Auto

Reteaua Dacia pregateste ieftiniri agresive, in ton cu restul pietei auto

12 Nov, 00:01 • razvan.codorean
Concesionarii Dacia ar putea sa lanseze foarte curand oferte speciale, pentru a evita falimentul, declara, pentru DailyBusiness.ro surse din piata. Aceste preparative vin pe fondul unor alte oferte speciale facute de rivalii importanti de pe piata locala.
Reteaua Dacia pregateste ieftiniri agresive, in ton cu restul pietei auto

Dacia pregateste un program agresiv de vanzari, in incercarea de a se salva din criza fara precedent in care se afla.

Vanzarile Dacia pe piata romaneasca au scazut, in octombrie, cu 30%, iar in primele zile din aceste luna, cei 90 de concesionari au vandut cu pana la 50% mai putin, a declarat Francois Fourmont, directorul general al companiei.

In aceste conditii, Dacia se pregateste sa lanseze o oferta agresiva, mai cu seama ca masinile de pe piata second-hand acapareaza tot mai mult din cota de piata.

„Trebuie sa luam masuri speciale, in contextul crizei”, a declarat marti Fourmont, afirmand ca „situatia concesionarilor este disperata”.

Surse din piata spun ca Dacia pregateste un plan de relansare a vanzarilor ce vizeaza discounturi de pana la 20%, oferte promotionale si facilitati de creditare. Fara astfel de instrumente, Dacia este pe cale sa piarda cea mai importanta piata de desfacere, cea romaneasca.

Reducerile au inceput deja. La Sibiu, cel mai mare dealer local, Dacia Emilian vinde Dacia cu 5000 de euro cu tot cu TVA. „Practic, de la noi poate fi cumparata acum o Dacia Logan noua la un pret de 5.000 de euro, cu tot cu TVA si cu aerul conditionat inclus”, a declarat, pentru Sibiu Standard, Stefan Dorian, managerul Emilian.

Ofertele vizeaza o reducere de 800 de euro, plus un discount de 1000 de euro pentru masinile aflate pe stoc. „Adaugati revizii gratuite si diferite facilitati la leasing si reducerile vor creste”, a declarat Dorian.

In prezent, conform listei de preturi de pe site-ul oficial, Dacia vinde noul Logan incepand cu 6400 de euro, Sandero de la 6890 euro, noul Logan MVC de la 8400 de euro, in timp ce Logan Van si Logan Pick-up costa de la 7000 de euro in sus.

Carp: Multi dintre concesionari risca sa dea faliment

Daca nu va veni in fata pietei cu o oferta tentanta, mai ales in preajma sarbatorilor de iarna, problemele Dacia vor creste, mai cu seama ca situatia vanzarilor este slaba si la export.

Secretarul general al Asociatiei Concesionarilor Dacia-Renault, Marius Carp spune ca, in prezent, multi dintre concesionarii Dacia au probleme financiare, iar daca nu se vor fi luate masuri, multi dintre ei risca sa dea faliment.

„Majoritatea concesionarilor au facut in ultimii ani investitii in dezvoltarea unor complexuri integrate, cu show-room, service etc. Cele mai multe investitii au fost pe credit, iar acum, in contextul scaderii vanzarilor, exista riscul sa aiba mari probleme”, spune Carp.

Marele avantaj al concesionarilor Dacia-Renault, in fata concurentei, spune Carp, este ca acestia nu au trebuit sa cumpere masinile pe care le au pe stoc, ca in cazul importatorilor de masini straine, si astfel nu au blocate sume importante.

„Cred ca, in conditiile concurentei din ce in ce mai acerbe din piata, pe fondul ingustarii clientelei si a impactului pietei second-hand, singura alternativa este declansarea unor campanii eficiente de marketing-vanzari, care sa atraga clientii prin facilitati la plata„, a declarat Carp.

Cel mai bun moment sa iti iei masina

Specialistii din industria auto estimeaza ca sfarsitul acestui an va reprezenta cel mai bun moment de achizitie a unui automobil, preturile urmand sa atinga valori minime, iar facilitatile oferite sa fie fara precedent.

Ford a anunta deja o reducere cu pana la 25% a preturilor pentru toata gama de modele. Renault a plusat cu reduceri de pana la 2500 de euro, taxa de inmatriculare gratuita si dobanda zero la leasing. Citroen ofera reduceri de pana la 6000 de euro pentru C4, iar Volkswagen si Opel ofera discounturi de 2-4000 de euro.

Specialistii spun ca acesta este doar inceputul unei perioada de promotii care va culmina cu ofertele de sarbatori.

[quote=Marius Carp, secretar general Asociatia Concesionarilor Dacia-Renault]Este o perioada buna pentru cei care vor sa isi ia masina, dar una de cosmar pentru producatori, ce vor incerca sa scape de stocuri cu disperare, avand in fata spectrul falimentului[/quote]

Anul 2009, cel mai negru din istoria recenta a automobilului

Discounturile masive din piata auto aduc bucurie in randul clientilor, dar prefigureaza probleme mari pentru industrie si economia mondiala, in general.

