Diverse

Cât costă un șezlong cu umbrelă în Bulgaria? S-a dat startul la distracție. Turiștii iau cu asalt litoralul

28 May, 19:23 • stefan.vlad
Cât costă un șezlong cu umbrelă în Bulgaria? Iubitorii de căldură de mare au început deja pregătirile pentru o binemeritată vacanță și nu este o surpriză faptul că mulți români preferă litoralul bulgăresc în detrimentul celui românesc, din mai multe considerente, unul dintre ele fiind prețurile.
Cât costă un șezlong cu umbrelă în Bulgaria? S-a dat startul la distracție. Turiștii iau cu asalt litoralul

Cât costă un șezlong cu umbrelă în Bulgaria? Țara vecină reprezintă, în continuare, una dintre destinațiile preferate ale turiștilor. Litoralul bulgăresc așteaptă cu brațele deschise venirea turiștilor în noul sezon estival. Însă, față de anul trecut, turiștii vor avea parte de o schimbare.

Politicienii din Bulgaria pregătesc o aplicație specială prin intermediul căreia să fie efectuate plăți pentru șezlong și umbrelă. Practic, prin acest sistem, turistul își „asigură” locul pe plajă, potrivit declarațiilor lui Simeon Tsvetkov, reprezentant al Asociației pentru Dezvoltarea Managementului Activităților pe Plajă.

„Din câte știu, aplicația va fi similară celor pentru rezervarea online a biletelor pentru stadioane sau filme. La fel ca și plata camerelor de hotel prin alte tipuri de aplicații. Va fi la fel de rapid, ușor și simplu de utilizat. Perspectiva că umbrelele și șezlongurile vor fi rezervate este greșită. Acestea vor fi plătite direct. Soluția creată nu va oferi posibilitatea rezervării șezlongurilor, ci doar plata online a acestora. Mai punem la socoteală și faptul că turiștii își calculează din ce în ce mai mult bugetul, iar online poate fi ușor de urmărit”, a susținut el, pentru postul național de radio.

Citește și: Ce salariu primește un angajat din HORECA, de pe litoralul din Bulgaria. Patronii, exasperați de lipsa forței de muncă

Cât costă un șezlong cu umbrelă în Bulgaria?

Prețurile pentru aceste facilități depind în funcție de zona în care turiștii merg. De exemplu, la Burgas, umbrela va costa 1,20 leva (aproape 3 lei). În Sunny Beach, turistul plătește în jur de 10 leva (25 de lei). În Varna, pentru un șezlong cu umbrelă, plata totală va fi de 10 leva (fiecare facilitate va costa câte 5 leva). De asemenea, vor exista zone în care plata va ajunge la 15 leva (în jur de 38 de lei).

Cât despre plajele din Albena, prețurile vor fi aceleași ca anul trecut. Turiștii vor plăti 21 de leva pentru două șezlonguri cu o umbrelă. De altfel, acest aspect poate depinde și de pachetele pe care le achiziționează turiștii. De exemplu, există pachete de vacanță în Bulgaria care au, deja, facilitatea aceasta în plan – șezlong cu umbrelă. La plaja Alepu, pentru un șezlong cu umbrelă, turistul va plati 14 leva (6 leva pentru umbrelă, 8 leva pentru loc).

La plajele din Sozopol și Pomorie-Est, o umbrelă va costa 7 leva. În Kraimorie, un șezlong cu umbrelă va costa 16 leva.

Cum se plătesc amenzile de circulație în Bulgaria

Așa cum se întâmplă și în România, ca să circulați pe drumurile bulgare aveți nevoie să cumpărați o vignetă. Puteți să o achiziționați online sau de la bezinării. Dacă circulați fără ea puteți să primiți amenzi.

Dacă vă alegeți cu amenzi de circulație în Bulgaria vă veți trezi cu ele acasă. Asta se întâmplă cu orice amendă primită pe teritoriul unui stat din UE. Recomandat e să plătiți amenda pe teritoriul bulgar, însă dacă nu puteți rezolva acest lucru, există și alte variante ca să verificați amenda. O puteți face intrând pe site-ul Ministerului de Dezvoltare și Lucrări Publice din Bulgaria.

Trebuie să folosiți contul indicat în înștiințarea trimisă de autoritățile bulgare pe adresa de domiciliu. Dacă se întâmplă să aveți amenda la voi și sunteți tot în Bulgaria, puteți încerca varianta EasyPay, într-un magazin Kaufland sau într-unul din mall-urile aflate în orașul de lângă Dunăre, Ruse. (Citește AICI mai multe detalii)

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski