Actualitate

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse

18 Feb, 12:44 • Bugiu ⁠Ana Maria
Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției (ÎCCJ) pe modificarea unor legi privind pensiile magistraților. Judecătorii Curții au decis că legea este constituțională.
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) s-au întrunit miercuri, pentru a șasea oară în cadrul procedurii privind pensile de serviciu ale magistraților, după ce au amânat deja cinci decizii anterioare în urma sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Dosarul analizează constituționalitatea proiectului de lege inițiat de Guvernul condus de Ilie Bolojan, care prevede reducerea pensiilor speciale cu 25%.

Te-ar mai putea interesa și: CCR decide soarta reformei pensiilor magistraților după cinci amânări

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse

CCR a anunțat că a fost respinsă sesizarea ÎCCJ.

Context

Dacă această reducere va fi aprobată, viitoarele pensii speciale ar urma să scadă la aproximativ 19.000 de lei, de la o medie actuală de 25.447 lei, aproape de nouă ori mai mare decât pensia medie standard, care în ianuarie 2026 era de 2.819 lei. Pentru comparație, pensia medie de invaliditate este de doar 1.092 lei, iar peste un milion de români trăiesc cu pensii de până în 1.300 lei.

Din pensia medie a unui magistrat, aproximativ 7.500 lei provin din contribuții proprii, în timp ce statul suportă în medie 17.900 lei net pentru fiecare fost magistrat. În prezent, 5.789 de foști magistrați beneficiază de astfel de pensii speciale, ceea ce reprezintă un efort semnificativ pentru bugetul public.

Anterior, la penultima ședință a CCR, cinci judecători erau pregătiți să voteze pentru reducerea pensiilor speciale, în timp ce patru judecători se opuneau. Pentru a evita o decizie favorabilă tăierii, patru dintre aceștia nu au participat, ceea ce a condus la lipsa cvorumului. Printre judecătorii care se opun reducerii se numără:

  • Cristian Deliorga – pensie specială de 68.700 lei/lună
  • Bogdan Licu – pensie specială de 32.000 lei/lună
  • Gheorghe Stan – pensie specială de 30.000 lei/lună

Prezența judecătorului Gheorghe Stan este incertă și la ședința de miercuri, fiind posibil ca acesta să fie încă în concediu paternal, însă la ultima ședință a fost prezent.

În documentele depuse recent la CCR, ICCJ solicită sesizarea Curții Europene de Justiție, argumentând că legea pensiilor speciale ar trata discriminatoriu magistrații în raport cu alți beneficiari de pensii speciale și ar reduce „sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor”. De asemenea, ICCJ susține că modificările ar perpetua o stare de instabilitate legislativă în domeniul pensiilor de serviciu.

Aceasta este a șasea încercare a CCR de a pronunța o decizie privind tăierea pensiilor speciale, după ce amânările anterioare au fost cauzate atât de lipsa cvorumului, cât și de cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor recente. La ședința precedentă, prezența tuturor celor nouă judecători a permis continuarea deliberărilor, însă incertitudinea privind participarea judecătorului Stan ridică semne de întrebare asupra rezultatului final.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...