Porturile de la Marea Neagra au fost inchise din cauza cetii
Porturile maritime constantene au fost inchise, joi dimineata, din cauza cetii dense, vizibilitatea pe mare scazand sub o jumatate de mila marina.
Porturile maritime constantene au fost inchise, joi dimineata, din cauza cetii dense, vizibilitatea pe mare scazand sub o jumatate de mila marina.
Ministerul Mediului si Padurilor prin Administratia Fondului pentru Mediu a lansat miercuri, 16 martie, a saptea sesiune a programului de stimulare a innoirii parcului auto national 2011 (Rabla), care se adreseaza atat persoanelor fizice, cat si celor juridice.
Seismul urmat de un tsunami, vineri, in nord-estul Japoniei, a provocat moartea a 5.178 de persoane si disparitia altor 8.606, potrivit unui nou bilant oficial provizoriu, stabilit joi de politia nationala.
Elicoptere ale armatei japoneze au varsat joi dimineata o importanta cantitate de apa peste doua reactoare ale centralei Fukushima, in incercarea de a raci barele de combustibil care ameninta sa intre in fisiune, potrivit imaginilor transmise de televiziunea publica NHK.
Oficialii bancii au declarat pentru gandul ca in urmatorii patru ani intentioneaza sa dubleze valoarea creditelor acordate pana acum Intreprinderile mici si mijlocii, dar si marile companii din Romania pot obtine finantari intre 4 si 38 de milioane de euro pe termen mediu si lung de la Banca de Comert si Dezvoltare a Marii Negre (BCDMN).
A doua zi dupa explozia de la centrala nucleara de la Fukushima, in urma careia populatia a fost alertata in legatura cu pericolul exploziilor nucleare, viata in capitala Japoniei a revenit la normal.
Fenomenul platformelor sociale s-a propagat pana la nivelul tranzactiilor pe burse. Cei care folosesc inteligent Twitterul fac profituri de sute de mii de dolari.
Sutele de miliarde de dolari pe care Banca Japoniei le arunca in piata vor alimenta deja instauratul trend inflationist la nivel mondial. Victima va cadea si Romania.
In cazul in care nu isi acopera paguba prin executarea garantiei aduse la credit, bancile pot vinde aproape orice alt bun al debitorului. Declinul pietei imobiliare a adus mii de romani cu credite in situatia de a pierde totul, nu numai casa ipotecata, in cazul in care nu au posibilitatea de a achita ratele.
Din cele peste 600 de automobile scoase la vanzare weekendul trecut la un targ de masini din judetul Hunedoara, doar zece erau Dacii si numai una a fost vanduta.
„Daca am fi avut terenuri agricole, le cultivam si faceam agricultura. Avand terenuri ultracentrale, facem parcari”. Dragos Dragoteanu vine cu o noua reteta de business pentru Euroest, una dintre cele mai cunoscute agentii imobiliare din Romania.
Cele 16 persoane fizice care detin 3,5% din RCS&RDS asteapta cu nerabdare incheierea tranzactiei. Compania ar putea notifica direct Comisia Europeana, evitand astfel o decizie a Consiliului Concurentei de la Bucuresti.
Autoritatile nu vor mai putea tine mult timp sub control facturile, o majorare la 1 aprilie fiind iminenta.Cresterea pretului gazelor naturale pentru populatie de la 1 aprilie e aproape imposibil de evitat, sustin surse din randul autoritatilor, mai multe scenarii fiind luate in calcul.
Travel Advisor Media estimeaza o crestere de 12-14% in acest an a numarului de turisti francezi in Romania fata de anul precedent, potrivit unui studiu realizat in urma chestionarii touroperatorilor care lucreaza cu piata franceza.
Dezvoltatorii au inceput inca din 2009 sa isi modifice proiectele anuntate inainte de criza pentru a se adapta unei noi piete: au diminuat suprafetele apartamentelor, au transformat mall-uri in parcuri de retail, ori chiar au schimbat total destinatia constructiilor.
Cum e mai bine sa iti faci PR, pe cont propriu sau prin externalizare catre o companie specializata? Dezvoltarea mediului online si propagarea rapida a informatiilor fac ca gestionarea relatiilor si a imaginii publice sa fie din ce in ce mai greu de controlat.
Romanii prind din nou curaj sa faca afaceri. Numarul firmelor infiintate a crescut fata de anul trecut, iar suspendarile de activitate si dizolvarile de companii au scazut cu peste 60% fata de 2010, arata datele de la Registrul Comertului. Cele mai cautate domenii raman comertul si serviciile.
Motiune de cenzura pe tema Codului Muncii depusa de Opozitie a obtinut 212 voturi, fata de 236 cat ar fi avut nevoie, astfel ca Guvernul condus de Emil Boc supravietuieste celei de-a opta tentative de demitere.
Procesul de incalzire globala s-ar putea intensifica daca China va renunta la un program ambitios de dezvoltare in domeniul energiei nucleare, iar Germania va inchide toate centralele sale atomice, din cauza panicii provocate de criza din Japonia, relateaza Reuters.
