UNDO

Solitaire. Este un joc care omoara timpul pe care ar trebui sa-l petrecem facand ceva util. Cu carti de joc care vin aleator pe un monitor. Si trebuie puse intr-o anumita ordine. Cea corecta. Toti stim care e ordinea corecta. Doar ca nu stim ce carti vin. Sunt gramezi de carti dar numai una singura este la vedere. O muti si poate fi ultima mutare. Sau prima dintr-un sir lung de mutari. Niciodata nu stii care este mutarea corecta.
Viata. Un lung sir de decizii. In general gresite. Impanate cu explicatii pertinente sau impertinente care sa sustina ca erau singurele decizii de luat. Traiasca relativitatea absoluta. Niciodata nu stii ce decizie va trebui sa iei dupa ce ai luat ultima decizie. In mod cert va trebui sa mai iei una. Daca simti ca decizia pe care urmeaza s-o iei e ultima inseamna ca s-a terminat pachetul de carti. Sau viata…
Asemararea dintre solitarie si viata…amandoua sunt un joc al deciziilor. Stii ca nu se vor termina decat odata ce se termina si pachetul de carti. Indubitabil nu poti trisa, nu vei sti niciodata ce carte urmeaza sa vina. Doar ca la solitaire exista o comanda miraculoasa pe care in viata n-am intalnit-o.
Undo. Adica un fel de razgandeala. M-am razgandit, nu vreau sa mut cartea aia. In viata nu exista undo. Te poti razgandi dar nu poti muta inapoi. In solitaire poti face asta insa nu oricand si nu oricum. Dar o decizie poate fi stearsa ca si cand n-ar fi existat. Cartile de joc nu se supara. Revin acolo unde sunt puse. Revin pe vechiul loc. Oamenii se supara. Undo nu functioneaza ca in solitaire…
Cum ar fi? Treci pe rosu, vezi ca e un politist in intersectie si dai undo. Si esti acolo unde trebuia sa te opresti…Sau joci la loto. Nu castigi si dai iar undo. Banii pe care i-ai dat pe bilete iti reintra in portofel. Si nu mai joci. Sau jignesti cel mai bun prieten. Poti sa dai undo si el nu mai stie de ce s-a intristat (tu stii ca doar tu dai undo, dar el habar n-are).
Iubita ta te inseala. Dai undo si automat in patul compromitator poti intra tu. Ea e oarecum dezamagita (ar poate fi si fericita ca a scapat de blamul interior insa nu ea da undo, tu dai). Sau tu o inseli pe ea. Profiti de prietena ei cea mai buna. Sau de necunoscuta care iti fura mintile. Si dupa ce te saturi de dragostea ilicita dai undo. Tu ramai cu placerea si ea nu a patit nimic. Dai un telefon aiurea, formezi gresit si operatorul de telefonie te taxeaza pentru ca nu poti da undo. Fumatorii ar putea da undo pentru fiecare tigara pe care o fumeaza. Bancherii pentru fiecare dosar fals pe care il aproba. Si bunicii pentru fiecare poveste gresita. Pana cand? Unde mai e farmecul lipsei razgandelii? Undo te fereste de esec dar nu te poate feri de nefericire. N-ar mai avea farmec.
Ar mai fi ceva, undo functioneaza doar pe calculator. In solitaire, de exemplu. Dar chiar si daca folosim la nesfarsit aceasta facilitate, e posibil (chiar foarte posibil) sa pierdem jocul. Si atunci…la ce ne foloseste sa ne razgandim?