Diverse

Un tânăr de 20 de ani din Bihor a dat lovitura cu o afacere inedită. Vlad Bidilean câștigă acum zeci de mii de euro: „E o specie foarte rară”

24 Mar, 11:21 • stefan.vlad
Un tânăr de 20 de ani din Bihor a reușit să dezvolte o afacere care îi aduce zeci de mii de euro. Vlad Bidilean este din Beiuș și a devenit unul dintre cei mai tineri crescători de struți din România. Unii fermieri au ales să înlocuiască găinile cu aceste păsări, iar afacerea este una rentabilă, potrivit tânărului.
Un tânăr de 20 de ani din Bihor a dat lovitura cu o afacere inedită. Vlad Bidilean câștigă acum zeci de mii de euro: E o specie foarte rară

Vlad Bidilean a mărturisit că a investit 12.000 de euro în patru familii de struți, iar acum a ajuns să vândă puii în toată țara. Mai mult decât atât, el valorifică totul de la înaripate – carne, ouă, pene și chiar pielea care poate costa mii de euro.

Vlad Bidilean: „E o specie foarte rară, pe cale de dispariție”

E mult mai interesant cu struții decât cu găinile. E o specie foarte rară, e și pe cale de dispariție. Struțul e o pasăre cu o carne foarte specială și se poate valorifica orice de la el: de la pene, carne până la piele”, a declarat Vlad Bidilean la Digi 24.

Vizavi de prețuri, tânărul din Bihor a declarat că un pui de o lună costă 120 de euro, iar unul de două luni 150 de euro. Vlad Bidilean a început afacerea dintr-o pasiune în urmă cu doi ani, iar acum reușește să vândă până la 200 de pui de struț într-un an.

Vlad Bidilean a mărturisit că își dorește să ajungă la 16 familii de pui de struț pentru a de putea întreține doar din creșterea păsărilor.

Citește și: Un bărbat din Bihor a dat lovitura cu o băutură tradițională. O jumătate de litru costă 200 de lei

Un cuplu din Bacău și-a deschis un business cu struți africani

Un cuplu din Bacău și-a deschis un business cu struți africani, care a ajuns acum un autentic punct de atracție mai ales pentru elevi, care sunt aduși cu sutele de profesori, pentru a vedea cele mai mari păsări alergătoare de pe Pâmânt.

O familie de struți este formată dintr-un mascul și două femele, iar la ferma de lângă Bacău trăiesc 8 familii adulte (24 de struți) dar și mai mulți pui. Deocamdată, dată fiind cererea foarte mare de ouă și pui de struț, vânzările se fac de multe ori cu programare.

Eu și soția am lucrat mulți ani în Anglia, acolo ni s-au născut cei doi copii, de 4 și 8 ani. Ne-am întors definitiv în România în vara anului 2021.

Înființarea unei ferme de struți a fost un vis de-al meu mai vechi, iar azi, după fix doi ani de când ne-au ajuns primele trei familii de struți tineri, cumpărate de la Oradea, pot spune că este o afacere profitabilă.

Inițial am văzut un reportaj bine documentat, apoi am vizitat toate fermele mari din România, pentru a ști ce condiții trebuie să le ofer acestor păsări speciale”, povestește Iosif Butacu.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Francofoniei, pe agendă
Nicușor Dan, întâlnire cu premierul Libanului la New York. Candidatura lui Dacian Cioloș la șefia ...
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea economiei
Siegfried Mureșan prezintă programul de guvernare. 28 de direcții pentru reformarea statului și relansarea ...
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența devine esențială”
OCDE: Economia mondială intră într-o perioadă a șocurilor succesive. Alexandru Petrescu: „Reziliența ...
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună mandatul”
Grindeanu îl așteaptă pe Mureșan la sediul PSD, dar premierul desemnat nu vine: „Să-și depună ...
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate
Magistrala M7 Bragadiru–Voluntari intră în etapa de proiectare. A fost semnat contractul pentru studiul ...
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Lia Olguța Vasilescu, atac în rafală la Siegfried Mureșan: „Nu îi identific nicio calitate”
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține creșterea cheltuielilor militare
Nicușor Dan, discurs ferm la ONU: „Rusia urmărește o agendă revizionistă”. România susține ...
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Sorin Grindeanu îi cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Zelenski spune că Ucraina este pregătită pentru un armistițiu energetic cu Rusia
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Scandal în coaliție pe demisia lui Mureșan din PE. Pîslaru îl acuză pe Grindeanu de „dublu standard”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Emmanuel Macron Alegeți ordinea internațională în locul „legii junglei”
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin militar și financiar
Întâlnire tensionată între Zelenski și von der Leyen la New York. Ucraina cere mai mult sprijin ...
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ONU, axat pe forța și realizările SUA
Trump critică Iranul și Cuba și apără dezvoltarea inteligenței artificiale într-un discurs la ...
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Euro atinge un nou maxim istoric: 5,2788 lei. Leul continuă să se deprecieze
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, respins de deputați
Scandal în Parlament pe tema limbilor minorităților. Proiectul UDMR privind drepturile lingvistice, ...
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem aștepta
Trump se întâlnește cu Xi, în mijlocul tensiunilor legate de Iran, Taiwan și comerț. La ce ne putem ...
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
ROBOR continuă să crească. Indicele la trei luni a ajuns la 5,85%
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare
Siegfried Mureșan vrea votul de învestire la începutul săptămânii viitoare