Știri politică

Acordul comercial UE–SUA: INTA suspendă examinarea a două rapoarte privind Acordul Turnberry

25 Feb, 14:57 • Daniela Oancea
Comisia pentru comerț internațional (INTA) din Parlamentul European a decis suspendarea activității asupra a două rapoarte privind Acordul Turnberry dintre UE și SUA, invocând lipsa de claritate, stabilitate și certitudine juridică în relațiile comerciale transatlantice, în urma unei decizii recente a Curții Supreme a SUA, informează Agerpres.
Acordul comercial UE–SUA: INTA suspendă examinarea a două rapoarte privind Acordul Turnberry

Voturile programate pentru 24 februarie au fost anulate, iar situația urmează să fie reanalizată săptămâna viitoare de shadow-raportori.

„Decizia curţii Supreme a SUA din 20 februarie 2026 privind folosirea International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) este clară şi fără echivoc. Implicaţiile sale nu pot fi ignorate şi business as usual nu este o opţiune”, a declarat la începutul săptămânii eurodeputatul german Bernd Lange, preşedintele Comisiei pentru comerţ internaţional a PE (INTA).

Potrivit unui comunicat al INTA, înlocuirea propusă pentru IEEPA, secţiunea 122, se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor ţărilor care exportă către SUA şi este impusă suplimentar peste rata Naţiunii Celei Mai Favorizate (MFN).

În consecinţă, importurile în SUA provenite din UE ar urma să fie supuse unei rate aplicate, care ar depăşi plafonul de 15%, ceea ce reprezintă o îndepărtare evidentă de termenii Acordului Turnberry.

La începutul lunii februarie, Parlamentul European a anunţat reluarea examinării acordului comercial UE–SUA, după ce preşedintele american Donald Trump a revenit asupra declaraţiilor privind preluarea Groenlandei.

Legislativul comunitar îngheţase analiza acordului în a doua jumătate a lunii ianuarie, în semn de protest faţă de ameninţările legate de teritoriul autonom danez.

Eurodeputaţii au convenit să includă în text posibilitatea de a suspenda „aplicarea acordului în orice moment dacă interesele, securitatea sau integritatea teritorială a Europei sunt ameninţate”.

Uniunea Europeană a încheiat vara trecută acordul comercial cu Washingtonul, care prevede taxe vamale de 15% pentru produsele europene care intră pe piaţa americană şi eliminarea tarifelor pentru o serie de produse americane exportate în UE.

În paralel, Bruxellesul a solicitat în mod constant reducerea tarifelor aplicate produselor derivate care conţin metale, argumentând că acestea încalcă plafonul de 15% stabilit prin acord pentru majoritatea produselor europene.

Autorităţile americane revizuiesc periodic lista produselor derivate, extinzând volumul mărfurilor supuse unui tarif de 50%, listă care cuprinde în prezent peste 400 de produse.

În pofida solicitărilor repetate ale UE, Washingtonul a refuzat până acum să reducă tarifele la oţel şi aluminiu şi a condiţionat discuţiile de eliminarea legislaţiei europene în domeniul digital, o propunere considerată inacceptabilă de Comisia Europeană.

Citește și: UE se așteaptă ca SUA să respecte acordul comercial, după ce Trump majorează tarifele

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
Sorin Grindeanu le cere miniștrilor Economiei și Apărării să verifice și contractele SAFE mai mici
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
G7 cere un armistițiu complet și reciproc în Ucraina și avertizează Rusia asupra unor noi sancțiuni
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția consumatorilor vor „paraliza” sectorul
Companiile europene din industria jocurilor video avertizează că noile reguli ale UE privind protecția ...
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Rusia și Ucraina anunță progrese la negocierile de pace, dar rămân departe de un acord
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările climatice de pe agenda globală
Liderii COP31 avertizează că războaiele și crizele geopolitice nu trebuie să scoată schimbările ...
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, cele pentru fashion cu 61% în primele nouă luni din 2026
Plata în rate câştigă teren în comerţul online. Comenzile pentru asigurări au crescut cu 79%, ...
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
Mihai Fifor, PSD: România nu poate fi guvernată fără PSD
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
INS avertizează că îmbătrânirea populaţiei pune presiune pe piaţa muncii şi pe sistemul de pensii
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile de președinte până la numirea unui nou șef
Sorin Lazăr preia conducerea Curții de Conturi. Parlamentul l-a desemnat să exercite atribuțiile ...
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile au crescut cu 87% față de anul trecut
Peste un miliard de euro, autorizați la plată pentru fermierii români în mai puțin de o lună. Subvențiile ...
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă în weekend
Vremea se schimbă radical în România: Temperaturi de 27 de grade, ploi abundente și o răcire bruscă ...
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
WDP începe construcția unei fabrici Siemens de 14 mil. euro la Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie prin ceremonii militare
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți decide”. Ce spune despre aderarea la UE
Comisara europeană pentru Extindere, despre unirea Republicii Moldova cu România: „Doar voi puteți ...
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă în contextul în care războiul a revenit pe continentul nostru
Nicușor Dan, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: Experiența militarilor români este importantă ...
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul revenirii liberalilor în partid
PNL și Forța Dreptei fuzionează prin absorbție. Ilie Bolojan și Ludovic Orban au stabilit calendarul ...
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare la capacitate maximă și cât din consumul României vor acoperi
Unitatea 1 de la Cernavodă revine în Sistemul Energetic Național. Când vor funcționa ambele reactoare ...
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați pleacă și ce salarii compensatorii primesc
Concedieri masive la STB: 1.715 posturi desființate pentru a salva compania de la faliment. Câți angajați ...