- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Un templu viking, vechi de peste 1.000 de ani, dedicat zeilor Thor și Odin, poate fi vizitat în Norvegia

10 Jan, 10:30 • Daniela Oancea
Pentru pasionații de civilizația vikingă, rămășițele unui templu păgân vechi de 1.200 de ani, dedicat zeilor nordici Thor și Odin, pot fi următoarea destinație de explorat în Norvegia. Acest vestigiu rar al religiei vikinge a fost construit cu câteva secole înainte ca creștinismul să devină predominant în regiune și oferă o privire unică asupra practicilor și credințelor vechilor nordici. Vizitatorii pot explora situl și se pot conecta cu istoria spirituală a unei civilizații care a marcat profund cultura nordică.
Un templu viking, vechi de peste 1.000 de ani, dedicat zeilor Thor și Odin, poate fi vizitat în Norvegia

Primul templu nordic antic găsit în Norvegia oferă o privire unică asupra religiei vikinge, a declarat arheologul Søren Diinhoff, de la University Museum of Bergen, la momentul descoperirii. „A fost prima dată când am găsit o clădire atât de specială și de frumoasă. Le cunoașteam din Suedia și din Danemarca. Existența acestuia arată că ele existau și în Norvegia”, a explicat el pentru Live Science.

Vikingii au început să construiască aceste „Case ale zeilor” încă din secolul al VI-lea

Aceste clădiri erau mai complexe decât locurile simple, adesea în aer liber, folosite anterior pentru închinarea la zeii nordici. „Este o expresie mai puternică a credinței decât toate locurile mici de cult. Probabil, o anumită clasă socială construia aceste edificii pentru un adevărat spectacol ideologic”, a spus Diinhoff.

Edificiul din lemn descoperit în vestul Norvegiei, la Ose, lângă Ørsta, lung de 14 metri, lat de 8 metri și înalt de 12 metri, datează, probabil, de la sfârșitul secolului al VIII-lea și era folosit pentru cult și sacrificii către zei, în timpul solstițiilor de vară și iarnă.

Casa zeilor servea drept legătură religioasă între oamenii locului și zeii nordici, care locuiau în Asgard, despre care se spune că era conectat la lumea pământească Midgard, printr-un „pod curcubeu” numit Bifröst.

Arheologii au descoperit fundațiile clădirii antice din satul Ose, odată cu începerea săpăturilor la un proiect rezidențial. Săpăturile au scos la iveală urme ale unor așezări agricole timpurii, datând între 2.000 și 2.500 de ani, inclusiv rămășițele a două longhouse-uri care reprezentau centrul unor mici ferme pentru o familie și animalele sale.

Rămășițele Casei zeilor de la Ose datează însă dintr-o perioadă ulterioară, când zona a început să fie dominată de o elită de familii bogate, pe măsură ce societățile scandinave au intrat în contact cu societățile mai stratificate ale Imperiului Roman și ale triburilor germanice, din nordul Europei.

„Când s-a instaurat noua societate social diferențiată, în Epoca Fierului, familiile conducătoare au preluat controlul asupra cultului”, a explicat Diinhoff.

Cultul nordic a devenit mai organizat și ideologizat, iar casele zeilor de la Ose au fost modelate după bazilicile creștine pe care călătorii le văzuseră în sudul Europei. Ca urmare, templele nordice aveau un turn înalt, distinct, deasupra acoperișului în două ape, copiat după turnurile bisericilor creștine timpurii.

Deși clădirea de lemn nu mai există, gropile pentru stâlpi descoperite la sit arată forma sa, inclusiv stâlpii centrali rotunzi ai turnului, o construcție foarte distinctivă folosită exclusiv în casele zeilor. „Ar fi fost foarte impresionantă”, a adăugat Diinhoff.

Scopul sitului este confirmat și de concentrația de gropi pentru gătit, unde erau pregătite alimentele pentru sărbătorile religioase, și de numeroase oase – rămășițele sacrificiilor animale. De asemenea, cu câțiva ani în urmă a fost descoperit un mare „phallus” de piatră albă, care probabil făcea parte din ritualurile de fertilitate nordice.

Ceremoniile vikingilor aveau loc în Casa zeilor, în timpul festivalurilor importante, precum solstițiile de vară și iarnă

Carne, băuturi și uneori metale prețioase, precum aurul, erau oferite figurilor de lemn ce reprezentau zeii nordici – în special Odin, zeul războiului; Thor, zeul furtunii; și Freyr, zeul fertilității – care au dat denumirile englezești zilelor de miercuri, joi și vineri.

