- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Cum au ajuns românii să mănânce carne de porc din Spania și Germania, deși avem crescători și în țară

16 Sep, 22:00 • Cornel Ghimeșan
Românii consumă foarte multă carne de porc, însă producția a ajuns să fie din ce în ce mai mică în ultimii ani și se află la un minim istoric. De aceea, am ajuns să importăm foarte mult din Spania și Germania.
Cum au ajuns românii să mănânce carne de porc din Spania și Germania, deși avem crescători și în țară

Românii au ajuns să mănânce carne de porc din Spania și Germania, în ciuda faptului că efectivele de porcine din țara noastră erau, în 1985, de aproape 14 milioane de capete. În prezent, ele au coborât la circa 3 milioane, potrivit comunicatului transmis luni de Statistică, potrivit Hotnews.

Cum au ajuns românii să consume carne de porc din Germania și Spania

În 1995, efectivele de porcine au scăzut la aproape 8 milioane de capete, în timp ce în 2019 erau la 3,8 milioane de capete.

Numai 10% din carnea de porc pe care o găsim în magazine este de proveniență locală, arată un studiu independent realizat de un colectiv de cercetători din cadrul ASE.

La nivelul pieței există un deficit comercial de aproape un miliard de euro la carnea de porc, de vină fiind epidemia de pestă porcină africană.

Citește și : Final de drum pentru Victor Rebengiuc. Marele actor a făcut anunțul: „Adio!”

S-au pierdut 1,6 milioane de porci în scopul stopării pestei porcine, dintre care 100.000 de scroafe din efectivul de matcă, ceea ce reprezintă mai bine de jumătate din efectiv.

Una dintre posibilele cauze identificate pentru pesta porcină este reprezentată de nerespectarea normelor de biosecuritate pentru creșterea porcilor în cazul gospodăriilor familiale.

O mare problemă este reprezentată de animalele care ajung să fie vândute în târguri în ciuda faptului că nu îndeplinesc criteriile de calitate pentru a fi comercializate.

Măcelăriile mici au și ele un rol semnificativ în răspândirea pestei porcine datorită problemei angajaților care nu respectă condițiile sanitar-veterinare, motiv pentru care măsurile stăvilirii pestei vor trebui adresate cu prioritate acestor categorii, potrivit studiului ASE.

Citește și : Simon Leviev, „Escrocul de pe Tinder”, în cătușe. Cum își seducea victimele înainte să le lase fără bani

Proprietarul unei ferme de porci susține că mai multe ferme s-au închis din cauza pestei porcine și că există mai mulți fermieri cărora le este teamă să repopuleze pentru că nu există un pachet clar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în România în momentul de față.

„Toată carnea produsă în fermele noastre este pentru piața locală, România neputând să exporte carnea de porc. Când vine vorba despre ferma de la Avrig, noi am preluat-o în anul 2017 și a trecut printr-un proces amplu de renovare și investiții, iar carnea de porc din această fermă ajunge la abatoare din județele limitrofe.

Ferma aceasta, din păcate, a fost afectată de pesta porcină africană de două ori. Asta înseamnă că ferma a pierdut aproape tot efectivul de animale, aproape 40.000 de animale au fost sacrificate și îngropate. După aceea ferma a trecut printr-un proces lung, costisitor de spălare, dezinfecție și repopulare. Din păcate am traversat acest proces de două ori”, spune proprietarul fermei într-un interviu dat presei locale.

Situaţia producţiei de carne de porc e cu totul aparte, la care suntem consumatori tradiţionali, spune șeful Statisticii

„Nu numai înainte de 1989, dar chiar la începutul perioadei de tranziţie, eram exportatori de carne de porc. Pe parcurs, şi mai ales după anul 2000, pe fondul reducerii efectivelor de porcine şi al menţinerii cererii interne la un nivel ridicat, au crescut considerabil importurile. În anul 1995, exportul net era pozitiv (+26,5 mii tone), iar în anul 2019, acesta a ajuns la un minus de circa 325 mii tone. Toate acestea s-au întâmplat din cauza reducerii drastice, inexplicabile a efectivelor, chiar dacă efectivele de porcine au fost afectate de pesta porcină”, explică Tudorel Andrei.

Disponibilul pentru consumul uman mediu pe o persoană, estimat la 74,3 kg, este realizat în proporţie de 27,6% prin import (aportul exportului net). Avem un deficit pe o persoană de 20,5 kg/persoană, explică șeful INS Tudorel Andrei în lucrarea recent apărută la Editura Academiei “Comerţul exterior al României cu produse agroalimentare 1990-2020”.

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Sphera Franchise Group închide șapte restaurante Pizza Hut în România din cauza pierderilor
Sphera Franchise Group închide șapte restaurante Pizza Hut în România din cauza pierderilor
Licitație pentru spațiu bancar la Aeroportul Henri Coandă. Contract de închiriere pe cinci ani
Licitație pentru spațiu bancar la Aeroportul Henri Coandă. Contract de închiriere pe cinci ani
Bărbatul care câștigă peste 710.000 de lei pe an din funcții publice și private
Bărbatul care câștigă peste 710.000 de lei pe an din funcții publice și private
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier în centrul Capitalei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, implicat într-un accident rutier în centrul Capitalei
Tarifele bonelor au explodat în Capitală. Până la 6.500 de lei pe lună pentru program full-time
Tarifele bonelor au explodat în Capitală. Până la 6.500 de lei pe lună pentru program full-time
MAE: 14.000 de români sunt în atenția serviciilor consulare din Orientul Mijlociu
MAE: 14.000 de români sunt în atenția serviciilor consulare din Orientul Mijlociu
MAI reorganizează prefecturile. Numărul de posturi va fi stabilit în funcție de mărimea județului și volumul de muncă
MAI reorganizează prefecturile. Numărul de posturi va fi stabilit în funcție de mărimea județului ...
Trump, reacție dură după întrebarea despre sprijinul Rusiei pentru Iran: „Ce întrebare stupidă”
Trump, reacție dură după întrebarea despre sprijinul Rusiei pentru Iran: „Ce întrebare stupidă”
Șoferii riscă suspendarea permisului pentru neplata amenzilor de circulație
Șoferii riscă suspendarea permisului pentru neplata amenzilor de circulație
Bulgaria accelerează economia după adoptarea euro. Creștere estimată la aproximativ 3 procente în 2026
Bulgaria accelerează economia după adoptarea euro. Creștere estimată la aproximativ 3 procente în ...
Sfântu Gheorghe reduce impozitele la minimum după protestele din oraș
Sfântu Gheorghe reduce impozitele la minimum după protestele din oraș
Moody’s confirmă stabilitatea financiară a României. Alexandru Nazare: Deficitul bugetar este pe o traiectorie descendentă
Moody’s confirmă stabilitatea financiară a României. Alexandru Nazare: Deficitul bugetar este pe ...
Iranul a lovit un radar cheie al sistemului american THAAD în Orientul Mijlociu. Breșă posibilă în scutul antirachetă al SUA
Iranul a lovit un radar cheie al sistemului american THAAD în Orientul Mijlociu. Breșă posibilă în ...
Mucegai, carne stricată și gândaci în bucătării. Controalele ANPC au închis 40 de firme și au adus amenzi de aproape 6 milioane de lei
Mucegai, carne stricată și gândaci în bucătării. Controalele ANPC au închis 40 de firme și au ...