în turism
Chiar dacă tarifele sunt mai mari cu 10-20% decât anul trecut, românii tot vor să călătorească de sărbători, spun specialiștii în turism

Tarifele de Crăciun pornesc, pentru România, de la 2.000 de lei pe cameră, iar de Revelion pot ajunge şi la 2.500 – 3.000 de lei pe cameră. Cu toate acestea, comparativ cu Austria, Italia, Franţa sau Elveţia, tarifele din staţiunile montane din România sunt vizibil mai mici, a spus consultantul în turism pentru Agerpres.

Care sunt ofertele cele mai vânate de turiștii români pentru sărbătorile de iarnă, conform consultanților în turism

„Se înregistrează o creştere de 35% a rezervărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât pe partea de turism intern, cât şi pentru outgoing. Pentru Crăciun este o creştere chiar mai mare faţă de anul precedent, datorită pieţelor şi evenimentelor de Crăciun. Au fost şi anul trecut dar cu multe restricţii. Tarifele sunt în creştere faţă de anul trecut cu procente între 10% şi 20%, dar sunt oricum pentru toate buzunarele, pornind de la 200 de lei/noapte camera la o pensiune rurală de Crăciun şi de la 400 de lei/noapte camera la un hotel de Revelion”, a declarat Traian Bădulescu

Cele mai căutate destinaţii interne în această perioadă sunt: Valea Prahovei (Sinaia, Predeal) şi Poiana Braşov, pentru zona de turism rural, Bran – Moieciu – Fundata, dar şi Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Neamţ, Oltenia de sub Munte, Apuseni.

Poiana Braşov se numără printre destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de iarnă, spun consultanții în turism
Poiana Braşov se numără printre destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de iarnă, spun consultanții în turism

Citește și: Vouchere sociale de 250 de lei. Ministrul Marius Budăi a anunţat în ce zi intră banii pe card în decembrie

Expertul în turism susţine că și staţiunile balneoclimaterice sunt preferate de români în perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv Băile Felix, Băile Herculane, Călimăneşti-Căciulata, Sovata, Băile Tuşnad, unde se înregistrează o creştere mare a cererii faţă de anul trecut. De asemenea, oraşe turistice precum Braşov, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Alba Iulia şi Sighişoara se află pe lista românilor când vine vorba de destinații turistice pentru sărbători.

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, turiştii românii aleg ţări unde se pot practica sporturi de iarnă, precum: Bulgaria, Italia, Franţa, Elveţia, Austria. Destinaţiile calde accesibile în această perioadă, cum este Egipt, atrag turiștii români cu tarife pornind de la 600 de euro de persoană cu tot cu zbor (curse charter directe) şi cinci nopţi de cazare.

De asemenea, sunt preferate city-break-urile şi circuitele în oraşele europene (Viena, Praga, Budapesta, Berlin, Lisabona, Istanbul, Paris, Milano, Roma, Amsterdam), insulele Ibiza, Palma de Mallorca, Tenerife sau Madeira, dar şi Emiratele Arabe Unite (în special Dubai).

„Sunt turişti care optează şi pentru destinaţii îndepărtate, circuite exotice precum Thailanda, Malaezia, Japonia, Coreea de Sud, Maldive, Zanzibar, Kenya, Republica Dominicană, Mexic, însă aceştia au nevoie de minim 9-10 zile pentru efectuarea sejurului. Laponia (Finlanda) este solicitată de Crăciun, către „ţara lui Moş Crăciun” existând mai multe curse charter”, menţionează consultantul în turism.

Citește și: Pensii 2023. Toate pensiile se recalculează. Anunţ de ultim moment al şefului Casei de Pensii

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Cu mai mult de 15 ani experiență în domeniul jurnalismului și o pasiune pentru tot ce înseamnă actualități, știri, și tot ce se întâmplă relevant atât în țară, cât și pe plan extern. ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski