Economie

Salariul românilor va fi mai mare. Ministrul Marius Budăi anunță câți bani vor primi angajații din România

15 Sep, 09:25 • Bumbeneci Diana
Ministrul Muncii, Marius Budăi a ieșit public cu noi declarații care vor bucura românii. Acesta are o veste importantă pentru oamenii care muncesc lună de lună și nu se mai descurcă la fel de bine cu banii, mai ales în actuala criză economică.
Salariul românilor va fi mai mare. Ministrul Marius Budăi anunță câți bani vor primi angajații din România

Marius Budăi a anunțat că este de acord cu Parlamentul European și prin directiva legată de stabilirea unui salariu minim la nivel european. Acesta va fi de minim 50% din salariul mediu.

„Cât sunt în funcţia de ministru al Muncii nu va scădea nicio pensie în România, ba, dimpotrivă, mă voi lupta ca pensiile părinţilor şi bunicilor noştri să crească. Altfel, salut adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind instituirea unui salariu minim la nivel european, care va fi 50% din salariul mediu!

De când a reintrat la guvernare PSD a susţinut, prin Ministerul Muncii, adoptarea acestei Directive, căreia alţii, care au guvernat înainte, i s-au opus! Rămân consecvent ideii ‘Oamenii, în primul rând!’”, a scris ministrul Budăi în social media.

Citește și: Ana Bogdan și-a aflat adversara. Meci istoric WTA la Portoroz

Salariul românilor va fi mai mare. Ministrul Marius Budăi anunță câți bani vor primi angajații din România
Salariul românilor va fi mai mare. Ministrul Marius Budăi anunță câți bani vor primi angajații din România

Și Marcel Ciolacu a oferit detalii despre salariul minim european

În acest context, liderul social democrat a oferit detalii legate de adoptarea salariului minim european, un proiect susținut mai mult de PSD. Așa cum consideră Marcel Ciolacu, inițiativa de la Bruxelles arată în totalitate faptul că românii trebuie să primească majorări salariale.

„Adoptarea de către Parlamentul European a Directivei privind salariul minim european, proiect susținut intens de PSD, este o mare victorie pentru toți acei oameni care muncesc din greu și care, în ultima perioadă, au fost cei mai afectați de criza economică și de cea de pe piața energiei (…)

Este extrem de clar acum că trebuie să creștem salariul minim. Asta spune și UE, nu doar PSD”, a transmis Marcel Ciolacu, pe pagina sa personală de Facebook.

La jumătatea acestei săptămâni, europarlamentarii au dezbătut și adoptat o nouă legislație pentru a garanta salarii minime care să fie potrivite pentru angajații din cele 27 de state membre. În cazul acestui proiect de lege, 505 europarlamentari au votat „pentru”, 92 „împotrivă”, iar 44 s-au abținut.

Citește și: Românii care au creditele calculate în IRCC ar putea plăti rate duble în 2023. Previziunile analiștilor

Urmărește Daily Business pe Google News
Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să ... citește mai mult
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski