Actualitate

Pensiile din noiembrie vin cu întârziere pentru o parte dintre pensionari. Plățile prin Poșta Română, amânate cu două zile

20 Oct, 19:45 • Bugiu ⁠Ana Maria
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că întârzierile afectează doar pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română, din cauza zilelor nelucrătoare de la începutul lunii. În paralel, unele pensii vor fi majorate și vor include restanțele pentru ultimele 13 luni, ca urmare a proceselor de recalculare.
Pensiile din noiembrie vin cu întârziere pentru o parte dintre pensionari. Plățile prin Poșta Română, amânate cu două zile

În luna noiembrie 2025, o parte dintre pensionari vor primi pensiile cu o întârziere de două zile, însă această situație va afecta doar plățile realizate prin intermediul Poștei Române. Ceilalți pensionari, care primesc sumele direct pe card, nu vor avea întârzieri, iar plățile vor fi efectuate conform calendarului obișnuit, pe 12 și 13 noiembrie. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a confirmat că, în ciuda acestei amânări minore, toate pensiile vor fi virate până la data limită de 15 noiembrie, potrivit capital.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Reacția lui Nicușor Dan după ce judecătorii CCR au respins legea care le tăia pensiile

Pensiile din noiembrie vin cu întârziere pentru o parte dintre pensionari. Plățile prin Poșta Română, amânate cu două zile

Întârzierea pentru pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română este cauzată de faptul că începutul lunii noiembrie coincide cu zile nelucrătoare: 1 noiembrie cade sâmbătă, iar 2 noiembrie duminică. Prima zi lucrătoare este luni, 3 noiembrie, însă distribuirea efectivă a pensiilor va începe cel mai probabil marți, 4 noiembrie. În total, aproximativ 2.300.000 de pensii sunt distribuite lunar prin Poșta Română. Pensionarii care nu sunt găsiți acasă pot ridica pensia de la oficiul poștal timp de două zile; ulterior, banii se întorc la Casa Județeană de Pensii, iar beneficiarii pot solicita plata printr-o cerere scrisă.

Pe lângă întârzierea temporară, sistemul public de pensii este în prezent supus unor procese de recalculare. Prima categorie de recalculări, numită „mică recalculare”, vizează pensiile pentru care au fost depuse adeverințe cu venituri nepermanente. Procesarea dosarelor avansează lent, deoarece software-ul utilizat nu acoperă toate operațiunile, iar până acum doar 5-7% dintre dosare au fost finalizate.

Pensionarii care au primit deja deciziile au încasat sume suplimentare, uneori de aproximativ 170 de lei. Beneficiarii deciziilor vor primi, începând cu luna noiembrie, atât pensia recalculată, cât și restanțele aferente ultimelor 13 luni, pentru perioada septembrie 2024 – noiembrie 2025.

A doua categorie afectată de modificări o reprezintă pensionarii care trec de la pensia anticipată la pensia pentru limită de vârstă. Primele decizii cu noile cuantumuri au fost emise încă din iulie, însă multe persoane nu au primit pensia majorată în luna următoare, așa cum prevede legea. În noiembrie, aceștia vor primi atât pensia recalculată, cât și restanțele pentru cele 13 luni anterioare.

Te-ar mai putea interesa și: Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare: Decizia CCR privind pensiile magistraților riscă să afecteze jalonul din PNRR

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul în Bruxelles
Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Belgia. Proteste de amploare ar putea bloca traficul ...
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții pentru canalizare și transportul public
Străzile din cartierul Ion Creangă se inundă de peste 20 de ani. Primăria Sectorului 2 caută soluții ...