Dezambiguitatea crizei si inima mea

Daca ne uitam la cubul din imagine – cubul Necker -, suficient de mult, o sa vedem ca isi schimba pozitia: orientarea cubului devine alta, iar plasarea lui in spatiu depinde de ceea ce vedem. Pentru ca sunt doua moduri de a vedea: ceea ce vede ochiul si ceea ce vede creierul. In NLP se spune ca „Harta nu-i tot una cu terenul”.
Ce vede ochiul nu se schimba. Cu particularitatea ca, in cazul petei albe, – locul unde nervul optic pleaca din retina – datorita lipsei celulor vizuale, OCHIUL NU VEDE. Adica acum cand cititi acest text, fiziologic, ar trebui sa nu vedeti o parte din ecran. Si chiar nu vedeti. Daca va apropiati mai mult de ecran veti constata ca sunt parti din acesta care dispar. Si, in acest caz cum de avem o imagine completa? Creierul compenseaza, presupunand, cu ceea ce este in jur. Totusi, nu vedem alta imagine: este tot un cub.
Ceea ce se schimba este ceea ce vede creierul de fiecare data. Si, in anumite conditii, acesta produce rezultate cu un grad mare de ambiguitate. Mai mult, daca privim textul din imaginea urmatoare, ochiul vede literele CHINH. Ce cititi dvs? Pentru ca alaturarea de litere in ordinea asta nu are nici o logica, creierul produce compromisuri si citeste CHINA. Nu-i asa?
[img=21]china[/img]

Ce legatura are acest lucru cu criza?
In cartea „In cautarea fericirii”, Daniel Gilbert explica cum frecventa, contextul si caracterul recent sunt deosebit de importante in explicarea si indepartarea ambiguitatii. Am vrut sa ajung in acest punct deoarece, urmarind spectacolul care ni se ofera referitor la criza in care am intrat, eu, si cred ca si dumneavoastra, devenim din ce in ce mai derutati. Sunt stiri, fapte sau persoane cu care intram in contact si care ne imprima o anumita imagine, diferita de a celorlalti, unica, referitoare la criza mondiala in care se spune ca suntem. Produsul creierului nostru, daca ii asociem si emotia corespunzatoare (frica de a nu ramane fara loc de munca, furia pe guvernanti, frustarea ca am fost furati, etc) poate deveni suficient de toxic ca sa produca actiuni si decizii pe care sa le regretam mai tarziu.

Sa le luam pe rand:
1. Contextul: Pentru ca ceea ce ne intereseaza in aceste momente este venitul, fapte obiective arata ca nu toate persoanele isi pierd locul de munca. Sunt insa si persoane care raman fara job. In acelasi context, ce face diferenta? Exista firme care falimenteaza si altele care se dezvolta. Ce face diferenta? Exista persoane care in momente de criza se imbogatesc, altele devin sarace. Care este diferenta? Raspunsul care l-am gasit aici cu ajutorul lui Nik Halik este acela ca, in perioadele de criza, bogatiile trec de la cei needucati financiar la cei care au optiuni si educatie financiara solida. Cel putin acesta este raspunsul care convine creierului meu.
2. Frecventa: Daca luam in calcul repetarea crizei in care ne aflam, se spune ca ultima a fost in 1929. Pe atunci nu stiu cati dintre noi existau. De aceea, pentru a gasi o modalitate de a preveni ambiguitatea cu ajutorul frecventei, va rog sa deschideti televizorul, dati pe un post de stiri si numarati frecventa cu care vi se ofera, gratuit, cuvantul CRIZA si stirile negative referitoare la ea. Aceasta frecventa este cea care determina, ca la reclama, o imagine. Daca deciziile pe care le luam au la baza acea imagine, ei si-au atins scopul iar dumneavoastra pierdeti.
3. Caracterul recent: Eliminand contextul si frecventa informatiei cu care suntem bombardati, care este elementul recent, referitor la criza, cu care v-ati intalnit? Daca ceea ce vi s-a intamplat este somajul, decizia trebuie luata in functie de acest eveniment. Daca nu, gasiti acest eveniment recent si care este caracterul sau. Si actionati in functie de acesta.

In afara de ambiguitate, sunt trei lucruri care ma distrug, in mod frecvent: sa ma compar, sa judec (sa dau verdicte) si sa presupun. Pentru ca acestea coboara din ochi si creier in inima si devin emotional si subiectiv.

Respect, Andrei.