- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Grupul Agricola Bacau mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri cu 17% in 2010

14 Jan, 13:20 • Redactia DailyBusiness
Grupul Agricola Bacau si-a bugetat pentru 2010 o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 17%, cu o marja neta de 3,5 ? 4%, in conditiile in care piata va accepta inevitabilele cresteri ale preturilor, a anuntat joi compania.
Grupul Agricola Bacau mizeaza pe o crestere a cifrei de afaceri cu 17% in 2010

Anul trecut, Agricola International SA Bacau a inregistrat o cifra de afaceri estimata la aproximativ 304 mil. lei (72 mil. euro), cu 12,6% mai mult fata de cifra de afaceri inregistrata in 2008, a anuntat joi compania.

Agricola Bacau a comercializat anul trecut 42% din productia de carne de pui in piata moderna (retelele de hiper si supermarket, cash&carry, discounteri), 35% in piata traditionala, 11% in reteaua proprie de magazine si 12% la export.

„Pentru anul 2010 ne-am propus sa crestem la 53% canalul retail-ului modern si sa conservam volumele comercializate in reteaua proprie de magazine si la export”, a declarat Grigore Horoi, presedintele companiei.

Cumulat, in 2009 Agricola Bacau a avut o cota de piata de 11%, in crestere cu 2 puncte procentuale fata de anul anterior, iar pentru acest an isi propune atingerea unei cote de piata de 12%.

Data fiind situatia din prezent – eliminarea subventiilor din agricultura fara aplicarea unor masuri alternative – Agricola Bacau apreciaza ca va majora pretul mediu de comercializare a kilogramului de carne de pui, etapizat de-a lungul anului, cu pana la 22%.

La salamurile crude-uscate, obtinute la Salbac Dry Salami, vanzarile au inregistrat, in 2009 fata de 2008, cresteri de 44,% in volum si, respectiv, 48,% in valoare, in conditiile unui pret mediu pe kilogram nesemnificativ crescut si a unei scaderi a pietei cu circa 4%.

Piata mezelurilor si specialitatilor din carne fierte si afumate s-a mentinut anul trecut relativ la nivelul anului 2008. Preparatele Agricola Bacau fabricate la Conagra au inregistrat cresteri ale vanzarilor in 2009 fata de anul precedent cu 3% in volum si 8% in valoare. In aceasta categorie, o crestere importanta a vanzarilor au avut-o crenwurstii de pui. Brandul Agricola Bacau detine o cota in aceasta piata de 1,1%, in crestere usoara fata de anul 2008.

La categoria semipreparate si produse pre-gatite din carne, pe care grupul le obtine la fabrica Europrod, s-a inregistrat in 2009, cumulat, o cota de piata de 18%, principalul obiectiv pentru 2010 fiind cresterea cotei de piata la 23%.

Astfel, in 2009 fata de 2008, grupul a marcat o crestere in volum a vanzarilor de semipreparate cu 24% si o crestere valorica de 20%, in conditiile in care pretul mediu de vanzare s-a diminuat cu 3%, pe fondul unei scaderi pronuntate a pietii acestor produse.

In ce priveste exporturile, in 2009 grupul a livrat pe pietele externe 2.603 tone carne de pui si semipreparate din carne, cu 197% mai mult decat in 2008. Valoric, exporturile din 2009 inregistreaza o crestere de 184% fata de anul precedent, cifrandu-se la 4,16 mil. euro.