Rusia a forțat un soldat ucrainean capturat să apară într-un videoclip de propagandă. Satul său a refuzat să-l mai îngroape

Volodimir Srebrodolskii, un soldat ucrainean cu părul cărunt și riduri adânci, fuma o țigară în timp ce vorbea cu un rus care îl capturase și care se afla în spatele camerei. „Nu vreau să mă întorc acolo”, spunea Srebrodolskii, care părea că s-a întors împotriva propriei țări. „Ar fi bine ca toate acestea să se termine cât mai repede.”

Videoclipul era făcut de propaganda rusă. Cu câteva săptămâni înainte de a fi publicat pe Telegram, Srebrodolskii lupta pentru Ucraina pe frontul din est împotriva oamenilor care aveau să-l captureze. Acum, el urma scenariul impus de aceștia.

Propaganda rusă și-a atins scopul. Disputele privind dacă Srebrodolskii și-a trădat țara au divizat localitatea sa natală, Karpylivka, un sat cu 500 de locuitori, situat printre lanurile aurii de grâu din regiunea Cernihiv, care se învecinează cu Belarusul și se află la nord de Kiev. Unii l-au catalogat drept trădător.

„Fuma o țigară și spunea că nu se va întoarce în Ucraina”, a declarat Nina Bedko, în vârstă de 68 de ani, care s-a oprit să vorbească cu alte femei pe strada principală din Karpylivka. „De aceea, oamenii au ajuns să aibă această impresie.”

Srebrodolskii a murit în captivitate, la câteva săptămâni după ce a fost distribuit videoclipul

În această primăvară, când trupul său a fost pregătit pentru înmormântare, unii dintre vecinii săi, care credeau propaganda făcută de ruși, l-au amenințat cu violența pe primarul satului, dacă acesta permitea ca Srebrodolskii să fie îngropat în cimitirul local. Alții l-au apărat, spunând că plecase de bunăvoie la război și că nu încercase să evite mobilizarea.

„Poate că i-au promis munți de aur”, a spus verișoara sa, Lidia Kovalenko, o femeie scundă, în vârstă de 82 de ani, cu un zâmbet larg. „Măcar l-ar fi putut îngropa lângă mama lui.”

Mii de astfel de videoclipuri au fost publicate pe canalele rusești de socializare, unele fiind difuzate și de televiziunea de stat. Ele urmează o formulă: prizonierii ucraineni își denunță comandanții, refuză să se întoarcă acasă, condamnă corupția și spun că speră ca războiul să se încheie cât mai curând.

Mesajul este repetat, cu puține variații, încă de la începutul invaziei ruse pe scară largă din 2022, consolidând narațiunile ruse despre țara invadată și alimentând neîncrederea față de armată în comunitățile ucrainene.

Organizațiile pentru drepturile omului au cerut Rusiei să înceteze difuzarea videoclipurilor cu prizonieri de război

„Obligația prevăzută de Convențiile de la Geneva este de a proteja prizonierii de război, astfel încât aceștia să nu devină obiectul curiozității publice și să fie protejați împotriva intimidării sau umilirii”, a declarat la acea vreme Aisling Reidy, consilier juridic principal la Human Rights Watch.

Videoclipurile sunt înregistrate în interiorul unui sistem de detenție, pe care Misiunea ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina l-a identificat drept unul caracterizat de abuzuri sistematice, susținute în parte de „limbajul dezumanizant, folosit în mass-media de stat”.

În cadrul unor interviuri realizate de ONU cu peste 850 de prizonieri de război ucraineni, 96% dintre aceștia au declarat că au fost supuși torturii sau relelor tratamente, inclusiv bătăi, șocuri electrice aplicate în zona organelor genitale, privare de somn și execuții simulate. Potrivit raportului, abuzurile pot dura ani întregi.

Peste jumătate dintre prizonierii de război ruși au raportat, de asemenea, rele tratamente anchetatorilor ONU, afirmând că acestea au avut loc în momentul capturării. Prizonierii ruși au fost filmați în videoclipuri similare, practică condamnată de ONU.

Spre deosebire de Rusia, însă, Ucraina permite organizațiilor de monitorizare acces fără restricții în centrele în care sunt deținuți prizonierii, iar ONU afirmă că aceste centre respectă Convențiile de la Geneva.

Media Initiative for Human Rights (MIHR), o organizație ucraineană neguvernamentală, a documentat 240 de centre de detenție în care sunt ținuți ucraineni, atât în teritoriile ocupate, cât și în Rusia.

„Cu cât înregistrează mai multe astfel de videoclipuri, cu atât le vor da mai multă forță propriilor idei”, a declarat Olena Beliacikova, a cărei activitate în cadrul MIHR se concentrează asupra persoanelor încarcerate și dispărute. Soțul ei a fost, la rândul său, ținut în captivitate de Rusia între 2015 și 2017.

