- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Turism

Vice-presedintele Happy Tour: Cel mai prost scenariu pentru 2010 este stagnarea

14 Dec, 00:01 • cristina.mihai
Afacerile celei mai mari agentii de turism de pe piata locala, Happy Tour, vor fi in scadere cu 20-25% anul acesta, ca urmare a scaderii tarifelor din turism, insa Javier Garcia del Valle y Carlos - Roca, vice presedinte Happy Tour Romania, considera ca 2010 nu va mai aduce noi scaderi, iar lucrurile vor incepe sa se imbunatateasca din al doilea trimestru.
Vice-presedintele Happy Tour: Cel mai prost scenariu pentru 2010 este stagnarea

Agentia de turism Happy Tour a trecut prin schimbari importante in acest an, la doi ani de la achizitia firmei de catre fondul de investitii spaniol GED de la familia Demetriade. Spaniolii au adus o viziune corporatista fostului business de familie, si-au creat un midlle management si au impartit agentia in trei departamente, leisure, business travel si MICE (Meeting, Incentive, Conference, Events). De asemenea, compania a investit intr-un nou sediu, intr-o cladire de birouri noua si si-a schimbat imaginea de brand.

DB: Investiti 400.000 euro in rebranding. De ce acum aceasta schimbare de imagine?
JG: Am reorganizat compania in ultimul an, iar o schimbare de imagine era naturala. Stilul de management dinainte a fost cu totul diferit si a avut succes, domnul si doamna Demetriade facand o treaba buna, dar noi vrem sa abordam si alte piete, vrem sa ne pozitionam si in strainatate si aveam nevoie sa cream o companie adecvata, pentru ca Happy Tour nu mai este un business de familie, ci o corporatie.

DB: Vreti sa extindeti Happy Tour in alte tari?
JG: Nu se stie niciodata, asta s-ar putea intampla. Happy Tour vrea sa creasca si nu doar in Romania. Astazi, maine, intr-un an sau in doi ani. Nu stim inca, dar vrem sa fim un lider si un lider nu se opreste niciodata.

DB: Analizati o extindere pe pietele din regiune?
JG: Suntem deschisi intotdeauna. Nu analizam in mod specific acum nicio piata anume. Happy Tour este reprezentant in Romania pentru parteneri internationali, de ce sa nu avem si parteneri internationali care sa fie reprezentantii Happy Tour in tarile de origine? Acum ne pozitionam intr-adevar ca o companie de turism, nu doar ca o agentie.

DB: La cat se ridica valoarea totala a investitiilor din acest an in Happy Tour?
JG:Nu va pot spune cu exactitate aceasta suma. Am investit in oameni, in training si team building-uri, avem un nou sediu, am inchiriat un etaj in Metropolis Center, circa 1.000 mp, si am investit intr-o imagine noua. De fapt continuam sa investim, avem si un sitem de back-office. Suma totala va fi probabil in jurul a 1 mil. euro, nu stiu daca va fi 700.000 euro sau peste.

DB: Ce strategii de taiere a costurilor ati avut anul acesta?
JG: A fost un an al oportunitatilor, nu unul al taierilor de costuri. Sigur, controlam costurile, nu cheltuim fara masura.

DB: GED a anuntat la cumpararea Happy Tour ca este interesat si de achizitia altor companii de turism din Romania. Sunt negocieri in acest sens?
JG: Noi, ca Happy Tour, nu suntem in negocieri cu nimeni. Daca se va intampla, va fi o achizitie GED. Personal, nu am auzit ca GED sa fie in negocieri pentru achizitii.

DB: Veniturile sunt in scadere cu 20-25%. Cum va evolua profitul anul acesta?
JG: Marja de profit ramane aceeasi ca si anul trecut. Happy Tour este o agentie profitabila. In plus, chiar daca veniturile sunt mai mici, vom continua sa fim liderul pietei.

DB: In ultimii 25 ani ati lucrat in turism in Spania si SUA. Cum este sa conduci o companie de turism in Romania?
JG: Perceptia asupra agentiei de turism este diferita in Romania. Daca in Spania sau SUA agentia de turism este vazuta ca un partener, in Romania este inca perceputa ca un furnizor. Acolo exista deja experienta si oamenii stiu ca un partener bun ii poate ajuta sa economiseasca bani.

