Criza facturilor

Mii de clienţi Hidroelectrica în pragul disperării! Compania de electricitate nu mai răspunde de două sptămâni

14 Dec, 00:04 • Russo George
Mii de clienți ai furnizorului de electricitate Hidroelectrica sunt nemulțumiți de faptul că de la data de 1 decembrie 2022 nu au mai primit nicio veste de la companie cu privire la emiterea facturilor.Hidroelectrica nu a mai comunicat pe niciun canal timp de mai bine de o lună, mai exact din data de 1 decembrie, astfel că aceştia şi-au manifestat nemulţumirea prin pe canalele online, dar nu au fost luaţi în seamă.
Mii de clienţi Hidroelectrica în pragul disperării! Compania de electricitate nu mai răspunde de două sptămâni

Hidroelectrica anunţase pe siteul compaiei că va întrerupe temporar procesul de facturare, motivul invocat fiind acela că în perioada respectivă vor avea loc ample operațiuni de implementare a unor noi softuri și de migrare a bazelor de date , doar că nu a mai revenit cu informaţii după termenul specificat.

Termenul anunțat pentru reluarea transmiterii facturilor a expirat la 1 decembrie 2022, dar nici după această dată secțiunea Facturi și cea de Sesizări nu mai a fost activată, potrivit Alba 24.

Mesajul postat pe site este același care dădea ca termen final data de 1 decembrie 2022.

Încercările clienților de a contacta compania pentru noi informații cu privire la facturare și la plata energiei consumate s-au transformat în adevărate aventuri, de la emailuri fără răspuns la convorbiri telefonice interminabile cu roboți.

”Au trimis un email, dar au ignorat întrebările, e un copy paste, site-ul nu cred că va fi gata în decembrie, la adresa de email formular.client intră un răspuns automat cu date expirate, iar la telefon sunt curios dacă a reusit să ia legătura cineva cu ei și sa primească un răspuns,” a scris un client pe Facebook.

Citeşte şi: Criza gazului s-ar putea extinde și în 2023! Deficitul ar putea fi de 27 de miliarde de metri cubi

Un alt client Hidroelectrica anunță ca a reușit să intre în legătură telefonică, după o așteptare de 50 de minute, cu un angajat al furnizorului de electricitate. ” … după 50 min de așteptare, iar doamna respectivă a spus că vor începe să emită facturile lunare din 15.01.2023. Acum rămâne de văzut dacă a spus adevărul”.

Alte lămuriri au fost transmise de un alt client Hidroelectrica. Acesta a postat un filmuleț cu noi informații obținute, după ce a așteptat o oră la telefon pentru a contacta pe cineva de la serviciul de relații cu publicul.

”Am făcut contract cu Hidroelectrica în septembrie și pentru ca nu s-a generat nici o factură, chiar dacă am trimis indexul 3 luni consecutiv, astăzi am sunat sa aflu ce s-a întâmplat cu facturile.

Vă spun aici pentru a nu mai pierde timpul o oră la telefon. Au ajuns cu facturarea abia la luna a 6-a”.

Compania Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România, dar și cel mai ieftin.

Asta a atras un număr foarte mare de clienți, de ordinul sutelor de mii, ceea ce a bulversat activitatea pe partea de contractare și facturare.

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat primele nouă luni ale anului cu un profit net 3,5 mld. lei, cu 37% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, la venituri de 6,8 miliarde de lei, cu 47% mai mari, arată datele publicate într-un raport al Fondului Proprietatea, acţionar minoritar al companiei.

Citeşte şi: Compensarea prețului la energie pentru persoanele vulnerabile a fost aprobată de Guvern! Cum vor fi alocați banii

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski