Președintele Nicușor Dan a salutat public decizia Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților, transmițând un mesaj de echilibru către sistemul judiciar. Într-o postare pe Facebook, șeful statului a afirmat că recalibrarea modului de calcul al pensiilor speciale reprezintă „un gest de echitate” așteptat de societate, subliniind totodată că munca magistraților este respectată, iar rolul lor în arhitectura statului rămâne esențial.
Te-ar mai putea interesa și: Președintele Nicușor Dan pleacă la Washington pentru Consiliul pentru Pace, în ciuda viscolului
Decizia Curtea Constituțională a României a venit după cinci amânări consecutive și a fost adoptată cu 6 voturi la 3. Judecătorii constituționali au stabilit că legea care modifică vârsta de pensionare și cuantumul pensiilor de serviciu ale magistraților este constituțională, deschizând astfel calea pentru intrarea sa în vigoare.
Următorul pas procedural este promulgarea legii de către președinte. Totuși, aceasta nu poate avea loc imediat. Potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, la Palatul Cotroceni trebuie să ajungă mai multe documente oficiale de la Curte, inclusiv motivarea deciziei CCR. Abia după primirea acestora și parcurgerea etapelor formale, legea va putea fi semnată și publicată în Monitorul Oficial.
Legea menține posibilitatea pensionării anticipate pentru magistrații care au o vechime de cel puțin 35 de ani. Totuși, pentru cei care nu au împlinit vârsta standard de 65 de ani, se va aplica o penalizare anuală de 2% pentru fiecare an până la atingerea acestei vârste, conform regulilor din sistemul public de pensii.