Economie

Portul Constanța, conectat deja la reconstrucția Ucrainei. Se lucrează la infrastructură

19 Aug, 10:55 • Anghel Valentin
România este deja conectată la pregătirile pentru probabila reconstrucție a Ucrainei. Se lucrează la infrastructura ce ar putea reprezenta, prin portul Constanța. un sprijin esențial în acest proces.
Portul Constanța, conectat deja la reconstrucția Ucrainei. Se lucrează la infrastructură

Nu se știa când se va încheia războiul din Ucraina, început în februarie 2022, odată cu invadarea acestei țări de către Rusia. Aproape sigur însă, restabilirea păcii va fi urmată de un uriaș proces de reconstrucție a Ucrainei, pentru care România deja se pregătește.

Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, sublinia, în martie, că Portul Constanța „trebuie să devină principalul hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei”.

”Eu mă aștept ca această perioadă de reconstrucție să fie una în care Statele Unite ale Americii, de fapt sunt sigur de asta, să reprezinte principalul motor. Sigur și noi, prin ceea ce putem oferi, datorită acestei poziții strategice importante pe care România o are. Să nu uităm că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, dintre statele membre ale Uniunii Europene, asta e un lucru important, iar tot ceea ce încercăm să investim și să facem în Portul Constanța reprezintă un alt atu, al doilea. Al treilea atu sunt investițiile pe care le facem și pe care puțini le credeau, legate de infrastructură pe zona Moldovei și pe tot ceea ce se construiește pe A7 până la granița cu Ucraina. Se merge într-un ritm foarte bun”, explica atunci Grindeanu.

Citește și Hidroelectrica pregătește achiziția mai multor proiecte de energie regenerabilă

România este deja conectată la procesul de reconstrucție a Ucrainei – se lucrează la infrastructura ce ar putea sprijni logistic acest proces.

Astfel, Administrația Porturilor Maritime Constanța a semnat contractul de finanțare pentru extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și nodul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre-Marea Neagră, până la drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8, spre zona de nord a portului. Proiectul are valoarea de 291,63 milioane lei și este finanțat din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027 și cofinanțare de la bugetul de stat și din surse proprii, notează profit.

Proiectul vizează îmbunătățirea accesului rutier intern, parte a dezvoltării unei rețele TEN-T sigure, durabile și intermodale.

Pe de altă parte, la 12 august, a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – etapa a II a.

”CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, în calitate de beneficiar, a semnat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ca autoritate de management, contractul de finanțare nr. 118/2025 pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța – Etapa a II-a“- cod mySMIS 319801.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Transport (PT) 2021-2027, de la Bugetul de Stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din surse proprii ale CN APM SA.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 557.584.727,88 lei, din care cofinanțare eligibilă UE în valoare de 164.233.967,95 lei, cofinanțare de la bugetul de stat de 226.075.341,57 lei, la care se adaugă și cofinanțare din partea beneficiarului, 167.275.418,36 lei”, au precizat reprezentanții Portului Constanța.

Tot anul acesta, la 5 martie, CFR Infrastructură a semnat cu asocierea Bawi – Swietelsky Construct un contract de 524,5 milioane lei pentru Etapa II a modernizării căilor ferate din Portul Constanța, finanțată din fonduri CEF, buget de stat și surse proprii.

Lucrările, cu termen total de 37 de luni (șapte luni de proiectare, 30 de luni de execuție), vizează creșterea vitezei de circulație la 120-160 km/h, electrificarea completă (25 kV) și mărirea capacității de tranzit.

Este deja în lucru la Valu lui Traian, o grupă de așteptare strategică pentru trenurile de marfă, situată la circa 15 km de port.

Proiectul, cu o valoare de 347,76 milioane lei, include 32 de linii de primire-expediere, electrificare integrală, centralizare electronică unificată și modernizarea instalațiilor de semnalizare și telecomunicații.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 6 la sută, cu finalizarea demontării infrastructurii vechi și pregătirea pentru reconstrucție.

Portul Constanța, cel mai mare din bazinul Mării Negre, are 4.000 de hectare (60 la sută apă, 40 la sută uscat) și adâncimi de 8-19 metri, permițând acostarea oricărui tip de navă.

Este conectat direct la Dunăre prin Canalul Dunăre – Marea Neagră, funcționând atât ca port maritim, cât și fluvial. Rețeaua feroviară internă însumează 326 de kilometri, permițând transbord direct navă-vagon și facilitând transferul rapid între cheiuri, depozite și platforme.

Poziția sa geografică, la o distanță de trei ori mai mică de Canalul Suez decât portul olandez Rotterdam, îl plasează avantajos în comerțul dintre Asia și Europa Centrală.

Poziția și infrastructura Portului Constanța, combinate cu proiectele feroviare și rutiere aflate în derulare, îl transformă într-un nod logistic regional capabil să susțină fluxuri mari de mărfuri necesare reconstrucției Ucrainei.

Citește și Ministrul Economiei, Radu Miruță, critică pragul de 8.000 de lei pentru deschiderea unei firme: „Să nu îi sufocăm pe cei de la care vrem să strângem taxe”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Alertă de ploi și inundații în mai multe zone din țară. Autoritățile au fost puse în alertă
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin miile de sarcini administrative ale profesorilor
Ministerul Sorin Costreie  vrea să reducă birocrația din școli. Un studiu va arăta de unde vin ...
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. Florin Manole îl acuză pe fostul ministru Dragoș Pîslaru
România riscă să piardă bani din PNRR după raportări false privind persoanele cu dizabilități. ...
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele următoare, pe baza propunerii Ministerului Muncii
Salariul minim de 5.000 de lei, din nou în discuție. Sindicatele și Guvernul vor negocia în zilele ...
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
Mobilă nouă înainte de sărbători: până când trebuie să comanzi, ca să ajungă la timp
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit și au explodat pe teritoriul țării
9 drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în octombrie. Șase aparate s-au prăbușit ...
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim la 5.000 de lei
Sorin Grindeanu cere o nouă lege a salarizării unitare. Ce spune despre majorarea salariului minim ...
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de lei, iar premierul se întâlnește astăzi cu reprezentanții angajaților
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei de la 1 ianuarie. Sindicatele cer o majorare de 675 de ...
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic și ninsori la munte până miercuri
ANM a emis Cod portocaliu de ploi în Constanța și Cod galben în mai multe județe. Vânt puternic ...
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la Cernavodă sunt oprite, iar prețurile la electricitate au explodat
România se pregătește pentru cea mai grea iarnă energetică din ultimii 10 ani. Reactoarele de la ...
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să o primesc în curând în România”
Nicușor Dan, mesaj pentru noua președintă a Bulgariei, Iliana Iotova: „Aștept cu nerăbdare să ...
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat probleme în 2,2 milioane de dosare
Pensiile calculate greșit vor fi corectate. Florin Manole, clarificări după raportul care a indicat ...
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din Tulcea, avertizată prin RO-ALERT
Atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Avioane F-16 au fost ridicate de la sol, ...