- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Campania de comunicare a Piraeus Bank ar putea dubla vanzarile de credite ipotecare

18 May, 17:00 • Redactia DailyBusiness
In urma campaniei de comunicare pentru Creditul de Casa Noua al Piraeus Bank, conducerea bancii isi propune ca anul acesta sa dubleze numarul de vanzari de credite ipotecare comparativ cu 2006.
Campania de comunicare a Piraeus Bank ar putea dubla vanzarile de credite ipotecare

Campania de comunicare pentru creditul ipotecar se desfasoara in prezent pe posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, National Geographic, National TV, Prima TV, Pro TV si Pro Cinema. De saptamana viitoare, mesajul va fi distribuit si pe internet, prin intermediul bannerelor, a declarat pentru DailyBusiness Cristian Halmajan, marketing manager al Piraeus Bank.

Cele doua spoturi de 30 de secunde vor rula pe posturile de televiziune timp de sase saptamani. Fiecare spot se adreseaza femeilor, respectiv barbatilor, sloganul primului fiind „Nu lua in tragic rata la casa”, iar pentru al doilea „Nu lasa rata la casa sa iti schimbe planurile”.

„Spoturile adresate barbatilor sunt difuzate pe posturile si in timpul emisiunilor cu audienta preponderent masculina, acelasi principiu fiind utilizat si in privinta spotului pentru femei”, a spus Cristian Halmajan.

Produsul de creditare le permite consumatorilor ca in primele sase luni de la incheierea contractului sa nu plateasca nimic, iar in urmatorii trei ani sa plateasca doar dobanda. Dupa aceasta perioada, consumatorii platesc in rate egale atat dobanda, cat si principalul.

Oficialii nu au declarat la cat se estimeaza ca se vor ridica volumul si valoarea contractelor de credite ipotecare pe care intentioneaza sa le incheie anul acesta.

Campania de comunicare – atat actiunile de advertising, cat si cele de media buying – este realizata de agentia de publicitate Foote Cone and Belding Bucharest, reprezentanta a companiei cu acelasi nume din SUA. Piraeus Bank este clientul agentiei din anul 2004, iar printre alti advertiseri care lucreaza cu Foote Cone and Belding se mai numara si Beiersdorf, Johnson Wax, Samsung, Autoitalia, Phillips si Lafarge.

Urmărește Daily Business pe Google News