Știri politică

Trump și Starmer au semnat un acord de tehnologie care promite mii de locuri de muncă și investiții în Marea Britanie de peste 40 de miliarde de dolari în AI și energie nucleară

18 Sep, 18:02 • Daniela Oancea
Președintele SUA, Donald Trump, se află în Marea Britanie pentru o vizită de stat de două zile, menită să transmită că legătura transatlantică rămâne solidă, în pofida divergențelor privind Ucraina, Orientul Mijlociu și viitorul alianței occidentale.
Trump și Starmer au semnat un acord de tehnologie care promite mii de locuri de muncă și investiții în Marea Britanie de peste 40 de miliarde de dolari în AI și energie nucleară

Gazdele britanice și-au propus să celebreze relația solidă dintre SUA și Marea Britanie, la aproape 250 de ani de la ruptura din 1776. Trump a fost întâmpinat cu onoruri militare, inclusiv cimpoieri, un gest simbolic care face trimitere la originile sale scoțiene, și a vizitat arhiva de obiecte a lui Winston Churchill, liderul de război care a consacrat expresia „relație specială” cu referire la legătura dintre cele două state.

În cadrul unei recepții cu reprezentanți ai mediului de afaceri, Trump a afirmat că cele două țări împărtășesc o „legătură indestructibilă”. Premierul britanic Keir Starmer a completat, la rândul său, că această relație reprezintă „fundamentul securității, libertății și prosperității noastre”, relatează AP.

Parteneriat tehnologic transatlantic

Vizita lui Donald Trump a coincis cu anunțul Londrei că firmele americane vor investi în Marea Britanie un total de 150 de miliarde de lire sterline (204 miliarde de dolari), dintre care 90 de miliarde de lire (122 miliarde de dolari) din partea fondului Blackstone, pe termen de zece ani. În paralel, vor exista și investiții britanice în SUA, inclusiv aproape 30 de miliarde de dolari, din partea companiei farmaceutice GSK.

La recepția cu liderii din tehnologie, unde a fost prezent și CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, dar și oficiali americani, precum secretarul Comerțului Howard Lutnick și secretarul de stat Marco Rubio, Starmer a declarat că este „cel mai mare pachet investițional de acest tip din istoria Marii Britanii”.

Citește și: Nvidia, cea mai valoroasă companie din lume, se află sub presiunea Chinei. CEO-ul Jensen Huang caută soluții prin discuții directe la nivel politic

Cei doi lideri au semnat și un „acord pentru prosperitate tehnologică”, despre care oficialii britanici afirmă că va aduce mii de locuri de muncă și investiții masive în inteligență artificială, calcul cuantic și energie nucleară.

Printre acestea se numără și filiala britanică a proiectului Stargate – o inițiativă sprijinită de Trump și coordonată de OpenAI – precum și o rețea de centre de date AI.

Companiile americane au anunțat investiții de 31 de miliarde de lire (42 miliarde de dolari) în sectorul AI britanic, inclusiv 30 de miliarde din partea Microsoft pentru proiecte ce includ cel mai mare supercomputer al Marii Britanii.

Oficialii britanici au precizat că nu au renunțat la taxa pe serviciile digitale și nici nu au relaxat legislația privind reglementarea internetului pentru a obține acordul, ale cărui detalii complete urmează să fie făcute publice. Experiența Londrei arată însă că, în negocierile cu administrația americană, „diavolul se ascunde în detalii”.

În mai, Starmer și Trump au convenit asupra unui acord comercial care a redus tarifele americane pentru industriile-cheie britanice din auto și aerospațial. Totuși, negocierile privind eliminarea completă a taxelor de 25% la oțel și aluminiu s-au blocat, în pofida promisiunii că problema urma să fie rezolvată rapid. Camera de Comerț Britanică a avertizat că lipsa unui acord va provoca „dezamăgire profundă” în industria siderurgică.

Teme dificile: Ucraina și Orientul Mijlociu

Pe agendă se află și subiecte sensibile. Londra s-a arătat tot mai critică la adresa modului în care Israelul își conduce operațiunile în Gaza și a impactului asupra civililor palestinieni, catalogând ultima ofensivă din Gaza City drept „iresponsabilă și revoltătoare”.

