- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Diverse

Meniu UNTOLD 2023. „Littles from Cocoșatu” la 34 de lei porţia şi sandvişuri cu parizer la 39 de lei

07 Aug, 17:42 • Dobran Viorel
Meniu UNTOLD 2023. Spectatorii care participă la festivalul UNTOLD de la Cluj-Napoca au la dispoziție o zonă de food-court cu zeci de standuri cu mâncare variată, de la burgeri, la pizza, sandwich-uri, până la kurtos kalacs sau plăcinte. Se aşteaptă că UNTOLD 2023 va genera peste 80 de milioane de euro.
Meniu UNTOLD 2023. Littles from Cocoșatu la 34 de lei porţia şi sandvişuri cu parizer la 39 de lei

Meniu UNTOLD 2023. Sunt zeci de standuri cu bere, sucuri și apă minerală sau plată, dar și băuturi alcoolice, pe lângă oferta bogată de fast food.

Astfel, la băuturi, berea de 0,5 litri costă 18 lei, iar cea fără alcool e 17 lei, whisky și vodcă (40 de ml) – 20 de lei, sucuri acidulate de 0,5 litri – 16 lei, iar apa mineral/ plată tot de 0,5 litri costă 12 lei.

Meniu UNTOLD 2023: 26 de lei un langos, un kurtos kalacs – 29 de lei

Meniu UNTOLD 2023. La mâncare, prețurile variază în funcție de stand și de ingrediente. Un burger poate costa 55, 59, 65 sau 85 de lei, o porție de 3 mici cu pâine și muștar – 22 de lei, o porție de cartofi prăjiți – 350 de g – 24 de lei, un sandwich cu parizer, cartofi prăjiți și un suc fără zahăr – 39 de lei, un sandwich pulled pork – 43 de lei, o pizza între 37 și 44 de lei, un kebab – 40 de lei, quesadilla – 43 de lei, o plăcintă – 20 de lei, un langos – 26 de lei, un kurtos kalacs – 29 de lei.

Meniu UNTOLD 2023. "Littles from Cocoșatu" la 34 de lei porţia şi sandvişuri cu parizer la 39 de lei

Toate produsele se pot achiziționa doar plătind cu ajutorul brățării de acces, care poate fi încărcată cu diverse sume de bani.

Festivalul Untold are loc în intervalul 3-6 august 2023, pe stadionul Cluj Arena. Este a opta ediție, iar organizatorii promit că va fi cea mai spectaculoasă de până acum. Un eveniment de o asemenea anvergură trebuie să ofere condiții excelente participanților, de la securitate până la serviciile de fast-food.

Meniu UNTOLD 2023. Trei mici cu muștar și foccacia, 22 de lei

Meniu UNTOLD 2023. În ceea ce privește mâncarea oferită la festival, unul dintre meniuri se remarcă printr-un sortiment cel puțin interesant, „Littles from Cocoșatu”.

Evident că este vorba despre tradiționalii mici, care provin dintr-ul loc foarte cunoscut din București, iar denumirea produsului a fost tradusă forțat în engleză, spre amuzamentul participanților. Așadar, cine vrea trei mici cu muștar și foccacia, adică o porție de 250 de grame, trebuie să scoată din buzunar 22 de lei. O porție mai mare, de cinci mici, costă 34 de lei, scrie Euronews.ro

Pe lângă aceștia, pe panoul respectiv există și un produs numit sandwich cu parizer, recunoscut drept preferatul studenților. Pentru o porție, care include cartofi prăjiți și un suc, prețul cerut este de 39 de lei.

Cel mai scump preparat de pe meniul respectiv este „celebrul” Untold Magic Burger, care costă 49 de lei, sau 59 de lei, dacă se adaugă o porție de cartofi prăjiți.

La UNTOLD 2023 există peste 50 de locuri de vânzare a mâncării și băuturii.

Meniu UNTOLD 2023. Pe lângă artiștii care reprezintă, evident, sarea și piperul, un astfel de eveniment generează și sume de bani enorme. Anul trecut, primarul Emil Boc spunea că participanții la festival au cheltuit peste 50 de milioane de euro, iar organizatorii au precizat că suma reală era apropiată de 60 de milioane.

Sursa: euronews.ro

Însă ediția din acest an ar urma să genereze venituri și mai mari. Suma ar fi de peste 80 de milioane de euro, după spusele lui Bogdan Rădulescu, Chef Business Officer la Untold.

Anul trecut, la UNTOLD au participat 360.000 de persoane în cele patru zile ale festivalului. Dintre acestea, 25% au fost din Cluj, 60% au venit din celelalte orașe, iar 15% au fost străini.

UNTOLD 2023 va avea cel mai mare număr de participanți de până acum și zilnic sunt așteptați peste 100.000. Pentru a găzdui un asemenea flux de persoane, capacitatea Cluj Arena s-a mărit și zonele au fost reorganizate prin împingerea scenei cu 7 metri mai în spate.

Tot festivalul se întinde pe o suprafață de 235.000 de metri pătrați. Scena principală, cu o greutate mai mare de 500 de tone, are peste 900 de metri pătrați de ecran LED, 32 de metri înălțime, 110 metri lățime și 30 de metri adâncime, iar acoperișul are o deschidere de 24 de metri.

 

Untold 2023. În ce situații este permis accesul cu medicamente și ce obiecte sunt interzise în festival

UNTOLD 2023, ediția a opta, se anunță a fi cea mai spectaculoasă dintre toate. Organizatorii dau asigurări ca festivalul o să fie unul sigur, pentru că mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, printre care Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum și efectivele Poliției Locale vor fi prezente pe toată durata celor patru zile și vor avea grijă ca măsurile de siguranță să fie respectate.

Meniu UNTOLD 2023. "Littles from Cocoșatu" la 34 de lei porţia şi sandvişuri cu parizer la 39 de lei

De asemenea, vor fi și aproximativ 800 de agenți de securitate privată, potrivit comunicatului transmis de organizatorii Untold 2023.

Totodată, participanții trebuie să știe că în zonă vor fi amplasate spitale mobile și trei puncte de prim-ajutor.

În ce situații este permis accesul cu medicamente la Untold 2023
Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, însă cu o condiție. Posesorii trebuie să prezinte o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.

Ce obiecte sunt interzise la Untold 2023
Obiecte interzise în festival sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni, potrivit comunicatului organizatorilor festivalului din Cluj Napoca.

Meniu UNTOLD 2023. "Littles from Cocoșatu" la 34 de lei porţia şi sandvişuri cu parizer la 39 de lei