- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Vicepreședinta CAB iese din conferința de presă: „Mă sună Lia, mă duc să vorbesc”

11 Dec, 19:32 • Daniela Oancea
Conducerea Curții de Apel București (CAB) - formată din președinta Liana Arsenie și vicepreședinții Ionela Tudor și Domnica Adomniței -, a organizat o conferință de presă pe tema dezvăluirilor la adresa justiției din reportajul Recorder.
Vicepreședinta CAB iese din conferința de presă: „Mă sună Lia, mă duc să vorbesc”

La un moment dat, în cadrul conferinței de presă a conducerii Curții de Apel București, vicepreședinta Ionela Tudor i-a arătat telefonul președintei Arsenie și a spus: „Mă sună Lia, mă duc să vorbesc”.

Dialogul a fost surprins de microfoanele televiziunilor amplasate în fața celor trei judecătoare.

La un moment dat, un reporter a întrebat-o pe Liana Arsenie despre un eveniment controversat din urmă cu câțiva ani, în care Cătălin Predoiu, pe atunci ministru al Justiției, ar fi anunțat public achitarea soțului fostei șefe DIICOT, Giorgiana Hossu, deși dosarul nu fusese finalizat, iar sentința de achitare a venit după două luni.

Liana Arsenie a făcut parte din completul care a soluționat dosarul, iar întrebarea reporterului viza dacă oamenii politici au influențat verdictele judecătorilor.

Citește și: Liana Arsenie, șefa CAB, îl reclamă la CNSAS pe judecătorul Laurențiu Beşu. Acesta recunoaște că a fost ofițer de informații

În timp ce Liana Arsenie încerca să răspundă la întrebare, vicepreședinta Ionela Tudor s-a uitat în telefonul mobil, apoi s-a aplecat spre Liana Arsenie și i-a șoptit: „M-a sunat… M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc” și a părăsit prezidiul unde se făceau declarații.

Ea a revenit după scurt timp și i-a arătat lui Arsenie ecranul telefonului, citindu-i ce scria acolo: „Este exclus ca… este exclus ca Predoiu să fi intervenit. Nu a sugerat”.

„Instanța nu a simțit că ar fi sugerat vreodată cineva, ceva. Eu nici nu am știut de declarația respectivă”, a venit răspunsul președintei CAB, la întrebarea reporterului.

După câteva momente, Liana Arsenie a refuzat să mai răspundă la întrebările jurnaliștilor, în ciuda protestelor acestora, și a părăsit sala.

În documentarul Recorder, mai mulți magistrați vorbesc despre faptul că Lia Savonea este văzută ca un „conducător absolut al sistemului” și că un exemplu este faptul că și-a păstrat influența asupra conducerii Curții de Apel București, „pe care o conduce prin proxy (n.r. – interpuși)”.

Momentul apelului telefonic survenit în conferința de presă arată că Lia Savonei dă indicații și acum

Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, care anterior a condus Curtea de Apel Bucureşti, a motivat că primise o întrebare de la jurnalişti şi a dorit să o redirecţioneze către purtătorul de cuvânt al Curţii, adică vicepreşedinta Ionela Tudor.

„Am primit de la presă următoarea întrebare: «La data la care s-a judecat dosarul Vanghelie mai eraţi la CAB?» şi am redirecţionat-o purtătorului de cuvânt al Curţii”, a declarat Savonea pentru HotNews.

Lia Savonea a adăugat că nu a urmărit conferinţa de presă.

„Eu eram la birou, la calculator, şi am văzut doar reacţiile din presă. Am primit această întrebare, am redirecţionat-o către Ionela Tudor, iar ea, neînţelegând despre ce era vorba, a ieşit şi m-a întrebat. I-am spus: «Sunt întrebată, vedeţi dacă se discută, lămuriţi voi, că e la voi dosarul, acolo s-a discutat, nu pot eu să răspund presei. Eu am plecat de acolo din 2023». Am rugat-o să clarifice, habar n-am dacă a făcut-o între timp”, a detaliat Savonea.

„I-am trimis mesaj judecătoarei Ionela Tudor şi ea probabil a zis: Mă duc să vorbesc, să văd despre ce e vorba.”

„Am rugat-o să clarifice ea acest lucru, pentru că nu mai ţine de competenţa mea să răspund la ce se discuta la CAB”, a mai precizat preşedinta Curţii Supreme.

Citește și: Curtea de Apel București demolează documentarul Recorder. ”Narațiuni manipulative și false”

 

Urmărește Daily Business pe Google News