Zeii participau la ofrande luând formă de spirite, în timp ce oamenii consumau efectiv hrana și băutura, bucurându-se de sărbătoare.

Religia nordică a fost suprimată începând cu secolul XI, când regii Norvegiei au impus creștinismul și au distrus sau incendiat lăcașuri precum Casa zeilor de la Ose pentru a impune cultul în bisericile creștine. Până acum, nu există dovezi că această casă a fost distrusă în cadrul acelei campanii, însă săpăturile viitoare ar putea clarifica și acest aspect.

Ose este o zonă pitorească situată în municipiul Ørsta, cunoscută pentru peisajele montane impresionante din Alpii Sunnmøre.

Dacă plănuiești o aventură în inima Norvegiei, la Ose, cea mai eficientă rută presupune un zbor din București către Oslo, urmat de un zbor intern scurt spre aeroportul Ørsta–Volda. Odată aterizat la Hovden, te despart doar câteva minute de peisajele spectaculoase din Ørsta.

Citește și: Ghețarii dispar din Europa. În Suedia s-au topit opt ghețari într-un singur an

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Amendă pentru nepăstrarea trotuarelor curate: proprietarii și asociațiile de proprietari, obligați să îndepărteze zăpada
Amendă pentru nepăstrarea trotuarelor curate: proprietarii și asociațiile de proprietari, obligați ...
Orașul european unde iarna arată ca vara. 25 de grade la doar două ore de zbor de București
Orașul european unde iarna arată ca vara. 25 de grade la doar două ore de zbor de București
Darău: Acordul UE-Mercosur va impulsiona exporturile României și protejează producătorii
Darău: Acordul UE-Mercosur va impulsiona exporturile României și protejează producătorii
Chiar și gol, apartamentul nu scapă de cheltuieli. Obligațiile proprietarilor rămân
Chiar și gol, apartamentul nu scapă de cheltuieli. Obligațiile proprietarilor rămân
Băsescu atacă dur: Nicușor Dan a intrat într-o „capcană” asumându-și rolul de anchetator al alegerilor
Băsescu atacă dur: Nicușor Dan a intrat într-o „capcană” asumându-și rolul de anchetator al ...
Românii strâng cureaua: Consumul scade la cel mai redus nivel din ultimele luni
Românii strâng cureaua: Consumul scade la cel mai redus nivel din ultimele luni
Val de ger în România pe 11 ianuarie. Temperaturi negative și ninsori viscolite în toată țara
Val de ger în România pe 11 ianuarie. Temperaturi negative și ninsori viscolite în toată țara
„Cea mai dură cenzură digitală” a Iranului s-a întors împotriva regimului. Blocarea internetului a alimentat revolta
„Cea mai dură cenzură digitală” a Iranului s-a întors împotriva regimului. Blocarea internetului ...
Scumpiri în lanț la serviciile funerare din Sibiu în 2026. Taxele cresc, ajutorul de înmormântare rămâne sprijinul principal
Scumpiri în lanț la serviciile funerare din Sibiu în 2026. Taxele cresc, ajutorul de înmormântare ...
Polonia va contesta acordul UE–Mercosur la CJUE. Guvernul promite „o bătălie legală” pentru protejarea fermierilor
Polonia va contesta acordul UE–Mercosur la CJUE. Guvernul promite „o bătălie legală” pentru ...
A murit inspectorul-șef al IPJ Dolj, comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu, la 51 de ani
A murit inspectorul-șef al IPJ Dolj, comisar-șef Marius-Daniel Mîrzacu, la 51 de ani
Iași ar putea avea primul tren suspendat din România. O soluție modernă pentru traficul aglomerat
Iași ar putea avea primul tren suspendat din România. O soluție modernă pentru traficul aglomerat
Distracție interzisă pe timp de iarnă. Tineri trași cu săniile de o mașină, la un pas de tragedie
Distracție interzisă pe timp de iarnă. Tineri trași cu săniile de o mașină, la un pas de tragedie
Horoscop 10 ianuarie: Luna în Balanță aduce confuzie și tensiuni în relații
Horoscop 10 ianuarie: Luna în Balanță aduce confuzie și tensiuni în relații