Economie

Granturi de până la 200.000 de euro, din bani europeni, pentru IMM-urile din şase judeţe. Cine poate aplica şi care sunt condiţiile

19 Sep, 21:49 • Russo George
Microîntreprinderile din cele şase județe ale Regiunii de dezvoltare Sud-Est vor putea obține granturi de câte 20.000-200.000 de euro, printr-o viitoare linie de finanțare scoasă acum în consultare publică, în cadrul Programului Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027.
Granturi de până la 200.000 de euro, din bani europeni, pentru IMM-urile din şase judeţe. Cine poate aplica şi care sunt condiţiile

Pe scurt, din acest program se vor acorda ajutoare de minimis firmelor cu 1-9 angajați, microîntreprinderi care au sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, adică în cele şase judeţe parte din program.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a lansat în consultare publică proiectul de Ghid al Solicitantului pentru apelul Acțiunea 1.6 Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.1 Creșterea competitivității microîntreprinderilor.

Cele şase judeţe cărora li se adresează programul sunt:

Brăila,Buzău,Constanța,Galați,Tulcea,Vrancea.

Sunt excluse de la acest apel de proiecte firmele din teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării, care vor avea la dispoziție un apel distinct, cu buget separat, potrivit Startupcafe.

Bugetul apelului de proiecte pentru microîntreprindeirle din cele 6 județe menționate este de 43.362.593 EUR (din care 36.858.204 euro din fonduri UE  și 6.504.389 euro cofinanțarea națională).

Din acești bani, microîntreprinderile eligibile vor putea obține granturi de câte 20.000-200.000 de euro pentru investiții, la o intensitate de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Aceasta înseamnă că beneficiarii vor suporta din resurse proprii 10% din valoarea cheltuielilor eligibile plus toate cheltuielile neeligibile din proiectele lor.

Pe lângă condițiile de mai sus, firmele solicitante vor trebui să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate cumulate, începând cu data depunerii cererii de finanţare, pe tot parcursul procesului de evaluare, selecție și contractare, în perioada de implementare, precum și pe perioada de durabilitate a contractelor de finanțare.

Condiţii pentru aplicanţi

Să fie societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale sau societăți cooperative constituite în baza Legii nr. 1/2005 privind organizara și funcționarea cooperației sau asociaţii şi fundaţii, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitantul se încadrează în categoria microîntreprinderilor conform prevederilor Anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2014/651. Microîntreprinderea este o întreprindere care are mai puțin de 10 angajați și a cărei cifră de afaceri anuală și/sau al cărei bilanț anual total nu depășește 2 milioane EUR. Calitatea trebuie să existe atât la data depunerii aplicației de proiect, cât și la data semnării contractului de finanțare (pe parcursul întregii perioade de verificare și contractare).

Beneficiarul a înregistrat un număr mediu de salariaţi de cel puţin 1 în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare şi menţine numărul mediu de salariaţi cel puţin la nivelul înregistrat în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare pe tot parcursul perioadelor de evaluare, selecţie, contractare, implementare, precum şi pe perioada de sustenabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare.

Solicitantul de finanțare a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral anterior depunerii cererii de finanțare.

O întreprindere care depune aplicația de finanţare în cursul anului 2023 trebuie să fi fost înființată cel mai târziu la 3 ianuarie 2022 (prima zi lucrătoare din anul 2022);

Solicitantul a înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare (Profitexploatare>0).

Solicitantul NU desfășoară activități cu produse/servicii cu caracter erotic sau obscen, activități din domeniul jocurilor de noroc (producție, construcție, distribuție, prelucrare, comerț sau software conex), precum și cele care contravin ordinii publice și/sau prevederilor legale în vigoare;

Și firmele care desfășoară activități de jocuri de noroc/ comerț sexual sunt excluse de la finanțare chiar dacă solicită sprijin pentru un alt cod CAEN și asigură o separare a activităților respective, de exemplu printr-o evidență contabilită separată.

Solicitantul va declara la depunerea cererii de finanțare și va demonstra respectarea obligaţiilor pentru implementarea principiului „Do No Significant Harm” (DNSH) (A nu prejudicia în mod semnificativ mediul) pe toată perioada de implementare a proiectului.

Granturi pentru microîntreprinderi 2023: Coduri CAEN eligibile în Regio Sud-Est

Lista anexată la proiectul de ghid propune 150 de coduri CAEN eligibile la finanțarea micro în Regiunea Sud-Est, printre care afaceri în domeniul hoteleier, confecții, IT, cabinete medicale și veterinare etc.

