- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

SUA suspendă acordul tehnologic de 41,6 miliarde de dolari cu Marea Britanie

17 Dec, 10:13 • Daniela Oancea
SUA au anunțat marți suspendarea implementării unui acord de cooperare tehnologică cu Marea Britanie, semnat în timpul vizitei de stat fastuoase a președintelui american Donald Trump în Marea Britanie, în septembrie.
SUA suspendă acordul tehnologic de 41,6 miliarde de dolari cu Marea Britanie

SUA au suspendat un acord tehnologic de 41,6 miliarde de dolari cu Marea Britanie, încheiat în septembrie, ca urmare a cererii de concesii comerciale, relatează presa internațională.

SUA cer Marii Britanii „progrese substanțiale” în negocierile comerciale pentru reluarea acordului tech

Michael Kratsios, șeful Biroului de Politică Științifică și Tehnologică al Casei Albe, a declarat pe X că Marea Britanie trebuie să facă „progrese substanțiale” în negocierile comerciale pentru a relua acordul de cooperare, menit să dezvolte parteneriate în domeniile inteligenței artificiale, calculului cuantic și energiei nucleare.

SUA și Marea Britanie încearcă să pună în aplicare un acord numit „Economic Prosperity Deal”, convenit în mai, unul dintre primele semnate, după ce Trump amenințase pe toată lumea cu tarife punitive pentru bunurile importate în SUA.

Technology Prosperity Deal dintre SUA și Marea Britanie, convenit în septembrie 2025, a fost un acord neobligatoriu, menit să completeze un Economic Prosperity Deal mai amplu.

Acordul, considerat în luna septembrie „istoric” dintre Washington și Londra, denumit „Tech Prosperity Deal”, a fost blocat „din cauza preocupărilor americane legate de ceea ce SUA consideră a fi bariere comerciale extinse, impuse de Marea Britanie”, a relatat BBC.

Citește și: Politica economică a lui Trump este apreciată de doar 31% dintre americani. Președintele SUA, exasperat: ”Când vor înțelege oamenii ceea ce se întâmplă?”

Technology Prosperity Deal a fost conceput pentru a alinia cele două țări în domeniul inovației tehnologice, stimulând, în principal, investițiile din sectorul privat.

Potrivit Financial Times, oficialii americani au devenit tot mai frustrați de lipsa de disponibilitate a Marii Britanii de a aborda barierele non-tarifare, inclusiv reglementările referitoare la produsele alimentare și bunurile industriale.

SUA ceruseră de mult timp ca Marea Britanie să recunoască standardele americane privind produsele alimentare și agricole

The New York Times

a menționat că există „divergențe mai mari” între cele două părți, inclusiv asupra reglementărilor digitale și normelor de siguranță alimentară.

Un alt oficial britanic a spus că omologii americani sunt „negociatori foarte duri”, dar că sunt „destul de siguri” că vor reuși „să readucă acordul pe drumul cel bun”.

SUA și Marea Britanie își afirmaseră dorința comună de a intensifica cooperarea în domeniul științei și tehnologiei

Acordul de 31 de miliarde de lire sterline (41,6 miliarde de dolari) fusese catalogat drept „o schimbare de generație” în relațiile cu SUA, de către premierul britanic Keir Starmer, când a fost anunțat în timpul vizitei de stat a președintelui american Donald Trump, în Marea Britanie, în luna septembrie.

„Relația noastră specială cu SUA rămâne puternică, iar Marea Britanie este ferm angajată să se asigure că Tech Prosperity Deal oferă oportunități pentru oamenii harnici din ambele țări”.

„Suntem încrezători că vom securiza un acord care va modela viitorul a milioane de oameni de ambele părți ale Atlanticului”, declara purtătorul de cuvânt oficial al premierului britanic pentru BBC.

Colaborarea strategică SUA–UK viza domenii AI, fuziune nucleară și tehnologii cuantice

Potrivit unui memorandum de înțelegere, publicat de guvernul britanic în septembrie, cu referire la Technology Prosperity Deal, ambele părți își exprimaseră interesul pentru capacitățile și standardele științifice și tehnologice, pentru a inaugura următoarea „eră de aur a inovației”, cu scopul de a consolida libertatea și prosperitatea pentru generațiile viitoare.

SUA și Marea Britanie își afirmaseră, de asemenea, dorința comună de a intensifica cooperarea în domeniul științei și tehnologiei, și să sprijine inițiativele de interes reciproc care să le fi adus beneficii concrete cetățenilor ambelor țări.

Acordul a avut ca scop facilitarea colaborării pentru oportunități comune în discipline științifice și tehnologice strategice, inclusiv inteligența artificială, fuziunea nucleară civilă și tehnologiile cuantice.

Citește mai mult: Trump și Starmer au semnat un acord de tehnologie care promite mii de locuri de muncă și investiții în Marea Britanie de peste 40 de miliarde de dolari în AI și energie nucleară

Urmărește Daily Business pe Google News