Piata auto mondiala a evoluat spectaculos in ultimii doi ani, marcand record dupa record. Specialistii spun ca nimeni nu anticipa aceasta criza si, din acest punct de vedere, caderea industriei auto este una de tip „hard-landing” cu consecinte foarte grave.

Specialistii estimeaza ca urmatorii 2 ani vor fi decisivi in ceea ce priveste viitorul industriei auto, nefiind exclus sa asistam la disparitia unor marci consacrate.

[quote=Constantin Stroe, presedintele Asociatiei Constructorilor de Autovehicule din Romania (ACAROM)]Anul 2009, dar si 2010, vor aduce schimbari puternice in piata auto[/quote]
„Cel mai greu va fi acest sfarsit de an si prima parte a anului viitor”, a estimat analistul auto Adrian Mihaltianu, in timp ce Daniel Costea, de la revista QuatroRuotte, crede ca perioada de recesiune se va prelungi pana in 2010.

„Pana nu se va rezolva problema finantarii, piata auto va fi in coma. Resuscitarea ar putea fi data de implicarea guvernelor in recapitalizarea companiilor, in acordarea unor facilitati fiscale si financiare care sa le imunizeze in fata crizei. Daca nu va fi ajutata, industria auto va da faliment”, a declarat Costea.

Estimarile analistilor romani sunt confirmate si de expertii agentiei de consultanta J.D.Power.

Acestia considera ca piata auto mondiala ar putea intra in colaps in 2009 ca urmare a inaspririi conditiilor de creditare si a crizei care afecteaza sistemul bancar. Vanzarile de masini vor consemna astfel, anul viitor, o scadere semnificativa in Europa, China si India, piete cu o crestere semnificativa anii trecuti.

Resurse suplimentare:
Dacia: Fost lider de piata, caut client

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Adolescenții, noua țintă a grupărilor teroriste în online. SRI îi învață pe profesori să recunoască semnele radicalizării
Adolescenții, noua țintă a grupărilor teroriste în online. SRI îi învață pe profesori să recunoască ...
România trece testul SUA privind transparența fiscală. Doar 73 din 140 de state au îndeplinit criteriile
România trece testul SUA privind transparența fiscală. Doar 73 din 140 de state au îndeplinit criteriile
Bulgaria, liderul UE la stocarea energiei. Capacitatea bateriilor a crescut de 24 de ori în doi ani
Bulgaria, liderul UE la stocarea energiei. Capacitatea bateriilor a crescut de 24 de ori în doi ani
e-Terra ar fi fost repornită, dar în continuare platforma ANCPI nu funcționează
e-Terra ar fi fost repornită, dar în continuare platforma ANCPI nu funcționează
CNA cere TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre „Ambulanța Neagră”
CNA cere TikTok să elimine 90 de videoclipuri despre „Ambulanța Neagră”
András Baka este noul președinte al Ungariei
András Baka este noul președinte al Ungariei
România, în alertă energetică. Cere sprijinul UE și vrea să păstreze centralele pe cărbune
România, în alertă energetică. Cere sprijinul UE și vrea să păstreze centralele pe cărbune
Noul Cod al construcțiilor schimbă regulile. Mai multe lucrări vor putea fi făcute fără autorizație
Noul Cod al construcțiilor schimbă regulile. Mai multe lucrări vor putea fi făcute fără autorizație
Rusia afirmă că atacurile asupra Ucrainei au vizat infrastructura logistică și o uzină siderurgică din Zaporojie
Rusia afirmă că atacurile asupra Ucrainei au vizat infrastructura logistică și o uzină siderurgică ...
Piața auto din România, în picaj. Înmatriculările au scăzut cu 28% în iulie, dar electrificarea accelerează
Piața auto din România, în picaj. Înmatriculările au scăzut cu 28% în iulie, dar electrificarea ...
Deloitte: România atrage investiții în serviciile de afaceri, sectorul ajungând la 35,5 miliarde de euro, valoare adăugată
Deloitte: România atrage investiții în serviciile de afaceri, sectorul ajungând la 35,5 miliarde ...
România, în fața unei noi presiuni energetice. Importurile și reducerea consumului, soluțiile de moment
România, în fața unei noi presiuni energetice. Importurile și reducerea consumului, soluțiile de ...
Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi, pe fondul nivelului scăzut al Dunării
Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi, pe fondul nivelului scăzut al Dunării
Long March 7A, o rachetă a chinezilor, a explodat la 85 de secunde după lansare
Long March 7A, o rachetă a chinezilor, a explodat la 85 de secunde după lansare
Bilanțul cutremurului din Columbia a ajuns la 132 de morți și peste 570 de răniți
Bilanțul cutremurului din Columbia a ajuns la 132 de morți și peste 570 de răniți
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei. Cel puțin nouă persoane au fost ucise, inclusiv un adolescent
Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei. Cel puțin nouă persoane au fost ucise, inclusiv un ...
Nicușor Dan discută cu liderii coaliției legea salarizării, în ultima săptămână în care se mai poate obține un acord politic
Nicușor Dan discută cu liderii coaliției legea salarizării, în ultima săptămână în care se ...
Curtea Supremă a Rusiei exclude partidul de opoziție Iabloko de la alegerile parlamentare
Curtea Supremă a Rusiei exclude partidul de opoziție Iabloko de la alegerile parlamentare