Starmer a anunțat că Marea Britanie va recunoaște oficial statul palestinian chiar în această lună. Trump a amenințat Canada cu sancțiuni comerciale pentru o mișcare similară.

Premierul britanic are, de asemenea, un rol central în eforturile europene de a menține sprijinul SUA pentru Ucraina. Deși Trump a criticat comportamentul lui Vladimir Putin, nu a avansat noi sancțiuni împotriva Rusiei, preferând să pună presiune pe Kiev. „Va trebui să facă o înțelegere”, a spus acesta despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Premierul britanic mizează pe succesul vizitei de stat pentru a contrabalansa o serie întreagă de știri negative

Starmer a fost nevoit să facă față și unui subiect incomod: cu câteva zile înaintea vizitei lui Donald Trump la Londra, Keir Starmer l-a revocat pe ambasadorul Marii Britanii în SUA, Peter Mandelson, din cauza unei relații mai vechi a acestuia cu Jeffrey Epstein.

La 14 luni după victoria electorală categorică, guvernul Starmer întâmpină dificultăți în relansarea economiei britanice, iar Partidul Laburist scade în sondaje. Premierul mizează pe succesul vizitei de stat pentru a contrabalansa șirul de știri negative, au comentat editorii AP.

Citește și: Câți bani cheltuie britanicii pe vizita de stat a lui Donald Trump. Guvernul Marii Britanii speră să transforme cheltuiala într-o investiție pe termen lung

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Șase persoane grav rănite, după coliziunea dintre un tren de marfă și unul de pasageri în Croația
Șase persoane grav rănite, după coliziunea dintre un tren de marfă și unul de pasageri în Croația
Franța blochează autorizarea modelului Full Self-Driving al Tesla, invocând riscuri de siguranță rutieră
Franța blochează autorizarea modelului Full Self-Driving al Tesla, invocând riscuri de siguranță ...
Drona prăbușită în Bulgaria, lângă frontiera cu România, este un aparat-momeală de tip Maya, folosit de armata ucraineană
Drona prăbușită în Bulgaria, lângă frontiera cu România, este un aparat-momeală de tip Maya, ...
Grecia propune o nouă sursă de finanțare pentru UE: O parte din veniturile din licitațiile pentru spectrul radio să ajungă la Bruxelles
Grecia propune o nouă sursă de finanțare pentru UE: O parte din veniturile din licitațiile pentru ...
Unde sunt cele mai mari salarii în România și Spania în 2026. IT-ul și medicina printre cele mai bine plătite domenii
Unde sunt cele mai mari salarii în România și Spania în 2026. IT-ul și medicina printre cele mai ...
Zelenski, după întâlnirea cu Vučić: Trebuie să avem totul pregătit pentru Acordul de Liber Schimb până la sfârșitul anului
Zelenski, după întâlnirea cu Vučić: Trebuie să avem totul pregătit pentru Acordul de Liber Schimb ...
Eurostat: Cererile de azil în UE continuă să scadă. Italia, Franța și Spania rămân principalele destinații
Eurostat: Cererile de azil în UE continuă să scadă. Italia, Franța și Spania rămân principalele ...
Franța atinge un record al angajării persoanelor de peste 60 de ani
Franța atinge un record al angajării persoanelor de peste 60 de ani
Noua eră a reglementării digitale în Europa: Comisia Europeană începe aplicarea Legii privind inteligența artificială
Noua eră a reglementării digitale în Europa: Comisia Europeană începe aplicarea Legii privind inteligența ...
Nicușor Dan salută menținerea ratingului României de către Moody’s și spune că țara „mai are mult de muncă”
Nicușor Dan salută menținerea ratingului României de către Moody’s și spune că țara „mai ...
Când începe școala în septembrie 2026. Calendarul complet al anului școlar, cu vacanțe și datele importante
Când începe școala în septembrie 2026. Calendarul complet al anului școlar, cu vacanțe și datele ...
Moody’s Ratings reconfirmă calificativul României la Baa3 și menține perspectiva negativă
Moody’s Ratings reconfirmă calificativul României la Baa3 și menține perspectiva negativă