În unele cazuri, Rusia a folosit videoclipurile de propagandă, drept probe pentru inculparea unor prizonieri ucraineni. Beliacikova a spus că, în absența unei evidențe oficiale din partea Rusiei, videoclipurile pot servi drept dovadă că un soldat are statutul de prizonier de război.

Numărul exact al acestor videoclipuri nu poate fi stabilit, deoarece ele sunt șterse frecvent de pe rețelele sociale, însă este vorba despre mii de materiale, a mai spus ea.

„Propaganda rusă este o industrie”

Când Vasylyna Duman a văzut online un videoclip cu soțul ei, Yevhen Shybalov, aflat în captivitate în Rusia, prima sa reacție a fost să păstreze informația secretă. Se temea că o mediatizare intensă ar fi determinat Rusia să ceară un preț mai mare pentru el în cadrul unui schimb de prizonieri.

Era prima dată când îi vedea chipul după luni întregi.

Shybalov se oferise voluntar să lupte în prima zi a invaziei. Rușii l-au capturat în mai 2022. În videoclip era slab și avea urme care indicau că fusese bătut, a spus soția sa. Ea a depus o plângere la poliție și a folosit videoclipul ca dovadă că acesta se afla în captivitate. A vrut să existe o înregistrare oficială a faptului că fusese constrâns să vorbească împotriva voinței sale.

„Să primești un videoclip este o mare bucurie, chiar dacă persoana spune lucruri ciudate în el”, a spus ea. Pentru ea, videoclipul însemna că soțul său era în viață.

Shybalov, un bărbat înalt, cu pomeți proeminenți, a urmărit ocupația rusă din orașul Donețk în timp ce agenți ruși și colaboratorii acestora pătrundeau în estul Ucrainei în 2014.

Guvernul ucrainean era dezorganizat după Revoluția Demnității, care înlăturase de la putere un președinte prorus, ceea ce îi limita capacitatea de a reacționa.

„A oferit propagandei ruse un spațiu liber, fără concurență”, a spus el despre haosul din acea perioadă. „I-a făcut pe oameni foarte dezorientați în privința a ceea ce se întâmpla.”

Fost jurnalist, Shybalov a renunțat la presă pentru a înființa o organizație de ajutor umanitar, care avea un birou într-un hotel din Donețk, unde i se oferise gratuit un spațiu.

Într-o zi, a văzut o echipă de televiziune rusă formată din aproximativ 50 de persoane instalându-se în același hotel. Shybalov i-a urmărit în timp ce repetau replicile pentru rolurile unor localnici.

„Pur și simplu beau cafea, fumau țigări pe verandă și învățau să spună: «Sunt din Horlivka»”, a povestit Shybalov. Apoi se întrebau: „Ce naiba este Horlivka?”

Unii dintre civilii cărora Shybalov le distribuia ajutoare credeau propaganda rusă. El nu se certa cu ei.

„Erau pur și simplu victime”, a spus el. „Erau ostatici.”

Pe măsură ce rușii își instalau propriii oficiali și propriile legi în teritoriile ocupate, activitatea organizației umanitare a devenit imposibilă. După ce a fost alungat din Donețk, Shybalov s-a mutat la Kiev.

La ora 6:00, pe 24 februarie 2022, Shybalov s-a trezit în urma unui apel telefonic primit de la un prieten. Invazia pe scară largă începuse. A auzit avioane de luptă și explozii. În următoarele două ore, a urmărit știrile, a băut cafea și a fumat țigară după țigară.

La ora 10:30, Shybalov s-a înrolat pentru a lupta. Sergentul i-a înmânat un lansator de grenade.

„Felicitări”, i-a spus sergentul. „De acum ești grenadierul nostru.”

După ce a contribuit la respingerea armatei ruse de la periferia Kievului, a fost trimis la granița dintre regiunile Donețk și Luhansk. O altă brigadă ucraineană aflată în apropiere s-a retras, însă Shybalov și unitatea sa nu au fost informați. Au rămas patru militari în fața unui batalion de parașutiști ruși, a povestit el. După o săptămână, au fost încercuiți.

După ce a fost legat, interogat și mutat între mai multe centre de detenție, Shybalov a ajuns într-o închisoare din Luhansk. El a spus că a fost bătut și torturat. Timp de șase luni nu a văzut lumina soarelui și a slăbit cu peste 13 kilograme în timpul captivității.

„La micul dejun aveam terci cu viermi, iar la cină terci cu nisip”, a spus el.

