- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri politică

Președintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții

18 Oct, 00:14 • Daniela Oancea
Președintele Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, liderul american semnalând că nu este pregătit să aprobe vânzarea către Kiev a unui sistem de rachete cu rază lungă de acțiune, despre care ucrainenii spun că le este absolut necesar.
Președintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții

Președintele american Donald Trump a declarat vineri, la primirea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, că va discuta cu acesta despre convorbirea sa din ajun cu președintele rus Vladimir Putin, apreciind că acesta din urmă vrea să pună capăt războiului, au consemnat Reuters și AFP.

La rândul său, Volodimir Zelenski a afirmat că Donald Trump ”are șansa de a încheia acest război”.
Trump și Zelenski tocmai au făcut declarații de presă înaintea întâlnirii, în cadrul căreia președintele ucrainean era de așteptat să ceară Statelor Unite rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune pentru a sprijini efortul de război, informează Agerpres.

Principalele idei din conversația pe care au purtat-o cei doi lideri la Casa Albă, potrivit BBC

– Trump a declarat că viitorul său summit cu Putin, care va avea loc la Budapesta, este puțin probabil să ducă la o întâlnire față în față între liderul rus și Zelenski.
-Președintele ucrainean a făcut apel la livrarea de rachete Tomahawk și a părut să sugereze un schimb de armament, menționând că Ucraina ar putea sprijini SUA în schimb prin producția de drone.
-Trump a spus că subiectul rachetelor Tomahawk va fi discutat, dar a avertizat că o astfel de decizie ar putea duce la o escaladare semnificativă a conflictului – adăugând că SUA au, de asemenea, nevoie de sistemul lor de rachete cu rază lungă pentru propria apărare.

„Nu pierdem oameni, nu cheltuim bani, primim bani pentru muniție și rachete… Am făcut o înțelegere foarte bună cu NATO… Dar nu pentru asta suntem implicați. Suntem aici ca să salvăm mii de vieți…”, este mesajul postat de Casa Albă pe Facebook, cu ocazia acestei întrevederi.

De ce rachetele Tomahawk ar putea să nu fie potrivite pentru forțele armate ale Ucrainei

Principalul obstacol este lipsa lansatoarelor pentru aceste rachete de croazieră, explică editorii BBC.
BGM-109 Tomahawk este o rachetă navală, lansată de obicei din sistemul vertical de lansare MK41, montat pe nave și submarine. Marina ucraineană nu deține navele necesare pentru a opera acest tip de rachetă.

Versiuni lansate de pe uscat și din aer au fost dezvoltate în anii 1970, însă varianta aeriană a pierdut în fața competitorilor, iar versiunea terestră a fost interzisă prin Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF).

În 2019, tratatul INF a încetat să mai existe, iar SUA au început să reia programul de dezvoltare a unui lansator mobil terestru pentru rachetele Tomahawk.

Noul sistem se numește Typhon și a intrat în dotarea armatei americane în 2023. În prezent, armata SUA are cel puțin două lansatoare Typhon, și este puțin probabil să dețină mai multe

Prin urmare, atunci când se discută posibilitatea transferului de rachete Tomahawk către Ucraina, trebuie avut în vedere dacă americanii sunt dispuși să cedeze arme pe care abia au început să le producă.

Președintele american vrea să meargă în Ungaria pentru a se întâlni cu Putin

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în Ungaria, într-o discuţie bilaterală, adică fără participarea directă a Ucrainei, relatează dpa.

„Între cei doi preşedinţi există multă ură, ură profundă. Şi nu exagerez când spun că este o situaţie foarte, foarte complicată”, a declarat Trump.

Trump a spus că vrea ca totul să fie confortabil pentru toată lumea şi că, într-un fel sau altul, toate cele trei părţi – adică Rusia, Ucraina şi Statele Unite – vor participa, dar că acest lucru se poate face separat.

Cu o zi înainte de întâlnirea cu Zelenski, Trump a vorbit cu Putin la telefon şi i-a propus posibilitatea unei întâlniri personale, spunând că doreşte ca întâlnirea să aibă loc „probabil în următoarele două săptămâni” în capitala Ungariei, Budapesta.

Citește și: Viktor Orban, reacție după ce summitul Putin-Trump a fost anunțat: „Suntem pregătiţi!”

La Casa Albă, când l-a primit pe Zelenski, Trump a declarat că este o onoare să întâlnească un şef de stat atât de puternic. Zelenski a „trecut prin multe”, iar SUA au trecut împreună cu el prin aceste momente, a spus Trump, conform dpa.

La a treia sa întâlnire cu preşedintele ucrainean din acest an, liderul de la Casa Albă a subliniat că s-au înţeles foarte bine.

