Finante-Banci

Adio plasamente sigure! Secera si ciocanul, mai profitabile decat banca si bursa?

28 Mar, 00:07 • valentin.gros
Bancile, "vanate" de impozitarile anuntate la presiunea finantatorilor internationali, incep sa fie tot mai nesigure pentru pastrarea economiilor. Cum alte plasamente - arta, aurul, bursele - prezinta riscuri si complicatii, banii ar putea fi investiti in industrie sau agricultura. Ne intoarcem la secera si ciocan?
Adio plasamente sigure! Secera si ciocanul, mai profitabile decat banca si bursa?

40% impozit pe depunerile bancare iti
taie cheful sa mai tii banii in cont. Masura anuntata recent pentru
Cipru urmeaza sa se extinda si in alte tari din Europa, cunoscute (sau nu) ca paradisuri fiscale.

Dupa „imblanzirea” sectorului
bancar din insula aflata in sudul Europei ar putea urma Malta si
Luxembourg, avertizeaza comentatorii internationali. Astfel de atacuri
fara precedent la adresa economiilor bancare contureaza o noua lume
financiara, total diferita de cea de pana acum. Daca merge cu Cipru si Malta, de ce nu ar merge cu Romania si Bulgaria?

Cand cei de la Fondul Monetar
International si Uniunea Europeana au gandit miscari cu implicatii atat de puternice, au
luat in considerare toate efectele posibile. Ei stiau ca vor schimba astfel comportamentul oamenilor cu bani. Acestia vor incerca sa isi
protejeze lichiditatile altfel decat au facut-o pana acum.

Unde se vor duce banii care pana acum
au stat in banci? Care sunt cele mai sigure plasamente? Criza
financiara izbucnita in septembrie 2008 ne-a invatat ca nimic nu mai
e sigur.

Piata imobiliara, ani la randul
„vedeta” pe plan mondial, a devenit dintr-o data o oaie
neagra. Ba chiar a fost „invinuita” ca a provocat crahul,
prin creditele ipotecare fara acoperire, acordate „fara numar”
de bancherii generosi. 

Cladirile si terenurile nu mai
reprezinta investitii atractive, pentru ca pretul lor nu mai creste
exponential. In plus, ele nu pot fi transformate in cash ori de cate
ori ai nevoie. La banca te duci si scoti banii. Sa vinzi o casa e mai
complicat: trebuie sa gasesti cumparatorul dispus sa plateasca pretul
stabilit si sa apelezi la specialistii in tranzactii imobiliare. La
sume mari, problema devine si mai spinoasa: mai greu vinzi 10 sau 100
de case decat una singura.

Piata bursiera presupune o inevitabila doza de risc. Nu ca la banca, unde pui banii intr-un depozit si astepti sa cloceasca dobanda.

Trebuie sa iti plasezi cash-ul in cat mai multe hartii de valoare
(titluri, obligatiuni etc). Daca joci totul pe o singura companie, in
caz de faliment sau alte evenimente nedorite, prabusirea valorii
actiunilor va fi fatala. Un vechi proverb de business spune „sa nu asezi toate ouale in acelasi cos”. Dar mai multe
actiuni inseamna mai multe batai de cap.

Piata de capital cea plina
de emotii, alternativa la economisirea
bancara cea lipsita de griji? Sa nu uitam o alta explicatie vehiculata pentru recesiunea din 2008: adevaratul punct de plecare ar fi fost prin anii 80-90, cand capitalul speculativ l-a depasit pe cel de lucru,
alimentand teoria ca banii fictivi au daunat grav celor reali.

Eternul refugiu, aurul, nu se simte
nici el prea bine. Evenimentele din Cipru nu numai ca nu au crescut
cotatia metalului galben, ci dimpotriva, au provocat o depreciere,
pana la sub 1.600 de dolari uncia. Asta dupa ce 2012 nu s-a incheiat
deloc cu bine, vanzarile la nivel mondial scazand pentru prima data
in ultimii trei ani
.

Alta investitie deseori laudata –
obiectele de arta. Dar trebuie sa te pricepi la pictura ca un broker
la tranzactiile cu actiuni ca sa fii sigur ca o lucrare plastica
achizitionata azi isi va spori valoarea cu un anumit procent peste o
anumita perioada de timp.

Pe de alta parte, nu in fiecare zi se ivesc amatori de Matisse sau Tonitza, dispusi sa livreze cash-ul. Si apoi, un om de afaceri cu sute de mii
sau milioane de euro in lichiditati isi va transforma casa in depozit
de tablouri, sculpturi si bijuterii?

Pentru diferitele tipuri de plasamente exista desigur consultantii financiari, profesionistii care te invata ce sa faci cu banii. Dar acestia, la randul lor, costa.

Economia, la nivel national sau mondial, traieste din productie. Serviciile si activitatile care bunuri de larg consum, solicitate pe toate pietele, genereaza bani. Cand speculatiile nu mai pot sustine dezvoltarea si mersul inainte al vietii financiare, industria si agricultura ar putea fi salvarea. Altfel spus, in loc sa joc la bursa pariind pe firmele altora, imi fac propria firma si pariez pe produsele mele.

Si vor avea de castigat, in final, cei care vor sti sa gestioneze cat mai bine energia si resursele naturale. Dar asta e deocamdata doar o optimista proiectie a viitorului, in vremuri deosebit de tulburi.

Cititi si: Unde este cel mai sigur sa iti pastrezi
banii? Ce avem de invatat din criza din Cipru