- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Și-a uitat în taxi geanta de peste 115.000 de euro. Incredibil ce s-a întâmplat a doua zi!

13 Aug, 19:23 • Stefan Simion
O femeie și-a uitat în taxi geanta de firmă în valoare de peste 115.000 de euro. Ce s-a întâmplat a doua zi este aproape incredibil!
Și-a uitat în taxi geanta de peste 115.000 de euro. Incredibil ce s-a întâmplat a doua zi!

Hana Al Hai, a cărei familie deține un hotel în Dubai, a avut o zi neagră în capitala Angliei, Londra. A mers cu un taxi, iar la finalul cursei și-a uitat geanta în mașină, pe bancheta din spate. Nu vorbim despre orice fel de geantă, ci una de firmă, marca Hermes, în valoare de 100.000 de lire sterline, adică peste 115.000 de euro.

A doua zi însă, răsturnare de situație aproape incredibilă. Femeia și-a recuperat geanta datorită faptului că șoferul taxiului s-a dovedit nu doar cât se poate de cinstit, ci și perspicace.

El a trimis un mesaj la Lounge-ul Dubai Mall, bănuind că pasagera lui este posibil să fie membră.

Citește și Guvernul Turciei ia măsuri împotriva risipei alimentare: hotelurile vor trebui să renunțe la celebrul model „all-inclusive”. Cum va fi înlocuit

Am observat geanta pe bancheta din spate, după ce pasagera a coborât. Am știut că nu este o geantă obișnuită. M-am întors imediat la hotel, să o returnez. Asta facem noi, de aceea taxiurile negre din Londra sunt cele mai bune – pentru că suntem de încredere”, a explicat șoferul, citat de publicația britanică Metro, notează stirileprotv.

Reprezentanții centrului comercial au luat legătura cu femeia și i-au spus că își poate recupera geanta, lucru care s-a și întâmplat ulterior.

La returnarea genții, șoferul a fost recompensat de femeie cu 200 de lire sterline. Mai mult, după ce a vorbit despre pasiunea lui pentru terenurile de golf în Dubai, șoferul a fost invitat să vină în vacanță la hotelul deținut de familia femeii.

Bărbatul a povestit totul pe rețelele de socializare, întâmplarea devenind rapid virală.

Și Hana Al Hai a postat pe net un mesaj, în care îi mulțumește șoferului pentru onestitate. ”Este rar să întâlnești pe cineva cu o integritate și o grijă atât de autentică pentru ceilalți. Vă mulțumesc din suflet pentru efortul depus și pentru faptele dumneavoastră”, a spus ea.

(sursa foto: metro.co.uk)

Citește și Coletele Shein si Temu vor avea de suferit. Guvernul introduce taxa de 25 de lei pentru coletele sub 150 de euro din afara UE

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult