Guvernul afirma ca nu vom plati mai mult pentru
gaze pana anul viitor, dar in spatele scenei politice, actorii
din piata gazelor negociaza cu expertii FMI o noua majorare a
preturilor, de doua cifre, pentru companii. Ce efecte va avea aceasta crestere in intreaga economie?
Sa fie clar din start. Nu vorbim despre majorarea pretului gazelor pentru populatie. Acestea, dupa cum ne-a asigurat, zilele trecute, Ion Ariton, ministrul Economiei, nu vor creste pana cel putin la 1 ianuarie 2012. In prezent, pretul este blocat la 160 de dolari/1.000 mc si asta inca din 2009.
In prim-plan se afla gazele pentru agentii economici. Dupa ce pretul acestuia a crescut cu 10% la 1 iulie si cu inca 8% la 1 octombrie, distribuitorii mai cer inca o scumpire, "de doua cifre", pana la finele anului, potrivit presedintelui Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), Frank Hajdinjak.
Desi la prima vedere am putea rasufla usurati, calculul hartiei arata ca ar trebui sa ne ingrijoram. Daca gazele pentru agentii economici se scumpesc, si acestia vor creste preturile si astfel, se va porni un adevarat tavalug al scumpirilor.
“Daca pretul gazelor va creste pentru companii, vom vedea un efect direct pe intreg lantul economic, iar cei care vor suporta scumpirile vor fi tot consumatorii”, a declarat Sorin Minea, presedintele Romalimenta.
Cu alte cuvinte, chiar daca factura la gaze de acasa nu va creste, vom plati cu varf si indesat pe partea cealalta.
Astfel ca discutiile dintre reprezentantii Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE) si oficialii Fondului Monetar International si ai Comisiei Europene capata o importanta aparte.
“Daca FMI va da unda verde la scumpiri, ne putem lua adio de la inflatia scazuta asteptata de Banca Nationala”, spune analistul Cristian Dinulescu.
Ce va insemna cresterea inflatiei? In esenta, cu banii din buzunar vom cumpara mai putin.
Scumpirea gazelor, motivata?
Distribuitorii de gaze spun ca majorarea pretului gazelor este necesara din doua motive. In primul rand, pentru ca pretul gazelor de import a crescut puternic, iar pe de alta, pentru ca urmeaza iarna, iar in aceasta perioada consumul creste, deci si cheltuielile de furnizare.
Frank Hajdinjak, directorul general de la E.ON Romania si seful Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE), spune ca scumpirile anterioare nu au facut decat sa elimine pierderile din pret.
Distribuitorii ar vrea sa inregistreze profit cat sa acopere macar pierderile din diferenta dintre pretul real al gazelor, de 495 dolari pentru 1.000 de metri cubi si cel de 160 de dolari, pe care il percep populatiei.
"Pentru lunile de iarna, cand consumul va creste considerabil iar pretul gazelor naturale din import este de asteptat sa se situeze in jurul a 550 de dolari pentru 1.000 de metri cubi (in prezent acesta ajungand deja la 495 de dolari), presiunea asupra preturilor reglementate va fi din ce in ce mai mare", precizeaza reprezentantii asociatiei.
Pentru luna octombrie, pretul gazelor din import este de 545 dolari la 1.000 de metri cubi, a declarat Hilmar Kroat Reder, membru al Directoratului Petrom. Cresterea este foarte mare, in conditiile in care, de exemplu, in luna martie, Romania importa gaze cu 400 de dolari la 1.000 de metri cubi.
“Pentru siguranta in furnizare in perioada sezonului rece, avand in vedere ca furnizorii nu mai pot acumula alte pierderi financiare, membrii ACUE considera ca autoritatile trebuie sa adopte noi masuri in ce priveste majorarea preturilor gazelor naturale la consumatorii non-casnici, incepand cu trimestrul al patrulea al anului 2011", sustin reprezentantii seful Asociatiei Companiilor de Utilitati din Energie.
Ce spun autoritatile? Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), Dan Iulius Plaveti a declarat zilele trecute ca pretul gazelor naturale nu se va schimba cel putin pana la 1 ianuarie 2012.
"Am stabilit deja un pret pentru trimestrul 4 al acestui an. Pot sa va garantez ca, pana la 1 ianuarie 2012, gazele nu se vor scumpi, pretul ramane nemodificat", a precizat Dan Iulius Plaveti.
La ultima scumpire, intervenita pe 1 octombrie, ANRE a motivat cresterea pretului gazelor si prin modificarea structurilor amestecului de gaze care intra in componenta costului unitar al gazului pentru trimestrul 4.
Amestecul de gaze pentru companii contine 70% gaz din productia interna si 30% gaz provenit din import, fata de 77% gaz din productia interna si 23% gaz provenit din import cat a fost luat in calcul in luna iulie. In schimb, consumul de gaze din productia autohtona in cazul populatiei a crescut de la 89% la 91,5%.
Autoritatile se bazeaza si pe faptul ca avem inmagazinate deja aproximativ 3 miliarde metri cubi gaze naturale pentru aceasta iarna, in conditiile in care consumul anual a fost, anul trecut, de 13,8 miliarde metri cubi, din care 2,6 miliarde de metri cubi de la compania rusa Gazprom.
Potrivit lui ministrului Ariton, "consumul de gaz de la rusi nu este asa de mare", insemnand mai putin de o treime din consumul national.
COMPANII
Efectul pervers al gazului in economie: Nu se scumpeste, dar ne "arde" la buzunar
26 octombrie 2011, ora 00:07, autor(i): Adrian Negrescu | 437 afisari | 1 comentariu publicat
Materialele zilei din COMPANII
26 mai 2012, ora 12:35 in Companii |
29 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 11:15 in |
208 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:07 in |
504 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:05 in |
265 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Ultima ora
- Marfuri de peste 700.000 euro, confiscate de politisti in urma unui control la un centru comercial (15:34)
- Peste 800 de gospodarii au fost inundate din cauza ploilor torentiale (13:39)
- PDL ar putea sa introduca motiune de cenzura la inceputul lunii iunie (13:10)
- 8 rauri din tara sunt sub avertizare hidrologica (12:57)
- ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica accentuata, valabila pana duminica la 21.00 (11:31)
- Coplata a revenit in discutiile Ministerului Sanatatii (10:40)
- Chiritoiu dezvaluie cum a discutat Guvernul cu benzinarii despre un nou calcul al pretului carburantilor (10:22)
- Un cutremur de 4 grade s-a produs sambata dimineata in Vrancea (09:59)
- Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata cel mai devreme la finele anului (vineri, 17:36)
- Companiile romanesti sunt tot mai interesate de piata africana (vineri, 16:30)
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- 100 de directori din Posta Romana vor fi demisi
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- 100 de directori din Posta Romana vor fi demisi
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- Bogdan Chiritoiu: Trebuie sa gasim o formula de plafonare a pretului carburantilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- Marfuri de peste 700.000 euro, confiscate de politisti in urma unui control la un centru comercial








Comentariu de ministru...
Cine-a dat ca motiv al cresterii faptul ca "urmeaza iarna, iar in aceasta perioada consumul creste, deci si cheltuielile de furnizare."
Nu-i tocmai valabil, de fapt e taman pe dos. La consumuri mai mari, ponderea cheltuielilor de furnizare in pret ar trebui sa scada.