Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că Societatea de Transport București (STB) se află într-o situație „aproape disperată” din punct de vedere financiar și a avertizat asupra riscului intrării în insolvență. Potrivit acestuia, dacă municipalitatea nu va putea achita datoriile către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), instituția ar putea solicita insolvența companiei.
Ciucu a precizat că doar aproximativ 17% din bugetul STB este acoperit din vânzarea de bilete și abonamente, iar majorarea tarifului ar fi contribuit la menținerea funcționării serviciului de transport public.
El a adăugat că datoria STB către ANAF depășește un miliard de lei și este eșalonată cu plăți lunare de aproximativ 100 de milioane de lei, sumă care nu a putut fi achitată din fondurile disponibile pentru luna ianuarie.
„Dacă nu vom plăti în luna februarie, ANAF nu are posibilitatea legală să ne păsuiască. A luat gaj autobuzele, troleibuzele și tramvaiele”, a spus primarul general, subliniind că situația financiară pune în pericol funcționarea transportului public din Capitală.
Edilul a mai arătat că studiul privind oportunitatea majorării tarifelor a fost realizat înainte de preluarea mandatului său și că studiul de suportabilitate pentru populație a fost votat inclusiv de reprezentantul PSD în Adunarea Generală a Acționarilor STB.
Ciucu a declarat că așteaptă în zilele următoare soluții din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București (ADITPBI) și a conducerii STB, menționând totodată că schemele de personal ale STB și ADITPBI se suprapun în multe cazuri.
„Situația de la STB este (mai mult decât) critică și acestă creeștere ne-ar fi dat timp să venim cu un plan de restructurare a STB și de eficientizare a serviciului de transport public”, a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.
„Deja am cerut ADITPBI, institutia comună a Bucureștiului și Ilfovului, căreia i s-a delegat serviciul de transport public și STB să înceapă să lucreze la acest plan sub coordonarea PMB, împreună cu conducerea STB.”
„ATENȚIE!! Serviciul de transport public nu este în direct în curtea Primăriei Capitalei ci al acestei entități, ADITPBI, din care face parte și Ilfovul, căreia i s-a delegat competența de a organiza transportul public în București și în Ilfov! Eu voi fi cu înjurăturile, iar alții cu decizia. Mai ales că nici măcar nu au aprobat o banală evaluare.”
„PSD, PPUSL și AUR au decis să nu meargă automat cu vechea majoritate de care s-a bucurat după alegerile locale dl. Primar General Nicușor Dan și dl. Primar Gen interimar, Bujduveanu și a dorit să avem o ședință de calibrare, de măsurare a forțelor, să înțeleg că sunt dependent de ei pentru a face ceea ce am promis bucureștenilor și că, pentru a pune orașul nostru la punct, este nevoie de negocieri.”
„Eu le-am transmis că Bucureștiul are nevoie de o majoritate funcțională și îi delegasem viceprimarului PSD, încă din decembrie 2025, toate atribuțiile negociate și pe care le deținea înainte de a veni eu la PMB. Se pare că nu a fost suficient, acum vor fi noi negocieri, ca și cum ar fi de la zero.”
„Nu am o problemă de principiu: negocierile sunt normale în politică și este de datoria mea să le duc și să încerc să asigur o majoritate. Îi invit săptămâna viitoare la negocieri!”
„S-au spus de prea multe ori, încât au devenit vorbe goale, că trebuie să lăsăm deoparte interesele de partid și să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor orașului nostru! Chiar nu mai este nici timp și nici de unde!”
„Le mulțumesc consilierilor partidelor care au susținut astăzi proiectele propuse pe ordinea de zi: PNL, USR, REPER, Forța Dreptei și PMP! ”
Din partea opoziției, consilierul municipal Ștefan Oprea a anunțat că AUR nu susține majorarea tarifelor, argumentând că aceasta ar pune o povară suplimentară asupra populației și nu ar rezolva problemele structurale ale STB, fiind necesară o auditare a societății.
Viceprimarul liberal Stelian Bujduveanu a atras atenția că Metrorex a majorat deja tarifele pentru transportul subteran și a susținut necesitatea alinierii tarifelor STB, inclusiv pentru titlurile de călătorie metropolitană integrată.
La rândul său, consilierul PSD Florentina Gherghiceanu a declarat că orice majorare de tarif ar trebui corelată cu o îmbunătățire a condițiilor oferite călătorilor.