Shybalov era considerat un prizonier important, deoarece provenea din estul Ucrainei, fusese jurnalist și lucrase cu organizații internaționale

Potrivit relatării sale, rușii erau interesați să-l prezinte drept spion american, acuzație care poate fi pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare.

Într-o zi, un ofițer al serviciilor ruse de informații i-a spus lui Shybalov că urma să fie înregistrat pentru un interviu cu Russia Today, instituția media controlată de statul rus.

„Pregătește-te”, i-a spus rusul. „Vor veni aici în cinci minute.”

Shybalov a fost invitat într-o încăpere confortabilă, cu o canapea. Echipa avea două telefoane iPhone. Unul dintre bărbați s-a purtat amabil cu el, oferindu-i ceai și țigări. Vorbea ca și cum ar fi purtat o conversație amicală.

„Ca doi amici care beau bere împreună vinerea și discută relaxat despre probleme globale”, a spus Shybalov.

Situația era diferită de cea întâlnită în cazul unei echipe locale, care venise anterior și le dăduse prizonierilor texte pe care să le citească. Echipa RT era mai sofisticată.

„Te manipulau cu adevărat, pentru a te face să spui ceva, care să fie înțeles drept o poziție prorusă sau antiucraineană, dar acelea sunt cuvinte rostite de tine”, a spus el. „Ei încearcă doar să te manipuleze pentru a te prinde în acel cârlig.”

Între timp, ofițerul serviciilor de informații i-a transmis implicit că l-ar putea trimite înapoi la anchetatorii săi, care așteptau în afara încăperii. Shybalov a încercat să-și controleze gesturile și respirația în timpul interviului de două ore.

„În timp ce vorbeam cu ei, mi-am interzis chiar și să simt ceva”, a spus el.

Când s-a întors în celulă, nu a vorbit prea mult despre videoclip. A împărțit cu colegii de celulă jumătatea de pachet de țigări pe care i-o dăduse ofițerul rus.

În Ucraina, videoclipul a contribuit la includerea sa pe lista pentru un schimb de prizonieri, adăugând dovezi că se afla în captivitate și nu era dat dispărut în timpul luptelor.

Shybalov nu a fost informat unde urma să fie dus, înainte de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, în decembrie 2022.

Un gardian rus i-a spus că urma să fie executat, apoi i-a spus că era o glumă. A ajuns pe teritoriul ucrainean și a cântat imnul Ucrainei în autobuzul care îl ducea acasă, alături de alți prizonieri.

„Așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla niciodată într-o celulă rusească, nici măcar în vis: să poți cânta imnul Ucrainei, fără să fii bătut pentru asta”, a spus el.

După șapte luni de captivitate, s-a întors acasă în ajunul Anului Nou.

„Nu am plâns; am țipat foarte tare”, a povestit Duman despre momentul în care a aflat că soțul ei se întorcea. „Cred că am trezit jumătate de bloc.”

După întoarcerea lui, Shybalov și Duman s-au mutat din Kiev în micul oraș Mykolaiv, din regiunea Lviv, în vestul Ucrainei, de unde este Duman. Cei doi duc o viață discretă.

Shybalov auzise despre Volodimir Srebrodolskii, căruia satul natal i-a refuzat un loc de veci pe pământul în care se născuse. Reacția sa a fost de revoltă.

„Propaganda rusă este o industrie”, a spus el. „Ei o organizează ca pe o industrie, cu volumul necesar de materie primă de bază, iar aceasta este reprezentată de interogatoriile și interviurile cu prizonierii de război.”

Potrivit lui Shybalov, toți foștii prizonieri cu care păstrează legătura au fost obligați să participe la astfel de filmări.

„Ei chiar consideră mass-media o armă, cultura o armă, limba o armă și religia o armă”, a spus el. „Prin urmare, le tratează ca pe niște arme propriu-zise. Investesc resurse importante pentru a le produce. Concep tactici sofisticate și inteligente pentru a le folosi. Și au mii de oameni implicați în acest mecanism.”

O celulă din Donețk

Cei care l-au capturat pe Volodimir Srebrodolskii l-au dus într-un centru de detenție din Cistiahove, oraș cunoscut sub numele de Torez până în 2016 și ocupat de armata rusă din 2014. Complexul penitenciar, aflat în spatele unui gard dublu, a fost construit pentru a găzdui 1.200 de prizonieri.

Printre aceștia se afla și Mykola Șustrov, medic militar, capturat în orașul Mariupol, în sudul Ucrainei, în timpul asediului brutal desfășurat de Rusia în primăvara lui 2022. Șustrov a petrecut aproape trei ani în captivitate în Rusia, fiind mutat între mai multe centre de detenție.

„Au venit în celula noastră”, și-a amintit Șustrov despre una dintre închisori. „Au atârnat portretul lui Putin, au pus imnul Federației Ruse și ne-au spus să-l învățăm.”

