Știri externe

Sfârșitul unei ere: Brigitte Bardot a murit la 91 de ani

28 Dec, 12:52 • Daniela Oancea
Brigitte Bardot, legenda cinematografiei și militantă pentru drepturile animalelor, s-a stins din viață la 91 de ani, la mult timp după ce renunțase la viața publică.
Sfârșitul unei ere: Brigitte Bardot a murit la 91 de ani

„Fundația Brigitte Bardot anunță cu o tristețe imensă decesul fondatoarei și președintei sale, doamna Brigitte Bardot, actriță și cântăreață recunoscută la nivel mondial, care a ales să renunțe la cariera sa prestigioasă pentru a-și dedica viața și energia apărării animalelor și fundației sale”, se arată într-un comunicat transmis AFP.

Actrița din Și Dumnezeu a creat femeia și Disprețul a murit duminică dimineață în celebra sa reședință de la La Madrague, în Saint-Tropez, a precizat fundația pentru AFP.

Brigitte Bardot s-a confruntat cu probleme de sănătate la vârsta de 91 de ani.

Potrivit Nice-Matin, actrița, care a dus o viață mai discretă în ultimii ani, a fost internată aproape trei săptămâni într-un spital din Toulon, Franța în luna octombrie. Bardot ar fi fost supusă unei intervenții chirurgicale, într-un spital privat, „ca urmare a unei boli grave”, potrivit publicației.

Deși surse citate de publicație au declarat că starea actriței era „îngrijorătoare”, acestea au precizat că se așteptau ca ea să fie externată și să se întoarcă la reședința sa din Saint-Tropez.

În 2023, soțul său, Bernard d’Ormale, a declarat pentru un cotidian local că a solicitat asistență medicală pentru actriță, după ce aceasta a avut dificultăți de respirație în timpul unui val de căldură din Franța, conform Los Angeles Times.

Paris Match: Legenda s-a stins, iar odată cu ea o anumită idee despre Franța – libertate, frumusețe, nesupunere

Model, actriță, cântăreață și mare protectoare a animalelor, muză pentru cei mai mari artiști, de la Godard la Gainsbourg, simbol al emancipării femeilor, ea a refuzat mereu să se încadreze în tipare și nu a făcut niciodată ceea ce se aștepta de la ea. Temperamentul său pasionat de libertate s-a format, probabil, în copilăria sa plină de constrângeri,scriu editorii de la Paris Match.

Născută în 1934 într-o familie de înalta burghezie pariziană, fiica unui industriaș, educată la o școală catolică, Brigitte a primit o educație extrem de strictă. De la o vârstă fragedă, mama ei, Anne-Marie, a împins-o spre dans, văzând în fiica sa oportunitatea de a-și îndeplini propriul vis de balerină.

Dansul a rămas pentru Brigitte o pasiune și o evadare, modelându-i corpul, grația și eleganța. Însă adevărata ei realizare avea să vină în fața aparatului de filmat.

În 1949, la 15 ani, Brigitte devine muza modei pentru tinerele femei, apărând pe coperta revistei Elle, la cererea mamei sale și prin sprijinul Hélène Lazareff, fondatoarea publicației.

Brigitte se căsătorește cu Roger Vadim, care îi oferă primul rol important

Regizorul Marc Allégret o remarcă și îi cere o întâlnire, refuzată de părinți: „Actrițele sunt toate fete de viață ușoară”. Bunicul ei, Léon, intervine însă și susține dreptul fetei de a-și urma destinul, spunând: „Dacă această fată trebuie să devină prostituată, o va face cu sau fără cinematografie; dacă nu, cinema-ul nu o va schimba. Să-i dăm o șansă.”

Filmările cu Allégret nu s-au realizat, dar Brigitte îl cunoaște pe asistentul acestuia, Roger Vadim. După o luptă intensă cu familia pentru a-și trăi dragostea — inclusiv o tentativă de sinucidere —, Brigitte se căsătorește cu Vadim, care îi oferă primul rol important.

