Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE

Pachetul, prezentat la 24 iunie 2026, ar putea reduce costurile de conformare ale companiilor europene cu aproximativ 8 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Comisiei Europene.

Daniel Grigore, Director, expert Impozitare directă și internațională, Deloitte România, semnalează că una dintre cele mai importante propuneri ale Comisiei vizează eliminarea impozitului cu reținere la sursă pentru plățile transfrontaliere de dividende, dobânzi și redevențe între companii din statele membre, indiferent de nivelul participației.

Comisia Europeană estimează că această măsură ar putea genera beneficii pentru contribuabili de aproximativ 5,3 miliarde de euro anual

Pentru companiile din România, schimbarea ar putea avea un efect direct asupra fluxurilor financiare transfrontaliere, în condițiile în care legislația actuală prevede, pentru aplicarea directivelor europene, praguri de deținere și perioade minime de participare.

În România, dividendele către companii din UE pot fi scutite de impozitul cu reținere la sursă dacă beneficiarul deține cel puțin 10% din companie timp de cel puțin un an, în timp ce pentru dobânzi și redevențe condiția este, în principiu, o participație directă de cel puțin 25% menținută timp de cel puțin doi ani.

Analiza realizată de Daniel Grigore, director Impozitare directă și internațională în cadrul Deloitte România, arată că propunerea Comisiei poate fi privită drept primul semnal major de relaxare a politicii fiscale europene după un deceniu în care noile reguli au urmărit în principal combaterea evitării obligațiilor fiscale și creșterea transparenței.

„După zece ani în care direcția fiscală europeană a mers într-un singur sens, al complexității, acum pare că se schimbă“, apreciază Daniel Grigore.

Pachetul fiscal propus de Comisie este format din două inițiative legislative: o directivă Omnibus privind impozitarea directă, care modifică mai multe directive existente, și reformarea Directivei privind cooperarea administrativă, cunoscută drept DAC. Prin reformarea DAC, cele nouă versiuni succesive ale directivei urmează să fie reunite într-un singur text, cu scopul de a reduce obligațiile de raportare și de a elimina cerințele considerate redundante.

Eliminarea impozitului cu reținere la sursă este însă măsura care poate avea cel mai vizibil efect asupra companiilor cu operațiuni transfrontaliere

Directiva europeană privind relația dintre companiile-mamă și filiale a făcut primul pas în această direcție încă din 1990, prin eliminarea impozitării la sursă a dividendelor distribuite în anumite condiții între companii afiliate. În 2003, Directiva privind dobânzile și redevențele a extins principiul la aceste tipuri de plăți între societăți asociate.

Regulile au fost însă însoțite de condiții privind nivelul participației și perioada de deținere, iar statele membre au păstrat anumite mecanisme de protecție împotriva structurilor artificiale. Propunerea actuală merge mai departe: Comisia urmărește eliminarea acestor praguri formale pentru plățile de dividende, dobânzi și redevențe între companii eligibile din Uniunea Europeană.

În cazul României, unde cota standard de impozit cu reținere la sursă pentru dividende este de 16%, impactul ar putea fi relevant în special pentru investitorii europeni care dețin participații sub pragul de 10%. Pentru dobânzi și redevențe, cota standard de impozit cu reținere la sursă pentru companiile nerezidente este, de asemenea, de 16%, cu excepțiile prevăzute de legislația europeană sau de convențiile de evitare a dublei impuneri.

Astfel, dacă propunerea ar fi adoptată în forma actuală, o companie dintr-un stat membru care deține, de exemplu, 2% dintr-o companie românească ar putea primi dividendele fără impozit cu reținere la sursă în România, în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de directivă. Aceeași logică s-ar aplica fluxurilor de dobânzi și redevențe între companiile eligibile.

Schimbarea nu înseamnă însă dispariția regulilor antiabuz

Potrivit analizei făcute de Daniel Grigore, Director, expert Impozitare directă și internațională, Deloitte România, eliminarea condițiilor formale privind participația nu elimină condițiile de fond care urmăresc să împiedice utilizarea unor entități intermediare fără activitate economică reală.

Beneficiarul efectiv al venitului și substanța economică a entității care îl încasează ar urma să rămână elemente esențiale ale verificării.

Această schimbare poate muta, de fapt, o parte din presiunea administrativă de la verificarea unor criterii cantitative, ușor de controlat – precum procentul de participație sau perioada de deținere – către analiza substanței economice a tranzacțiilor și a entităților implicate.

