Provident Financial a inaugurat sucursala din Deva, a cincea din 2009
Compania de credite de consum Provident Financial Romania a inaugurat, miercuri, sucursala din Deva, a cincea unitate lansata in acest an, au anuntat reprezentantii societatii.
Compania de credite de consum Provident Financial Romania a inaugurat, miercuri, sucursala din Deva, a cincea unitate lansata in acest an, au anuntat reprezentantii societatii.
„Lasati omul de afaceri in pace”, a spus Sorin Ovidiu Vintu, proprietarul trustului media Realitatea-Catavencu, intr-un interviu acordat miercuri cotidianului Evenimentul zilei, adaugand ca in ultimii 5 ani de zile, statul roman a avut „cea mai cretina conducere de pe vremea fanariotilor si pana acum”.
Aeroportul Henri Coanda Otopeni (Otopeni) va inaugura, la sfarsitul anului viitor, un terminal de pasageri, in urma unei investitii de circa 70 de mil. euro, a declarat miercuri Tudor Jidav, directorul general al aeroportului.
Marea Britanie a fost in trimestrul 3 unul din „oamenii bolnavi” ai Europei, insa anul viitor va inregistra cele mai bune performante din Europa, a declarat Nick Kounis, economist in cadrul Fortis Bank Nederland NV.
Christopher Null, un blogger din SUA, a alcatuit o lista cu cele mai utilizate 12 scheme de fraude prin care hackerii fura din conturile cumparatorilor online, in contextul intrarii in sezonul cumparaturilor de iarna.
Expunerea pe Romania a primelor 9 banci straine s-a redus in perioada martie-octombrie cu 3,8%, respectiv cu 1,2 miliarde euro, de la 31,5 miliarde euro la 30,3 miliarde euro, potrivit unor surse bancare.
Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Politiei Judetene Bihor au inceput urmarirea penala fata de 5 bihoreni care ar fi folosit documente falsificate pentru a obtine credite bancare in valoare de 750.000 de lei, pe care ulterior nu le-au mai rambursat.
Preturile apartamentelor din Bucuresti s-au redus in ultimul an cu 45% in medie, cea mai mare scadere fiind inregistrata la locuintele noi cu 3 camere din ansamblurile rezidentiale, potrivit unui indice national lansat miercuri de site-ul Imobiliare.ro.
General Motors (GM) a anuntat ca nu va inchide niciuna din cele 4 fabrici Opel din Germania, scrie presa internationala.
Producatorul taiwanez de smartphone-uri HTC estimeaza ca anul acesta va acoperi circa 4% din piata de profil din Romania, urmand ca in doi ani sa isi creasca ponderea pana spre 15%, odata cu intrarea mai puternica si pe segmentul consumer, a declarat miercuri Nikitas Glykas, regional director South Eastern Europe.
Agentia interactiva GreenPixel a dezvoltat, in parteneriat cu Einvest, solutia de infochioscuri inteligente, destinate informarii cetatenilor si platii taxelor prin card bancar, instalate de catrePrimaria sectorului 6 in principalele centre comerciale.
Dezvoltatorul imobiliar israelian GTC intentioneaza sa inceapa la primavara lucrarile la proiectul rezidential Garden of Eden din nordul Capitalei. Constructia proiectului, care are 2.000 de apartamente, a fost amanata, dupa ce startul fusese programat pentru prima parte a acestui an. Compania conditioneaza insa inceperea lucrarilor de succesul unei campanii de scaderi de preturi, datorita careia spera sa reia vanzarile.
Datoria suverana mondiala (a tuturor statelor – n.r.) va totaliza la sfarsitul anului 49.500 miliarde de dolari, in crestere cu 45% comparativ cu 2007, anul declansarii crizei globale, estimeaza agentia de evaluare financiara Moody’s, potrivit agentiei Reuters, citata de Mediafax.
Agentia de cercetare de marketing Laboratory&Co a intrat pe piata din Romania, urmand sa investeasca 1,5 milioane euro pana la sfarsitul anului viitor, au declarat, miercuri, reprezentantii companiei.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat miercuri un curs de referinta de 4,2597 lei/euro, in scadere cu 0,51 bani comparativ cu ziua anterioara, reprezentand minimul ultimelor 8 saptamani.
Washington Post isi inchide birourile de la Chicago, Los Angeles si New York, in conditiile in care titlul, care sufera de pe urma pierderilor financiare, isi reorienteaza atentia catre politica si stirile locale din capitala americana, informeaza agentia Reuters, citata de Mediafax.
The Toronto Star, cel mai mare ziar din Canada, a decis externalizarea operatiunilor de editare a materialelor catre compania Pagemasters North America, eliminand astfel 78 de posturi de editori, urmand ca, in urma acestei actiuni, sa economiseasca anual 3,8 milioane de dolari americani.
Scheletul metalic al lui King Kong, folosit pentru filmarea scenei finale din pelicula cu acelasi titlu, realizat in 1933, a fost vandut, marti, la Londra, cu peste 134.000 de euro, a anuntat casa de licitatii Christie’s, potrivit agentiei AFP, citata de Mediafax.
Tribunalul Arges a decis marti seara punerea in libertate a a lui Gheorghita Pieca, administratorul firmelor omului de afaceri Cornel Penescu, judecat pentru dare de mita, si a lui Arges Aurel Stoian, fostul director al Garzii Financiare, arestat pentru luare de mita.
Linia aeriana Carpatair se lanseaza pe piata din Ungaria, prin zboruri directe, incepand cu 7 decembrie, pe relatia Budapesta-Venetia, potrivit reprezentantilor companiei.