Cele mai importante coduri CAEN eligibile

 

  • 1071    Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
  • 1320    Producția de țesături
  • 1419    Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a.
  • 2041    Fabricarea săpunurilor, detergenților și a produselor de întreținere
  • 2512    Fabricarea de uși și ferestre din metal
  • 3101    Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine
  • 3102    Fabricarea de mobilă pentru bucătării
  • 3109    Fabricarea de mobilă n.c.a.
  • 4332    Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
  • 5510    Hoteluri si alte facilitati de cazare similare
  • 5520    Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata
  • 5821    Activitati de editare a jocurilor de calculator
  • 5829    Activitati de editare a altor produse software
  • 6201    Activități de realizare a software-ului la comandă
  • 7500    Activitati veterinare
  • 8610    Activitati de asistenta spitaliceasca
  • 8621    Activități de asistență medicală generală
  • 8622    Activități de asistență medicală specializată
  • 8623    Activități de asistență stomatologică
  • 8690    Alte activități referitoare la sănătatea umană

Fonduri UE în Sud-Est: investiții eligibile pentru firmele micro

Construirea/modernizarea/ extinderea de infrastructuri așa cum sunt definite în ghidul solicitantului, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI;

Dotare cu active corporale, de exemplu: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe

Dotare cu instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, în cazul în care acestea sunt destinate strict utilizării pentru investiția finanțată, de ex: stații de încărcare, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc.

Investiții în active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate: programe informatice, utilizarea IT și a proprietății intelectuale: brevete, licențe, mărci comerciale, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea exclusive a activității legată de codul CAEN pentru care se solicită finanțare.

Citeşte şi: Ministerul Finanțelor a făcut un anunț de ultimă oră. Se va aplica o taxă de 70% asupra veniturilor nedeclarate

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Siegfried Mureșan, atac către Grindeanu că schimbă „liniile roșii” ale PSD de la o zi la alta: Nu poți lua în serios un astfel de partid
Siegfried Mureșan, atac către Grindeanu că schimbă „liniile roșii” ale PSD de la o zi la alta: ...
Eugen Tomac, mesaj pentru parlamentari înaintea votului pentru Guvernul Niculescu: „A devenit o obligație patriotică”
Eugen Tomac, mesaj pentru parlamentari înaintea votului pentru Guvernul Niculescu: „A devenit o obligație ...
Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului: „E important să cunoaștem istoria și să asumăm istoria”
Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului: „E important să cunoaștem istoria și să asumăm istoria”
Octombrie începe cu temperaturi de până la 30 de grade. ANM: „O primă decadă mai caldă decât în mod obișnuit”
Octombrie începe cu temperaturi de până la 30 de grade. ANM: „O primă decadă mai caldă decât ...
Kelemen Hunor, după discuția cu Luca Niculescu: „Avem încredere că va reuși să formeze o majoritate”
Kelemen Hunor, după discuția cu Luca Niculescu: „Avem încredere că va reuși să formeze o majoritate”
Petrișor Peiu, după consultările de la Cotroceni: „AUR are o majoritate pentru alegeri anticipate”
Petrișor Peiu, după consultările de la Cotroceni: „AUR are o majoritate pentru alegeri anticipate”
SUA și China discută vizite reciproce la instalațiile nucleare, pe fondul temerilor privind o nouă cursă a înarmării
SUA și China discută vizite reciproce la instalațiile nucleare, pe fondul temerilor privind o nouă ...
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Sorin Grindeanu: „PSD nu poate acorda voturi în alb. Luca Niculescu e un om decent. Nu e suficient”
Sorin Grindeanu: „PSD nu poate acorda voturi în alb. Luca Niculescu e un om decent. Nu e suficient”
Radu Marinescu, despre nominalizarea lui Luca Niculescu: „Este atributul președintelui”. Ce condiție pune PSD
Radu Marinescu, despre nominalizarea lui Luca Niculescu: „Este atributul președintelui”. Ce condiție ...
Reacția liderilor politici după ce Trump a spus că „Iranul poate să distrugă orașele Los Angeles și San Diego”
Reacția liderilor politici după ce Trump a spus că „Iranul poate să distrugă orașele Los Angeles ...
Tensiuni în PSD după nominalizarea lui Luca Niculescu. Un deputat cere suspendarea lui Nicușor Dan
Tensiuni în PSD după nominalizarea lui Luca Niculescu. Un deputat cere suspendarea lui Nicușor Dan
Ursula von der Leyen: „Trebuie să înlocuim combustibilii fosili cu electricitate curată produsă în Europa”
Ursula von der Leyen: „Trebuie să înlocuim combustibilii fosili cu electricitate curată produsă ...
Nobelul pentru Fizică 2026, acordat lui Francis Halzen pentru descoperirea neutrinilor cosmici
Nobelul pentru Fizică 2026, acordat lui Francis Halzen pentru descoperirea neutrinilor cosmici
Uzina Dacia de la Mioveni oprește temporar producția în 9 și 12 octombrie
Uzina Dacia de la Mioveni oprește temporar producția în 9 și 12 octombrie
Leul se prăbușește în fața euro. Moneda europeană atinge un nou maxim istoric
Leul se prăbușește în fața euro. Moneda europeană atinge un nou maxim istoric
Călin Georgescu, scos din Arestul Central și dus la DIICOT pentru noi audieri. Cristela Georgescu a ajuns la sediul instituției
Călin Georgescu, scos din Arestul Central și dus la DIICOT pentru noi audieri. Cristela Georgescu a ...
Luca Niculescu, premierul desemnat: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
Luca Niculescu, premierul desemnat: „Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent ...