România a revenit miercuri pe piețele financiare internaționale cu prima emisiune de obligațiuni din acest an, într-un context pe care autoritățile îl consideră favorabil după adoptarea unor reforme destinate reducerii deficitului bugetar. Potrivit unei analize publicate de Bloomberg, decizia vine pe fondul unei îmbunătățiri a percepției investitorilor față de situația fiscală a țării, după ce Guvernul de la București a aprobat pachetul de măsuri privind reforma administrației publice și relansarea economică, potrivit observatornews.ro.
Te-ar mai putea interesa și: România, inclusă în Mecanismul EastInvest. Comisia Europeană lansează un nou instrument de sprijin pentru regiunile estice afectate de războiul din Ucraina
Statul român oferă investitorilor obligațiuni denominate în euro cu scadențe în 2033 și 2044, precum și obligațiuni în dolari americani cu scadența în 2036. Emisiunea marchează debutul finanțărilor externe din 2026 și face parte din strategia anuală de acoperire a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice ajunse la maturitate.
Conform datelor citate, obligațiunile în euro cu maturitate de aproximativ șapte ani sunt cotate la 250 de puncte de bază peste rata de referință mid-swap, în timp ce titlurile cu maturitate mai lungă, de circa zece ani, sunt cotate la 325 de puncte de bază peste aceeași referință. În cazul obligațiunilor în dolari cu scadența în 2036, randamentul este stabilit la 210 puncte de bază peste titlurile cu maturitate similară emise de Trezoreria SUA.
Împrumutul extern se înscrie în planul anual de finanțare al statului, estimat la aproximativ 265–275 miliarde lei pentru acest an. Suma este destinată acoperirii unui deficit bugetar prognozat între 6% și 6,4% din PIB, precum și refinanțării datoriei publice scadente. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat la finalul lunii ianuarie, autoritățile estimează că vor atrage de pe piața internă circa 160–170 miliarde lei, iar de pe piețele externe aproximativ 21 de miliarde de euro.
Ministerul Finanțelor a precizat că din totalul finanțărilor externe planificate, aproximativ 10 miliarde de euro ar urma să fie obținute prin emisiuni de euroobligațiuni. Restul sumelor ar putea proveni din împrumuturi contractate prin programe europene precum PNRR sau SAFE, din credite acordate de instituții financiare internaționale și din plasamente private.
Presiunea asupra finanțelor publice este amplificată și de scadențele importante programate pentru 2026. În cursul anului viitor vor ajunge la maturitate euroobligațiuni în valoare totală de aproximativ 3,25 miliarde euro: 750 de milioane de euro în 26 februarie, 1,56 miliarde euro în 27 septembrie și 940 de milioane euro în 8 decembrie.