Știri interne

Bolojan: Ordonanţa privind reforma în administraţie a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare

25 Feb, 16:30 • Daniela Oancea
Premierul Ilie Bolojan a semnat ordonanțele privind reforma administrației publice și relansarea economică, iar actul referitor la reforma în administrație a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, înainte de plecarea sa la Bruxelles, notează News.ro.
Bolojan: Ordonanţa privind reforma în administraţie a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare

„Prin prima ordonanţă vom reduce risipa în administraţie, vom avea o administraţie mai eficientă, mutăm deciziile mai aproape de oameni”, spune premierul.

Bolojan arată că, prin a doua ordonanţă, privind redresarea economică, cresc producţia internă, susţin exportul şi investiţiile strategice şi relansează creşterea economică.

„Înainte de a pleca la Bruxelles, am semnat cele două ordonanțe adoptate în ședința de Guvern de ieri seară: reforma administrației publice și cea privind relansarea economică.”

„Prin prima ordonanță:
– vom reduce risipa în administrație;
– vom avea o administrație mai eficientă;
– mutăm deciziile mai aproape de oameni.

Prin a doua:
– creștem producția internă;
– susținem exportul și investițiile strategice;
– relansăm creșterea economică.”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că prevederile celor două acte normative – privind reforma administraţiei şi pachetul de relansare economică, aprobate de Guvern – respectă Constituţia şi a precizat că acestea au fost adoptate fără niciun fel de observaţii, beneficiind de avize favorabile din partea tuturor ministerelor.

„Consider că prevederile care sunt cuprinse în cele două acte normative, având avizele ministerelor avizatoare, sunt prevederi care respectă Constituţia. Sunt lucruri care trebuiau puse în practică în aşa fel încât să avem o schimbare în administraţie.”

„În mod inevitabil, orice fel de schimbare, de la eliminarea risipei, de la creşterea eficienţei, de la creşterea capacităţii administraţiei publice locale de a-şi încasa impozitele, de la creşterea capacităţii administraţiei de a face politici în urbanism sau la descentralizare, naşte discuţii pentru că, în mod inevitabil, schimbările înseamnă şi rezistenţă.”

„Dar consider, aşa cum s-a întâmplat şi până acum la celelalte proiecte, inclusiv la componenta de pensii de magistraţi care s-a dovedit a fi constituţională, că şi cele două proiecte respectă prevederile constituţionale”, a declarat Ilie Bolojan.

Citește și: Guvernul a adoptat OUG-urile pentru relansare economică și reformă administrativă

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...