Db: Care au fost planurile de economisire propuse clientilor corporate in acest an?
JG: In primul rand, pre-rezervari in avans. Alegerea aceluiasi hotel, pentru a avea parte de discount-uri. Sunt mai multe modalitati de economisire.

DB: Cu cat cheltuiesc companiile mai putin pentru calatorii de afaceri?
JG: Depinde, sunt companii care cheltuiesc cateva zeci de mii de euro pe an si economisesc intre 5.000 si10.000 euro. Daca este o companie care cheltuieste 300.000 euro pe an, va economisi sume mai mari, depinde de numarul de calatorii si de numarul celor care calatoresc.

Db: Care au fost cele mai mari reduceri de bugete?
JG: Sunt bugetele lor, nu ni le spun noua. Unii dintre ei au economisit pana la 100.000 euro pe an. Ca o medie, o companie poate economisi pana la 10% din bugetul anual de calatorii corporate.

DB: Credeti ca aceasta perioada este una propice pentru achizitii de agentii de turism?
JG: Eu nu ma ocup de achizitii de agentii. Oportunitati sunt intotdeauna, si achizitia Happy Tour a fost oportunitate, chiar daca nu era criza. Depinde ce intelegi prin oportunitate. Poate in criza este mai ieftin sa achizitionezi, dar poate agentia are probleme financiare.

DB: Care este cel mai prost scenariu pe care il aveti pentru 2010?
JG: Cel mai prost scenariu este sa ramanem la nivelul din prezent, dar asta nu inseamna ca eu personal cred ca se va si intampla. In opinia mea, primul trimestru din 2010 nu va fi usor, dar apoi din trimestrul 2 lucrurile vor incepe sa se imbunatateasca pe piata de turism. Credem ca economia romaneasca trebuie sa urce, vedem deja semne de revenire in alte tari, chiar daca un decalaj va exista, totusi vom merge inainte.

DB: Cu cat credeti ca a scazut intreaga piata de turism in acest an?
JG: Din cifrele pe care le am, piata romaneasca de turism a scazut cu circa 40%.

DB: Pentru T1 2010, va asteptati la o scadere si mai mare?
JG: Nu cred ca va fi o scadere mare, cred ca nu va fi o mare crestere. Nu mai vad scaderi in acest domeniu, ceea ce vad este stabilizare si crestere.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
România a adus 117 militari din Irak, pe fondul deteriorării situației de securitate
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Viktor Orban susține că Bruxellesul și Kievul vor să schimbe guvernul din Ungaria
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Panificația din România, sub presiunea crizei energetice: riscuri de faliment dacă scumpirile persistă
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții de neagresiune
Iranul condiționează încheierea conflictului de oprirea atacurilor SUA și Israelului și de garanții ...
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Cea mai amplă retrospectivă Brâncuși din Germania, la Berlin: peste 150 de opere expuse la Neue Nationalgalerie
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din Insulele Chagos
Iranul a lansat un atac nereușit asupra bazei militare comune SUA–Marea Britanie Diego Garcia din ...
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Israelul atacă pozițiile Hezbollah în Beirut și obiectivele iraniene în Teheran
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Trump spune că SUA iau în calcul „temperarea atacurilor asupra Iranului”
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine din Scoția
Un iranian și o româncă, puși sub acuzare, după ce au încercat să pătrundă la o bază de submarine ...
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Accident grav la Tutova: un mort și 15 răniți după răsturnarea unui autocar cu 44 de pasageri
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Consiliul pentru Pace al lui Trump a înaintat Hamas o propunere de dezarmare
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu trebuie să afecteze deficitul bugetar”
Guvernul analizează luarea de măsuri pentru prețul carburanților. Bolojan: Scăderea accizelor „nu ...
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică de 1%
Bugetul pe 2026, adoptat: deficit de 6,2% din PIB, inflație estimată la 6,5%, creștere economică ...
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Europa și Japonia, pregătite să participe la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz
Nicușor Dan: Am decis să ne alăturăm declarației privind asigurarea libertății de navigație în ...
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Marea Britanie va permite SUA să-i folosească bazele militare. Cum răspunde Iranul
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Sindicaliștii Romsilva contestă reorganizarea regiei și amenință cu acțiuni în instanță
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu
Nicușor Dan: I-am mulțumit Regelui Philippe al Belgiei pentru contribuția la Grupul NATO de la Cincu