De ce vrea Zelenski să obţină rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune

Rachetele de croazieră ar mări raza de acţiune a Ucrainei şi i-ar permite să adopte o atitudine mai ofensivă faţă de Rusia şi chiar să lovească cu precizie ţinte din Moscova.

Încă nu este clar dacă Washingtonul va aproba vânzarea, scrie dpa. Trump a declarat vineri că ar prefera să pună capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina, fără a furniza rachete Tomahawk.

Dar Zelenski a declarat că Putin nu are intenţia de a accepta un armistiţiu.

Aflat de joi în capitala SUA,  Zelenski a spus că doreşte să se întâlnească cu reprezentanţi ai companiilor de armament pentru a consolida capacitatea de apărare a ţării sale. De asemenea, era planificată şi o întâlnire cu reprezentanţii companiilor energetice americane.

Cu o zi înainte de întâlnirea cu Zelenski, Trump a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin.  Cei doi s-au întâlnit în august în Alaska, fără Zelenski şi fără rezultate tangibile.

Dacă Putin şi Trump se vor întâlni din nou și acest lucru ar putea depinde şi de rezultatul discuţiilor cu Zelenski de vineri de la Casa Albă – şi de faptul dacă SUA vor livra rachetele Tomahawk Ucrainei.

Dacă vor aproba vânzarea, ţările partenere NATO ar cumpăra rachetele de la SUA şi le-ar pune la dispoziţia Ucrainei.

Cu toate acestea, Kremlinul a avertizat Washingtonul să nu aprobe vânzarea de rachete Tomahawk către Kiev.

Citește și: Trump spune că se va întâlni cu Putin în Ungaria pentru a soluționa războiul dintre Rusia și Ucraina

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Protest la Cotroceni față de propunerile pentru șefia parchetelor. Nicușor Dan a ieșit să discute cu protestatarii
Protest la Cotroceni față de propunerile pentru șefia parchetelor. Nicușor Dan a ieșit să discute ...
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Ceaiurile și rolul lor în hidratarea zilnică
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor Orban
Comisia Europeană califică drept „inacceptabile” amenințările lui Zelenski la adresa lui Viktor ...
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Nuclearelectrica oprește controlat Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă pentru lucrări de remediere
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa
Comisarul european pentru apărare cere creșterea rapidă a producției de rachete în Europa
Fiica lui Victor Ponta a ajuns în România, cu un zbor de linie. Reacţia MAE: Nu fusese pe lista zborului de evacuare prin mecanismul european
Fiica lui Victor Ponta a ajuns în România, cu un zbor de linie. Reacţia MAE: Nu fusese pe lista zborului ...
Programul FIDELIS 2026: titluri de stat în lei și euro cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
Programul FIDELIS 2026: titluri de stat în lei și euro cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
UE a alocat peste 193 de miliarde de euro pentru Ucraina de la începutul războiului
UE a alocat peste 193 de miliarde de euro pentru Ucraina de la începutul războiului
România a organizat un zbor de evacuare din Oman pentru 127 de cetățeni români afectați de criza din Orientul Mijlociu
România a organizat un zbor de evacuare din Oman pentru 127 de cetățeni români afectați de criza ...
Avocatul Poporului contestă la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului privind reforma administrației
Avocatul Poporului contestă la Curtea Constituțională ordonanța Guvernului privind reforma administrației
Iranul acordă puteri extinse conducerii interimare după moartea lui Ali Khamenei
Iranul acordă puteri extinse conducerii interimare după moartea lui Ali Khamenei
În conflictul cu SUA și Israel, Rusia și China oferă Iranului sprijin „politic”, dar și „în alte moduri”
În conflictul cu SUA și Israel, Rusia și China oferă Iranului sprijin „politic”, dar și „în ...
România primește undă verde de la Comisia Europeană pentru investiții de 150 de milioane de euro în stocarea energiei
România primește undă verde de la Comisia Europeană pentru investiții de 150 de milioane de euro ...
244 de persoane depistate muncind la negru într-o săptămână în România
244 de persoane depistate muncind la negru într-o săptămână în România
Israelul anunță o „nouă fază” a războiului împotriva Iranului. Conflictul se extinde în Liban și în regiune
Israelul anunță o „nouă fază” a războiului împotriva Iranului. Conflictul se extinde în Liban ...
Bolojan discută cu președintele Emiratelor pentru siguranța cetățenilor români
Bolojan discută cu președintele Emiratelor pentru siguranța cetățenilor români
Finlanda relaxează interdicția armelor nucleare în contextul tensiunilor regionale
Finlanda relaxează interdicția armelor nucleare în contextul tensiunilor regionale
România apasă „butonul de restart” digital. Cloud guvernamental și AI pentru administrație
România apasă „butonul de restart” digital. Cloud guvernamental și AI pentru administrație