Actualitate

Sorin Oprescu scapă de o parte din pedeapsă. Curtea de Apel București a redus condamnarea fostului primar la 9 ani și 8 luni

09 Oct, 17:02 • Bugiu ⁠Ana Maria
Magistrații Curții de Apel București au admis contestația depusă de fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, și au constatat dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu. Pedeapsa totală a fost redusă de la 10 ani și 8 luni la 9 ani și 8 luni de închisoare, iar perioada deja executată va fi scăzută. În final, dacă revine în țară, Oprescu ar mai avea de ispășit doar aproximativ o lună de detenție.
Sorin Oprescu scapă de o parte din pedeapsă. Curtea de Apel București a redus condamnarea fostului primar la 9 ani și 8 luni

Curtea de Apel București (CAB) a admis contestația formulată de fostul primar general al Capitalei, Sorin-Mircea Oprescu, împotriva sentinței date anterior de Tribunalul București, în dosarul în care acesta fusese condamnat definitiv, în 2022, la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție.

Te-ar mai putea interesa și: Sorin Oprescu a fost prins de poliție în Salonic. El este condamnat în România la 10 ani pentru fapte de corupție

Sorin Oprescu scapă de o parte din pedeapsă. Curtea de Apel București a redus condamnarea fostului primar la 9 ani și 8 luni

Magistrații CAB au decis desființarea sentinței contestate și rejudecarea cauzei în fond, hotărând „descontopirea” pedepsei totale în pedepsele componente, de 6 ani și 6 luni, 6 ani, 3 ani și 3 ani și 6 luni de închisoare. Instanța a analizat separat fiecare faptă, reindividualizând pedepsele și constatând că una dintre infracțiuni, cea de abuz în serviciu, a fost între timp dezincriminată, în baza modificărilor legislative recente.

Astfel, judecătorii au înlăturat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru abuz în serviciu, precum și pedepsele complementare și accesorii aferente acesteia.

După reindividualizare, Curtea a contopit celelalte pedepse (6 ani și 6 luni, 6 ani și 3 ani și 6 luni), stabilind o pedeapsă rezultantă de 9 ani și 8 luni de închisoare, cu deducerea perioadei executate deja – respectiv perioada în care Sorin Oprescu a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, între 6 septembrie 2015 și 14 ianuarie 2016.

Totodată, instanța a anulat vechiul mandat de executare a pedepsei emis în baza hotărârii din 2022 și a dispus emiterea unuia nou, corespunzător noii decizii.

Prin recalcularea efectuată, Oprescu rămâne cu pedeapsa de 9 ani și 8 luni, însă, potrivit regulilor de executare, el trebuie să execute doar jumătate din aceasta, adică aproximativ 4 ani și 10 luni.

Cum fostul edil nu a generat „situații excepționale” în timpul procesului și având în vedere prevederile legale privind reducerea de pedeapsă, durata efectivă de executat se reduce cu încă o treime. În final, Oprescu ar avea de executat aproximativ 3 ani și 4 luni.

Deoarece el a fost deja încarcerat în Grecia, unde a ispășit parțial pedeapsa din mai 2022 până în prezent, perioada respectivă urmează să fie dedusă integral. Astfel, dacă s-ar întoarce în România, fostul primar ar mai avea de executat doar aproximativ o lună de închisoare.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv în mai 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat, fiind acuzat că ar fi primit sume de bani provenite dintr-un sistem de corupție din Primăria Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și: Sorin Oprescu, surprins relaxat în Grecia, deşi e condamnat la peste 10 ani de închisoare în România

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...