Traian Basescu (foto) a obtinut in primul tur al alegerilor prezidentiale 32,44% din voturi, iar Mircea Geoana a inregistrat 31,15%, conform rezultatelor provizorii finale, anuntate, miercuri, de BEC, dupa centralizarea voturilor din toate sectiile de votare, scrie Mediafax.
Agentia de relatii publice 2activePR gestioneaza, din luna octombrie, contul de PR din Romania al companiei aeriene British Airways, in urma unui pitch international castigat de Fleishman-Hillard, reteaua la care este afiliata agentia, au anuntat reprezentantii 2activePR. Contractul cu British Airways a fost semnat pe o perioada de 1 an cu posibilitate de prelungire, au declarat acestia pentru DailyBusiness.ro
GE Capital, divizia financiara a companiei General Electric, a anuntat finalizarea emisiei sale inaugurale de obligatiuni islamice „sukuk”, in valoare de 500 mil. dolari, concepute special pentru investitorii din Orientul Mijlociu, Asia si Europa.
Banca Centrala Europeana (BCE) a reusit sa previna aparitia deflatiei in Europa prin „ancorarea solida” a anticiparilor de stabilitate a preturilor, iar sistemul financiar trebuie imbunatatit, a declarat Jean-Claude Trichet (foto), presedintele institutiei financiare internationale.
Una din 150 de pagini web cu extensia „.ro” este infectata cu un virus si prezinta riscuri pentru cei care o acceseaza, nivel de 10 ori mai ridicat decat in cazul site-urilor inregistrate in Japonia, a declarat miercuri Costin Raiu, expert in cadrul Kaspersky Lab Romania.
Majorarea rapida a ratelor dobanzilor ar putea afecta revenirea economica din Europa si SUA, a avertizat Robert Zoellick (foto), presedintele Bancii Mondiale (BM), scrie Mediafax.
Moneda nationala s-a apreciat in primele tranzactii de miercuri pana la 4,2550 lei/euro, dupa ce a inchis sedinta anterioara la 4,2670 lei/euro.
Rusia, stat grav afectat de criza economica mondiala, va resimti efectele turbulentelor pentru inca unul sau doi ani, chiar daca situatia se imbunatateste lent, a declarat Alexei Kudrin, ministrul rus de Finante, potrivit agentiei AFP, citata de Mediafax.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a mentinut pe trendul de crestere in prima ora a sedintei de miercuri, cu un avans usor, de 0,34% per ansamblu, iar sectorul SIF-urilor a urcat cu peste 2%.
Reteaua germana de magazine de tip discount Plus a deschis 2 magazine la Titu (jud. Dambovita) si la Buftea (jud. Ilfov), si a ajuns la o retea de 90 de unitati, investind cate 1,5 milioane euro pentru fiecare, a anuntat, miercuri, compania.
Chris Liddell (foto), directorul financiar al gigantului Microsoft, va parasi compania la finalul anului, dupa ce a stat in cadrul companiei 4 ani.
Membrii unui fond de creditare pentru perioadele de criza financiara al Fondului Monetar International (FMI) au decis extinderea facilitatii cu 100 miliarde de dolari, la 600 miliarde de dolari, imbunatatirea flexibilitatii programului si cooptarea de noi participanti.
Excluderea fondurilor de pensii private obligatorii (Pilon II) cu cote de piata de peste 20% dupa numarul de participanti din procesul de repartizare aleatorie este un exemplu de discriminare fata de ceilalti jucatori de pe piata, a declarat Cornelia Coman (foto), director general ING Asigurari de Viata.
Piata romaneasca de leasing va atinge anul viitor, in cel mai bun caz, nivelul inregistrat in acest an, estimat la maxim 1,5 miliarde euro, dar s-ar putea situa si sub acest prag, in functie de evolutia economica, apreciaza reprezentantii companiilor de profil.
Primariile municipiilor Calarasi din Romania si Silistra din Bulgaria au semnat, marti, acordul de colaborare privind infiintarea cursei de transport fluvial de pasageri in regim de taxi, care urmeaza sa asigure transportul de persoane pe Dunare intre cele doua orase, scrie Mediafax.
Proprietarii de hoteluri au in plan sa-si infiinteze propria lor banca, modalitate prin care vor sa scape de dobanzile mari practicate de banci din perioada crizei economice, a declarat Blagoy Ragin, presedintele Asociatiei Proprietarilor de Hoteluri si Restaurante din Bulgaria.
Thriller-ul „2012” a ramas in box office-ul romanesc si weekendul trecut, cu incasari de 1 milion lei (235.000 euro) si peste 56.000 de spectatori, potrivit cinemagia.ro.
Compania austriaca Salesianer Miettex, care furnizeaza in Romania servicii de spalatorie si inchiriere textile pentru sistemul sanitar, hotelier si industrial, mizeaza in acest an pe o crestere a afacerilor de 33%, fata de anul precedent, pana la peste 2 mil. euro, au declarat pentru DailyBusiness.ro reprezentantii companiei.
Campania de sarbatori a mall-ului Liberty Center are alocat un buget de aproximativ 300.000 euro, reprezentand in jur de 30% din bugetul anual din 2009, a spus, pentru DailyBusiness.ro, Marius Barbu, retail development director la Mivan Development, dezvoltatorul centrului comercial.
Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, unul dintre cei mai importanti investitori romani, crede ca se intrevad primele semnale ca am atins punctul maxim al recesiunii si ne indreptam spre iesirea de criza. Romania, spune el, trebuie sa puna miza pe agricultura, unul dintre domeniile unde putem face diferenta.