- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

SIPEX: Afaceri de 256 mil. lei în primele nouă luni din 2025 și profit aproape dublu

18 Nov, 09:14 • Daniela Oancea
SIPEX (SPX), unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții de pe piața locală, a încheiat primele nouă luni din 2025 cu afaceri de peste 256 mil. lei, în urcare cu 2% față de anul trecut, și un profit net aproape dublu. Compania mizează pe avansul canalului Retail și accelerează proiectul noii fabrici de 20 mil. euro de la Ariceștii Rahtivani.
SIPEX: Afaceri de 256 mil. lei în primele nouă luni din 2025 și profit aproape dublu

Evoluția SIPEX a fost susținută în principal de avansul cu aproape 5% al vânzărilor din Retail. Profitul net al companiei a fost de 2,8 milioane lei, aproape dublu față de perioada similară a anului trecut (+94,5%).

„Anul 2025 este un an în care este testată capacitatea de adaptare și viziunea pe termen lung a companiilor. Într-un context economic marcat de presiunea costurilor și scăderea cererii în segmentul B2B, SIPEX și-a consolidat poziția printr-o planificare atentă a vânzărilor, un control riguros al stocurilor și o disciplină financiară constantă”, a declarat Irinel Gheorghe, CEO SIPEX.

„Canalul Retail rămâne principalul motor de creștere, cu vânzări mai mari cu peste 6,6 milioane lei față de primele nouă luni din 2024. În același timp, canalul B2B, deși a înregistrat o scădere moderată de 2,2%, rămâne esențial pentru dezvoltarea strategică a companiei. În trimestrul al treilea am înregistrat cea mai mare cifră de afaceri din an.”, a mai spus ICEO-ul SIPEX.

SIPEX face un pas decisiv în proiectul noii unități de producție de la Ariceștii Rahtivani, după ce a obținut toate avizele necesare pentru depunerea documentației PUZ. Investiția, evaluată la 20 mil. euro, ar urma să înceapă în 2026 și să fie finalizată în 2027, în funcție de finanțarea pe care compania o va atrage.

Elemente-cheie ale contului de profit și pierdere și ale bilanțului pentru 9 luni 2025

• Veniturile din exploatare au atins 261,4 milioane lei, în creștere ușoară, cu 1,5%, susținute de evoluția canalului Retail, în contexul unei diminuări a vânzărilor în canalul B2B.
• Cheltuielile de exploatare au totalizat 256,2 milioane lei, (+1%). Principala categorie de cheltuieli operaționale este reprezentată de cheltuielile privind mărfurile, cu o pondere de aproape 84%.
• Compania a înregistrat un profit brut de 5,4 milioane lei, în creștere cu aproximativ 34,8%.
• Profitul net înregistrat a ajuns la 2,8 milioane lei, un avans de 94,5%.
• Activele totale au ajuns la aproximativ 151,4 milioane lei, în creștere cu 13% față de începutul anului;
• Datoriile totale se ridică la 65,6 milioane lei, în creștere cu 38,1%, ca urmare a creșterii stocurlior cu 18,8% față de începutul anului.

SIPEX operează cu un model de afaceri integrat, organizat în trei linii de afaceri: vânzare și distribuție de materiale și finisaje pentru construcții, prestări servicii (consultanță tehnică) și vânzare de produse finite colorate.

Distribuția se realizează prin trei canale

● Retailul tradițional – magazine de diferite dimensiuni, cu excepția celor DIY (Do It Yourself), cu vânzare prin agenți dedicați.
Business to business (corporate) – societăți de construcții, dezvoltatori, instituții de stat sau private, echipe de meseriași și persoane fizice care construiesc în regie proprie sau își renovează proprietățile. Din 2019 compania are un canal dedicat acestui segment, www.sipexcomenzi.ro, care are scopul de a simplifica procesul de vânzare către partenerii existenți și de a reduce costurile operaționale, prin oferirea unor facilități self-service.
● Magazin online propriu – cu aplicație de mobil, tabletă și laptop. Aplicația utilizată repartizează comenzile către cele mai apropiate puncte de lucru, astfel încât livrarea să se facă într-un timp cât mai scurt.

Raportul detaliat cu rezultatele financiare preliminare îl găsiți aici.

De-a lungul celor 28 de ani de activitate, SIPEX a construit parteneriate pe termen lung, are aproximativ 300 de angajați, deține 12 centre logistice și un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru și de desfacere ale companiei sunt: Brașov, București, Cluj, Craiova, Iași, Ilfov (Pantelimon), Focșani, Piatra Neamț, Prahova (Ariceștii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timișoara.

SIPEX a fost listată la Bursa de Valori București în piața AeRO în 3 iunie 2022, în urma unui plasament privat prin care a atras 10,6 milioane lei de la 54 de investitori, iar începând cu 20 martie 2023 acțiunile SIPEX au intrat în structura indicelui BETAeRO.

Citește și: Christian Tour va fi prima agenție de turism din România care se listează la bursă

Citește și: Listarea Cris-Tim: 85% din acțiunile pentru retail, subscrise în doar două zile

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Europa, în fierbere după decizia Spaniei de a legaliza sute de mii de migranți ilegali
Europa, în fierbere după decizia Spaniei de a legaliza sute de mii de migranți ilegali
Trump spune că Putin a acceptat o pauză a bombardamentelor în Ucraina, pe fondul gerului extrem
Trump spune că Putin a acceptat o pauză a bombardamentelor în Ucraina, pe fondul gerului extrem
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing și Londra
China relaxează regulile de viză pentru britanici. Călătorii și afaceri mai ușoare între Beijing ...
Premierul Bolojan la Berlin. România și Germania întăresc parteneriatul strategic și economic
Premierul Bolojan la Berlin. România și Germania întăresc parteneriatul strategic și economic
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor izolate
Impozite la jumătate pentru locuitorii din Apuseni și Delta Dunării. Statul vine în sprijinul zonelor ...
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
CGMB a respins candidatura Bucureștiului la găzduirea Forumului Orașelor 2027
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență globală
Germania propune o Europa cu două viteze. Un grup de șase economii pentru decizii rapide și influență ...
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ECRIS
CSM, conflict intern pe accesul la dosare: procurorii acuză judecătorii că le-au blocat accesul la ...
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
Ministerul Justiției analizează reducerea vârstei de răspundere penală a minorilor
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
România, veriga slabă a Balcanilor. Podurile lipsă care blochează miliarde și securitatea UE
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație financiară critică
CGMB a respins majorarea tarifului STB. Ciucu avertizează că societatea se află într-o situație ...
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în top trei centre comerciale din afara Bucureștiului
ElectroPutere Mall Craiova se extinde la 62.000 mp, după o investiție de 22 mil. euro, și intră în ...
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania românească din industria de apărare
Otokar preia controlul Automecanica Mediaș: turcii plătesc circa 85 mil. euro pentru 96,77% din compania ...
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Drumul Expres Arad–Oradea, complet contractat. A fost semnat ultimul lot
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost la nivelul din 2024, cu revenire puternică spre final de an
Colliers: Piața terenurilor intră într-o fază de prudență activă. Tranzacțiile din 2025 au fost ...
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Elveția ia în calcul majorarea TVA timp de zece ani pentru a finanța reînarmarea
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Investițiile BERD în România au atins un record de 955 milioane de euro în 2025
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ordine mondială
Friedrich Merz: Europa trebuie să învețe „limbajul politicii de putere” pentru a conta în noua ...