După ce i-au obligat pe prizonieri să memoreze versurile imnului, afișate în celulă, gardienii le cereau să cânte anumite strofe și îi întrebau din câte versuri era alcătuit imnul. Dacă nu puteau răspunde, prizonierii erau bătuți.

Când a ajuns la Cistiahove, lui Șustrov îi fuseseră scoși dinții, în urma bătăilor și interogatoriilor repetate și slăbise mult din cauza porțiilor insuficiente de mâncare.

La aproximativ un an de la începutul captivității sale, o echipă de filmare a sosit la centru. Șustrov și alți prizonieri au fost duși într-o încăpere, unde un bărbat îi punea întrebări, în timp ce un altul, purtând o cagulă și echipament militar, stătea în afara cadrului.

Când a intrat în încăpere, Șustrov a fost lovit cu pumnul în abdomen. „Dacă nu vrei să se repete”, i-au spus captorii, „răspunde.”

Cei care îl intervievau pe Șustrov căutau informații compromițătoare despre armata ucraineană

Șustrov stătea la masă, cu privirea în jos, se bâlbâia și încerca să răspundă cât mai neutru posibil. Potrivit lui, principala motivație a prizonierilor pentru a coopera cu propagandiștii era posibilitatea de a le transmite familiilor că sunt în viață.

„Ești dispus să spui orice ca să te arăți”, a spus el.

Srebrodolskii a ajuns în celula lui Șustrov la sfârșitul anului 2024, în agonie. Acesta i-a spus lui Șustrov și celorlalți colegi de celulă că fusese bătut crunt, după ce nu reușise să recite imnul Rusiei.

Șustrov și-a amintit că abdomenul lui Srebrodolskii era umflat și foarte sensibil după agresiune. Pregătirea sa medicală îi permitea să înțeleagă cât de gravă era situația.

„Nici măcar nu pot să beau apă”, i-a spus Srebrodolskii.

Bărbații au cerut un medic, însă gardienii au spus că acesta va trebui să aștepte până dimineață. Șustrov și-a petrecut toată noaptea vorbind cu bărbatul de 55 de ani pentru a-i distrage atenția de la durere.

„Nu puteam să-l ajut”, a spus Șustrov. „În baraca noastră, nu aveam decât două mâini și apă rece de la robinet. Atât.”

O ambulanță l-a preluat dimineața, însă era prea târziu pentru a-i salva viața lui Srebrodolskii. Nu era primul om pe care Șustrov îl vedea murind în captivitate.

„Era în închisoare pentru tot restul vieții”, a spus Șustrov, „și începi să te gândești: «De ce suport toate astea?»”

Șustrov, eliberat în urma unui schimb de prizonieri în februarie 2025, s-a declarat revoltat de reacția satului la videoclipul cu Srebrodolskii

Singura concluzie care poate fi trasă din acel videoclip, a spus el, este că persoana respectivă era în viață în momentul filmării. Nimeni nu poate ști prin ce a trecut prizonierul, a adăugat el.

„Ești prizonier acolo”, a spus Șustrov. „Nu ești o persoană.”

La 100 de kilometri de casă

După luni de incertitudine, Srebrodolskii a fost înmormântat la marginea unui cimitir, dintr-un oraș aflat la aproximativ 100 de kilometri de localitatea sa natală, departe de zona în care sunt îngropate trupurile altor militari.

După repatrierea trupului, în aprilie 2025, Parchetul din Donețk al Ucrainei a deschis o anchetă penală privind moartea lui Srebrodolskii. O autopsie a stabilit că acesta a murit în urma unei plăgi înjunghiate în abdomen, a declarat un purtător de cuvânt al instituției. Ancheta este în desfășurare.

Primarul din Karpylivka, satul natal al lui Srebrodolskii, a declarat că a văzut videoclipul, dar a negat că ar fi responsabil pentru faptul că acesta nu a fost înmormântat în localitate. El a refuzat să ofere alte declarații pe această temă.

Pe placa de la mormântul lui Srebrodolskii nu este trecută data morții. În centrul unei cruci se află o fotografie a chipului său, brăzdat de riduri adânci. Oamenii care au aflat povestea lui au venit la mormânt și au lăsat lumânări, flori, mesaje și un drapel ucrainean care flutură atunci când vântul bate peste stepă.

„Am doar 55 de ani. Vreau doar ca Dumnezeu să-mi mai dea câțiva ani”, spunea Srebrodolskii în videoclip. „Să trăiesc liniștit și în pace”.

Citește și: Ucraina și Rusia reiau negocierile mediate de SUA. Schimb major de prizonieri la Abu Dhabi