În mai 1956, Brigitte revine la Saint-Tropez pentru a filma Și Dumnezeu a creat femeia, sub regia soțului său. Filmul devine un succes mondial și o consacră pe Brigitre ca sex-symbol și emblemă a Franței.

După „O pariziană” și „Babette pleacă la război”, în 1960 joacă în Adevărul, unde regizorul Henri-Georges Clouzot o tratează dur. Filmul devine un succes artistic și comercial, dar Brigitte iese rănită emoțional.

În doar trei ani, a fost admirată și criticată la nivel mondial, a avut numeroase relații și s-a căsătorit cu Jacques Charrier, cu care a avut un copil. În acest tumult, Brigitte face o tentativă de sinucidere și își reface sănătatea la La Madrague, un mic refugiu pe malul mării, descoperit de mama ei.

În 1963, Brigitte joacă în capodopera Dispreț a lui Jean-Luc Godard, interpretând rolul actriței Camille

În aceeași perioadă îl cunoaște pe Serge Gainsbourg, devenind muza și iubita lui, în timp ce cunoaște succesul și în muzică cu piese precum „Harley-Davidson” și „Bonnie and Clyde”.

Filmul continuă să fie pasiunea sa, însă interesul pentru actorie scade.

În 1973, Brigitte Bardot se retrage din cinematografie, la doar 38 de ani.

 

Deși a cunoscut un mare succes, actrița s-a confruntat și cu probleme de sănătate mintală. Într-un interviu acordat revistei FRANCE în 2010, Bardot a declarat: „Am fost cu adevărat de mai multe ori la marginea sinuciderii — este un miracol că sunt încă în viață.”

Ea a continuat să joace în anii ’60 și ’70, jucând în primul său film de la Hollywood, Dear Brigitte, în 1965, alături de James Stewart.

Bardot s-a dedicat protecției animalelor

După retragerea din actorie, Bardot și-a concentrat atenția asupra drepturilor animalelor. Lupta pentru animale începe încă din 1962 și va dura întreaga viață.

În 1976, se implică în apărarea focilor vânate pentru blană, obținând interzicerea acestei practici în Franța și apoi în Europa. În 1986, înființează Fundația Brigitte Bardot, dedicându-și timpul și averea protecției animalelor, uneori prin metode radicale.

În ultimii ani, pozițiile sale publice controversate îi reflectă libertatea caracteristică: amenințată de OAS în timpul Războiului din Algeria, prima Marianne star în 1970, admiratoare a lui Charles de Gaulle și susținătoare a campaniilor lui Giscard și Marine Le Pen, Bardot a jucat mereu un rol activ în viața societății franceze.

Opiniile sale asupra unor probleme actuale au stârnit controverse

Fosta divă a cinematografiei a fost amendată cu aproape 25.000 de dolari în 2008, după ce a fost condamnată pentru provocarea discriminării și urii rasiale pentru că a scris că musulmanii îi distrug țara.

Tribunalul din Paris a mai dispus ca Bardot, în vârstă de 73 de ani la acel moment, să plătească 1.555 de dolari despăgubiri unei organizații franceze de combatere a rasismului, cunoscută sub numele de MRAP.

În 2018, Bardot a criticat mișcarea #MeToo, numind femeile care au expus hărțuirea sexuală la Hollywood „ipocrite, ridicole și lipsite de interes”.

Într-un interviu acordat revistei franceze Paris Match, Bardot a declarat că femeile își fac rău când vorbesc despre hărțuire sexuală.

„Multe actrițe flirtează cu producătorii pentru a obține un rol. Apoi, când povestesc despre asta, spun că au fost hărțuite”, a spus ea, citată de The Guardian. „De fapt, în loc să le foloseasc, povestea le face rău. Majoritatea sunt ipocrite și ridicole.”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare