Diverse

Cea mai scumpă cursă de taxi din Zagreb. Cât a plătit o turistă a pentru un drum de 2 kilometri

14 Sep, 09:01 • Bugiu ⁠Ana Maria
O turistă din Noua Zeelandă a trăit o experiență șocantă în capitala Croației, după ce a fost taxată cu 1.506 euro pentru o cursă de doar 1,6 kilometri. Cazul, anchetat acum de poliție și Administrația Fiscală, a atras reacții dure din partea autorităților, care se tem că astfel de incidente pot afecta imaginea turistică a țării.
Cea mai scumpă cursă de taxi din Zagreb. Cât a plătit o turistă a pentru un drum de 2 kilometri

O situație petrecută la Zagreb, capitala Croației, a stârnit reacții puternice în presă și în rândul autorităților. O turistă din Noua Zeelandă, Carol Cowan, a fost taxată cu suma record de 1.506 euro pentru o cursă de taxi de numai 1,6 kilometri, desfășurată în mai 2025. Deși aparatul indica inițial 185 de euro, șoferul i-a propus femeii o „reducere” la 150 de euro dacă plătea cash. Cum aceasta nu avea numerar, a ales plata cu cardul, însă POS-ul adus special pentru tranzacție a retras de zece ori mai mult.

„Taximetrul arăta 185 de euro. Mi s-a oferit o reducere la 150 de euro. Când am introdus cardul, mi-au fost retrași 1.506 euro. Șocul a fost enorm”, a declarat Carol Cowan pentru RTL Danas.

Te-ar mai putea interesa și: Croația detronează Grecia și Bulgaria din topul preferințelor românilor. Ardelenii au dat deja plajele grecești pe apele turcoaz ale croaților

Cea mai scumpă cursă de taxi din Zagreb

Turista a relatat că șocul a fost imens, dar a încercat să trateze experiența cu umor, glumind că „a devenit faimoasă în Croația”. Totuși, a sesizat imediat autoritățile, iar poliția și Administrația Fiscală din Zagreb au deschis o anchetă, suspectând o fraudă.

„Copiii mei îmi spun acum că sunt faimoasă în Croația”, a spus turista, încercând să vadă partea amuzantă a poveștii.

Cazul a atras atenția și ministrului croat al Turismului, Tonči Glavina, care a condamnat ferm incidentul și a cerut sancțiuni dure, subliniind că asemenea practici afectează grav imaginea internațională a Croației ca destinație turistică. Consiliul Național de Turism și Biroul de Turism Zagreb au sprijinit-o pe turistă, încercând să remedieze situația.

„Dacă acest lucru a fost intenționat, așa cum reiese din raportări, astfel de persoane nu au ce căuta în turismul croat sau în furnizarea de servicii, fie pentru oaspeți locali, fie pentru cei străini.

Mă aștept ca asociațiile profesionale să reacționeze și să ajute la eliminarea unor astfel de cazuri, deoarece un astfel de comportament provoacă daune mari și umbrește munca zecilor de mii de persoane care fac din Croația o destinație primitoare”, a declarat ministrul Tonči Glavina.

După trei luni de așteptare, femeia a reușit să își recupereze aproape toți banii, 1.350 de euro, însă șase euro au rămas nerecuperați. Într-un mesaj ironic adresat șoferului, ea i-a sugerat să cumpere ciocolată soției și i-a transmis că onestitatea și integritatea sunt cheia succesului.

„Mulțumesc că mi-ați returnat 1.350 €. Îmi pare rău că v-a luat trei luni să faceți asta. Îmi mai datorați încă șase euro, dar vă iert. Cumpărați-i soției ciocolată. Și iată un sfat: dacă lucrați cu onestitate și integritate, afacerea voastră va crește și oamenii vă vor respecta”, a mai spus turista.

Te-ar mai putea interesa și: Accelerăm pe infrastructură! România poate întrece anul acesta Croația și Cehia la numărul kilometrilor de autostradă, iar în 2026, Elveția și Danemarca

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...