Pentru România, aceasta poate reprezenta o provocare importantă. Dacă pragurile de deținere dispar, analiza caracterului real al activității companiei beneficiare, a beneficiarului efectiv și a scopului economic al structurii va căpăta o importanță mai mare.

O a doua schimbare cu impact important pentru companiile românești vizează limitarea deductibilității dobânzilor, regulă introdusă prin Directiva împotriva evitării obligațiilor fiscale, ATAD.

Directiva limitează, în prezent, deductibilitatea costurilor excedentare ale îndatorării, în principal prin raportare la EBITDA, însă permite statelor membre mai multe opțiuni de transpunere. Comisia propune reducerea acestor diferențe naționale și transformarea mai multor mecanisme de protecție în reguli obligatorii.

Una dintre principalele modificări este pragul de minimis. Acesta ar urma să devină obligatoriu la nivelul de 3 milioane de euro. România se numără printre statele care aplică în prezent un prag de 1 milion de euro, astfel încât schimbarea ar putea majora semnificativ valoarea costurilor cu dobânzile care pot fi deduse fără aplicarea limitării.

Pentru părțile afiliate, impactul ar putea fi și mai mare în raport cu regulile românești actuale, potrivit analizei Deloitte. În plus, pragul de 3 milioane de euro ar urma să fie indexat cu inflația după o anumită perioadă de la intrarea în vigoare a noilor reguli.

Comisia propune, de asemenea, ca anumite împrumuturi de la terți să fie excluse din sfera limitării deductibilității dobânzilor, dacă finanțatorul nu este o întreprindere asociată și împrumutul finanțează activitatea proprie a companiei. Măsura este relevantă pentru România deoarece ar putea reduce efectul regulii asupra finanțării comerciale obișnuite, inclusiv a creditelor bancare.

În forma propusă, ar urma să devină obligatorii și anumite mecanisme care permit tratarea mai favorabilă a companiilor a căror structură de îndatorare reflectă nivelul de îndatorare al grupului consolidat din care fac parte. Propunerea introduce, de asemenea, o excepție pentru anumite situații în care profitabilitatea companiei se deteriorează puternic.

Un element relevant este tratamentul finanțărilor pentru sectorul apărării. În contextul creșterii cheltuielilor europene pentru apărare și al utilizării finanțării prin datorie, proiectele din acest domeniu ar urma să fie exceptate temporar de la aplicarea regulii de limitare a deductibilității dobânzilor. Documentele Comisiei leagă explicit această măsură de necesitatea de a sprijini investițiile europene în apărare.

Comisia estimează că modificările privind regula de limitare a dobânzilor ar putea genera economii de peste 500 de milioane de euro anual pentru companii.

Pachetul Omnibus include și alte modificări. Printre acestea se numără simplificarea relației dintre regulile privind companiile străine controlate, CFC, și impozitul minim global Pillar 2, eliminarea anumitor reguli privind tratamentele hibride importate, introducerea unui regim de deducere imediată pentru anumite active corporale utilizate în activități de cercetare-dezvoltare și modernizarea regulilor europene privind fuziunile și reorganizările transfrontaliere.

Pentru economia românească, prevederile referitoare la investițiile în cercetare-dezvoltare ar putea deveni relevante în special pentru companiile care derulează proiecte de investiții și achiziționează active corporale destinate activităților de R&D. Comisia propune un standard minim comun care ar permite deducerea integrală și imediată a anumitor astfel de investiții la nivelul Uniunii.

A doua componentă majoră a pachetului, reformarea DAC, are un caracter mai degrabă administrativ

Comisia propune reducerea obligațiilor de raportare pentru aproximativ 3.000 de grupuri multinaționale care intră deja sub incidența regulilor Pillar 2 și care raportează prin declarația GloBE Information Return. Aceste grupuri ar fi, în principal, scoase din obligațiile de raportare aferente DAC6. Comisia estimează economii de aproximativ 300 de milioane de euro anual numai din această modificare.

În paralel, Comisia estimează că alte simplificări ar putea reduce volumul total al raportărilor DAC cu aproximativ 35%, inclusiv prin eliminarea unor raportări considerate cu valoare limitată pentru administrațiile fiscale.

Una dintre modificările importante pentru grupurile multinaționale privește notificările legate de Country-by-Country Reporting și Pillar 2. Comisia propune o singură obligație de notificare, cu un format armonizat și un termen comun. În acest fel, grupurile nu ar mai trebui să gestioneze obligații paralele pentru cele două regimuri.

Sunt prevăzute și simplificări ale DAC7, directiva care reglementează raportarea informațiilor de către operatorii platformelor digitale, precum și modificări ale unor categorii de informații schimbate automat între administrațiile fiscale.

Deși Comisia prezintă pachetul drept o măsură de simplificare, propunerile nu au intrat în vigoare și nu există încă garanția că vor fi adoptate în forma actuală.

Ambele propuneri trebuie să parcurgă procedura legislativă europeană, iar pentru domeniul impozitării directe este necesară unanimitatea statelor membre în Consiliul UE, Parlamentul European având rol consultativ. Prin urmare, forma finală a măsurilor și calendarul de aplicare pot fi modificate în negocieri.

În cazul componentei DAC, procesul ar putea avansa mai rapid deoarece aceasta vizează în principal simplificarea obligațiilor de raportare și nu modifică în aceeași măsură drepturile statelor membre de a colecta impozite.

Potrivit analizei Deloitte, obiectivul este ca reformarea DAC să fie finalizată până la sfârșitul lui 2026, cu aplicarea noilor reguli de la 1 ianuarie 2028, însă acest calendar depinde de negocierile dintre statele membre.

Pentru Omnibus, perspectiva este mai complicată deoarece eliminarea impozitului cu reținere la sursă are implicații directe asupra veniturilor fiscale ale statelor membre și asupra modului în care sunt împărțite drepturile de impozitare între jurisdicții.

Olanda ar putea fi mai prudentă în privința măsurilor care afectează veniturile din rețineri la sursă, în timp ce Germania ar putea manifesta preocupări legate de riscul ca simplificarea unor reguli să slăbească mecanismele de combatere a evitării fiscale. Aceste poziții trebuie însă privite ca elemente ale negocierilor care urmează, nu ca poziții finale ale statelor membre.

Pentru companiile românești, concluzia imediată nu este că regulile fiscale s-au schimbat, ci că se conturează un posibil nou cadru european care ar putea modifica semnificativ costurile fiscale și administrative ale operațiunilor transfrontaliere.

Companiile nu ar trebui să își restructureze deocamdată operațiunile exclusiv în baza unei propuneri legislative. Pot însă să își inventarieze fluxurile de dividende, dobânzi și redevențe către și dinspre alte state membre, să evalueze efectul unui prag de 3 milioane de euro asupra deductibilității dobânzilor și să analizeze impactul eventualelor modificări asupra structurilor de finanțare.

Un alt punct important este participarea la consultările europene și naționale care vor preceda adoptarea textelor. În această etapă, prevederile pot fi încă modificate substanțial; după adoptare, spațiul pentru intervenție se va muta în principal către transpunerea și aplicarea regulilor.

Propunerea Comisiei marchează o schimbare de accent în politica fiscală europeană

După introducerea succesivă a unor reguli împotriva evitării fiscale, schimbul automat de informații, raportările DAC, transparența fiscală și Pillar 2, Bruxellesul încearcă acum să reducă suprapunerile și costurile de conformare pe care propriul cadru legislativ le-a generat.

Comisia estimează că întregul pachet va reduce costurile de conformare pentru companiile europene cu aproximativ 7,9 miliarde de euro anual, din care circa 3,3 miliarde de euro reprezintă costuri administrative recurente.

Pentru România, una dintre cele mai importante consecințe ar putea fi trecerea de la reguli bazate în mare măsură pe criterii formale – procente de deținere și perioade minime – către un control mai puternic al substanței economice și al beneficiarului efectiv.

Simplificarea nu înseamnă mai puțin control fiscal

În anumite zone, poate însemna chiar un control mai sofisticat, concentrat mai mult pe realitatea economică a tranzacțiilor decât pe îndeplinirea unor praguri cantitative.

Pachetul Comisiei este, astfel, mai mult decât o simplificare tehnică a unor directive fiscale

El poate reprezenta începutul unei schimbări de paradigmă în politica fiscală europeană: după un deceniu în care combaterea evitării fiscale și creșterea transparenței au dominat agenda, competitivitatea, reducerea costurilor de conformare și facilitarea investițiilor transfrontaliere revin în centrul discuției.

Pentru companii, însă, schimbarea va deveni reală numai după ce statele membre vor ajunge la un acord asupra textului final.

Sursa acestor informații: Daniel Grigore, Director, expert Impozitare directă și internațională, Deloitte România.

Citește și: Guvernul aliniază fiscalitatea României la regulile globale. Noi obligații pentru marile grupuri de companii