MEDIA & MARKETING

Avocata care a invins McDonald's la Tribunalul Bucuresti: "Toti suntem egali in fata legii"

06 martie 2015, ora 00:09, autor(i): Madalina Damian   | 1 comentariu publicat
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
mcdonalds.jpg
Tribunalul Bucuresti a dat recent castig de cauza unui antreprenor roman intr-un proces impotriva corporatiei McDoland's. Avocata acestuia, Andreea Tigau, dezvaluie in exclusivitate pentru DailyBusiness.ro amanunte din culisele luptei micului afacerist cu gigantul american.

Membra a Baroului Bucuresti si Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, Andreea Tigau este specializata in dreptul muncii, dreptul proprietatii intelectuale, dreptul mass media si publicitate. 

Avocat in cadrul agentiei de proprietate intelectuala Nomenius, aceasta l-a reprezentat pe omul de afaceri Marius Ionut Avram intr-un proces impotriva McDonald's.

Tribunalul Bucuresti a admis pe 17 februarie contestatia lui Marius Ionut Avram si a anulat o decizie anterioara prin care acesta nu mai avea voie sa utilizeze marca „happybox”, dupa cum au cerut reprezentantii lantului de restaurante fast-food.

DailyBusiness.ro: Cu ce argumente ati convins mai exact instanta ca Marius Avram nu incalca drepturile McDonald's prin utilizarea marcii "happybox"?
Andreea Tigau: Dupa cum stiti, McDonald’s International Property Company, Ltd. („McDonald’s) s-a opus inregistrarii marcii lui Marius Avram „happybox” pentru clasele generale de produse si servicii 16, 35, 36, 39, 41 si 43, conform Clasificarii de la Nisa. In argumentarea opozitie reprezentantii McDonald’s au invocat in mod legal o singura marca anterioara, respectiv marca europeana „HAPPY MEAL” MC 08805731 inregistrata pe clasele 9, 16, 28 si 41. Acestia au sustinut notorietatea clientului lor, Mcdonald’s, incercand sa impresioneze completul desemnat cu solutionarea cauzei de la Tribunalul Bucuresti cu intreaga istorie a lantului de restaurante.


Am dovedit fara urma de tagada faptul ca nu poate fi vorba despre notorietatea McDonald’s raportandu-ne la numarul de restaurante existente in Romania si la situarea acestora exclusiv in zonele urbane, precum si la lipsa probelor concludente depuse de catre oponent. Cu atat mai mult nu poate fi vorba despre notorietatea marcii „HAPPY MEAL”.



De asemenea, am dovedit faptul ca pentru cele doua clase pe care marcile opuse, „happybox” si „HAPPYMEAL”, se suprapuneau, respectiv clasele 16 si 41, cele doua marci erau suficient de diferite astfel incat sa nu existe un risc de confuzie si/sau de asociere. In acest sens am dovedit distinctia din punct de vedere vizual, fonetic si conceptual dintre marci. Am mizat pe conceptul inedit si original pentru publicul din Romania pe care dl Avram il aduce prin produsele si serviciile sale ce se doresc a fi protejate de marca”happybox”.

In concret, cutia “happybox” contine: - un voucher, fara o valoare nominala, valabil pana la un an. - o brosura atragatoare, care detaliaza toate activitatile disponibile in cutia respectiva. Fata acestei cutii de cadou arata tema voucher-ului si numarul de experiente alternative posibile. Pe spate sunt precizate modalitatile de utilizare ale voucher-ului cadou, la ce servicii si activitati da dreptul, in ce locuri si pana la ce data .

In sensul diametral opus se afla produsele si serviciile pentru care a fost inregistrata marca “HAPPY MEAL”. Insasi intimata McDonald’s isi defineste produsele pe site-ul propriu (http://mcdonalds.ro/pages/ce-mancam/produse/13-Happy-Meal) ca fiind meniuri speciale dedicate copiilor, cu portii adaptate nevoilor lor.

Astfel, am dovedit distinctia clara dintre publicul tinta si dintre retelele de distributie ale produselor si serviciilor protejate de cele doua marci.

Practic, nu exista nicio similaritate intre marci, la niciun nivel, simpla prezenta a cuvantului uzual „happy” in componenta ambelor marci fiind lipsita de relevanta in lumina ansamblului de argumente de sustin distinctivitatea marcii „happybox”.