Seful Vamii Halmeu, Gheorghe Tarle, a fost destituit din functie printr-un ordin al sefului ANAF, dupa ce DNA a inceput o ancheta impotriva sa si a altor persoane intr-un caz de contrabanda cu tigari cu un prejudiciu de peste trei milioane de euro, au declarat, miercuri, surse vamale.
Declinul economiei Greciei va dura mai mult decat a prevazut FMI, alimentat si de cotatia ridicata a euro, potrivit unui raport publicat miercuri de institutie, care anticipeaza ca nivelul minim va fi atins in al doilea semestru al acestui an.
Bazinul de stocare al reactorului 4 al centralei nucleare Fukushima nu mai contine apa, ceea ce are ca efect niveluri „extrem de ridicate” ale radiatiilor, a declarat miercuri Gregory Jaczko, presedintele Autoritatii americane pentru reglementare nucleara (NRC).
OMV Petrom (SNP) va ieftini joi pretul benzinei cu patru bani pe litru, potrivit datelor companiei controlate de grupul austriac OMV. Astfel, benzina Premium fara plumb 95 va costa 5,12 lei pe litru, iar Top Premium fara plumb 99+ va avea un pret de 5,5 lei pe litru.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a apreciat marti ca Internetul este cea mai importanta metoda de spionare creata vreodata si un obstacol in calea libertatii de exprimare.
Remiterile au ajuns in ianuarie 2011 la cel mai scazut nivel din ultimii sase ani, de cand Banca Nationala publica aceste statistici. In ianuarie, romanii au trimis in tara 230 de milioane de euro, cu o treime mai putin decat in decembrie 2010, potrivit Money.ro.
Banca Comerciala Romana (BCR) anunta ca a ajuns la un acord cu Federatia Sindicatelor Independente din BCR (FSI) privind Contractul Colectiv de Munca, in urma actiunii de conciliere, scrie Money.ro.
Compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle a anuntat miercuri ca a promovat-o pe Lori Collin in functia de „head of tenant representation department”.
Autostrada suspendata, numita oficial drum expres – inelul median al Capitalei, ar putea trece pe sub Parcul Herastrau. In zona Pipera, autostrada lui Sorin Oprescu ar urma sa supratraverseze pasajul deja construit in zona. Lucrarile la autostrada suspendata vor incepe in acest an si vor avea un cost de 800 milioane de euro, potrivit primarului general, scrie b365.ro.
Pana in anul 2015, se preconizeaza ca romanii vor folosi zilnic peste 7,5 milioane de laptop-uri si PC-uri si peste 26,7 milioane de telefoane mobile, au declarat miercuri reprezentantii Nokia Siemens Networks.
Deputatul PDL Daniel Oajdea a strans semnaturi, miercuri, in timpul dezbaterii motiunii de cenzura din Parlament, pentru infiintarea la Camerea Deputatilor a unei comisii speciale de ancheta privind privatizarea Petrom si stoparea preturilor la carburanti.
Producatorul auto nipon Nissan Motor a anuntat ca va relua operatiunile la o fabrica din Japonia, inchisa din cauza celui mai mare cutremur din istoria tarii, concomitent cu eforturile de a organiza livrarile furnizorilor si de a repara pagubele produse de dezastru.
Comunitatea internationala descrie in tonuri tot mai alarmiste situatia de la centrala nucleara din Fukushima. Dupa ce Gunther Oettinger, comisarul european pentru Energie, a afirmat ca autoritatile locale au pierdut controlul situatiei, calificand accidentul drept o adevarata „apocalipsa”, miercuri, oficialii francezi au declarat ca, in cel mai grav scenariu, catastrofa ar putea avea un impact mai mare decat tragedia de la Cernobil.
Exporturile de mobila din Romania au atins anul trecut maximul istoric, de aproximativ 1,2 miliarde euro, si ar putea creste cu 10% in acest an, sustinute de comenzile mai mari si extinderea capacitatilor de productie, conform datelor Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR).
Dolarul a scazut, miercuri, la un minim record fata de francul elvetian, ca urmare a interesului investitorilor pentru plasamente sigure, din cauza temerilor legate de impactul crizei nucleare din Japonia.
Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, nevoit sa prezinte scuze publice celor trei directori acuzati pe nedrept de spionaj, va suporta „consecinte” din partea guvernului francez, in urma anchetei „de mantuiala” efectuata in acest caz de grupul auto.
Uniunea Europeana (UE) intentioneaza sa lanseze o emisiune de obligatiuni, in euro, cu maturitate de sapte ani, iar fondurilor obtinute vor fi folosite inclusiv pentru finantarea imprumuturilor acordate in colaborare cu Fondul Monetar International (FMI) Romaniei si altor state.
Franta a cerut, miercuri, ca ministrii de Finante si reprezentantii bancilor centrale din G7 sa discute impactul economic al cutremurului din Japonia, inclusiv posibile masuri pentru calmarea pietelor financiare.
Purtatorul de cuvant al Guvernului francez, Francois Baroin, a afirmat miercuri ca, „in cel mai grav dintre scenarii”, dupa accidentul nuclear din Japonia, catastrofa ar putea avea „un impact superior celei de la Cernobil”, potrivit Mediafax.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a apreciat cu 1,7% per ansamblu in sedinta de miercuri, in vreme ce sectorul SIF-urilor si-a temperat cresterea la 1,9% in medie.