DB: Daca ar fi sa faceti o aproximare, cam cate din cazuri sunt castigate de antreprenori in lupta pentru marci cu marile corporatii?
AT: Nu am putea sa facem o asemenea aproximare. In teorie toti suntem egali in fata legii, dar in realitate legea este interpretata si aplicata de oameni, oameni foarte educati si cu foarte multa experienta, dar cu idei si convingeri proprii. In practica juridica exista expresia “intima convingere a judecatorului”.

Astfel, desi fiecare parte depune probe in sustinerea opiniei sale, in final va exista intotdeaua riscul ca propriile convingeri ale judecatorului sa aiba un rol mai mult sau mai putin esential in solutionarea conflictului. In cazul nostru, consideram ca judecatorul din instanta de fond a analizat cat se poate de obiectiv probele depuse de catre ambele parti si a reusit sa faca abstractie de faptul ca poate si domnia sa a auzit de McDonalds’s.

Marile corporatii invoca de cele mai multe ori in sustinerea argumentelor notorietatea societatii (a brandului umbrela) si nu a marcilor, indepartandu-se astfel chiar de la obiectul conflictului. Cu toate acestea, firma noastra a obtinut castiguri impotriva marilor companii in lupta pentru inregistrarea unor marci sau pentru respingerea inregistrarii unor marci ai caror solicitanti aveau un renume in piata respectiva de profil din Romania.

DB: Ce lectii ar trebui sa invete antreprenorii romani de pe urma victoriei lui Marius Avram?
AT: Consideram ca cel mai important lucru ce ar trebui retinut de pe urma acestei prime victorii a lui Marius Avram este faptul ca antreprenorii mici si mijlocii nu ar trebui sa fie intimidati de marile corporatii si nu ar trebui sa renunte la planurile lor, indiferent daca este vorba despre crearea unui brand sau despre orice alt plan de business. Legea se aplica la fel pentru toata lumea, iar atunci cand exista suficiente argumente si dovezi, se poate castiga un conflict chiar si cu un oponent de o alta anvergura.

DB: Imi mai puteti da 2-3 exemple de antreprenori locali/firme romanesti care au castigat procese cu mari corporatii in domeniul dreptului de proprietate intelectuala?
AT: In primul rand imi vine in minte un litigiu gestionat cu succes de catre firma noastra, Nomenius SRL, ce s-a finalizat de curand. Clientul nostru este societatea MOBIL SERVICE SRL, cu sediul social in Fetesti. Aceasta a obtinut in mod legal inregistrarea marcii combinate « MOBIL«, avand numar de depozit M 2011 05097/ 14.07.2011 si numar de marca 116528 alcatuita din elementul verbal « MOBIL« si elementul figurativ color (albastru si galben).

Marca a fost aplicata unei benzinarii. In data de 02.05.2013, OMV PETROM SA a solicitat Tribunalului Bucuresti obligarea clientului nostru la incetarea oricarui act de folosire in activitatea sa comerciala a marcii, la modificarea pe propria cheltuiala a aspectului exterior a statiei noastre de distributie si la publicarea dispozitivului sentintei intr-un cotidian de circulatie nationala, bazandu-si cererea pe motivul ca dispunerea culorilor albastru si galben in cadrul benzinariei clientului nostru era similara dispunerii culorilor in cadrul benzinariilor OMV PETROM.

Cererea OMV PETROM SA a fost admisa de catre Tribunalul Bucuresti, astfel incat am formulat apel. Apelul a fost castigat in mod definitiv, iar clientul nostru este in continuare liber sa isi exercite in mod deplin drepturile asupra marcii sale, cu conditia desigur de a nu aduce niciun fel de atingere design-ului benzinariilor OMV PETROM, astfel cum acesta a fost prezentat instantei.

Ca alt exemplu elocvent luptei antreprenorilor romani cu marile corporatii internationale putem invoca litigiul dintre RED BULL GMBH si EUROPEAN FOOD SA cu privire la marca “Rienergy”, a carei solutionare finala o urmaresc cu mare interes. Actiunea Red Bull a fost respinsa atat in prima instanta, cat si in apel, iar in prezent Inalta Curte de Casatie si Justitie urmeaza a se pronunta asupra recursului.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
06/03/2015 10:22
Marca Deniplant- Marca romaneasca a avut un proces cu Sanofi Aventis si a castigat, chiar daca asa cum s-a scris in articol colosii multinationali fac presiuni asupra noastra.
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 12 August 2020, 23:05
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter