- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cifra de afaceri din industrie a crescut usor in primele trei luni

09 May, 11:13 • Redactia DailyBusiness
Cifra de afaceri din industrie a crescut in primul trimestru din acest an cu 1,4%, fata de aceeasi perioada a anului precedent, in special datorita cresterilor din industria extractiva  (+1,8%) si din industria prelucratoare (+1,3%), potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).
Cifra de afaceri din industrie a crescut usor in primele trei luni

Pe marile grupe industriale cresteri ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in sectoarele: industria bunurilor de folosinta indelungata (+11,4%), industria bunurilor de uz curent  (+5,1%) si industria energetica (+3,2%). Scaderi s-au inregisterat in industria bunurilor de capital (-1,0%) si in industria bunurilor intermediare (-0,7%) .

Cifra de afaceri din industrie, in martie, fata de aceeasi luna a anului trecut, a crescut cu 1,4%, datorita majorarilor inregistrate in industria extractiva (+1,7%) si in industria prelucratoare (+1,4%).

Pe marile grupe industriale cresteri ale cifrei de afaceri s-au inregistrat in sectoarele: industria bunurilor de folosinta indelungata (+18,5%), industria bunurilor de  uz  curent (+6,2%), industria energetica (+6,0%) si in  industria bunurilor intermediare (+0,7%). Industria bunurilor de capital a scazut cu 4,9 procente. 

Comparativ cu luna  precedenta, cifra de afaceri din industrie a crescut in a treia luna a anului cu 22,3% datorita cresterilor din industria prelucratoare (+22,8%) si din industria extractiva (+12,2%).

La nivelul marilor grupe industriale afacerile au crescut pe toate sectoarele: industria  bunurilor  intermediare  (+30,2%), industria energetica (+28,3%), industria bunurilor de folosinta  indelungata  (+24,8%), industria bunurilor de uz curent (+16,4%) si  industria  bunurilor  de   capital (+15,5%).

[b]Comenzile noi din industrie[/b]

Comenzile noi din industrie (piata interna si piata externa) au crescut in primul trimestru al anului 2012 cu 0,6%, fata de T1 din 2011, potrivit INS.

Astfel, in primele trei luni ale anului industria  bunurilor de uz curent a crescut cu 9,2%, iar industria bunurilor de folosinta indelungata cu 7,4%.

 Scaderi s-au inregistrat la industria  bunurilor intermediare cu 0,8 procente si industria bunurilor de capital cu 0,4%.

In luna martie, comenzile au crescut cu 4,1%, in comparatie cu luna martie a anului 2011, datorita cresterilor inregistrate la industria bunurilor de folosinta indelungata (+25,2%), la industria  bunurilor de uz curent (+13,2%) si la industria bunurilor intermediare (+6,4%). Industria bunurilor de capital a scazut cu 0,8%. 

Comparativ cu luna februarie a acestui an in martie comenzile noi din industrie au au crescut cu 16,6%, datorita cresterilor  inregistrate  la: industria  bunurilor  de  folosinta  indelungata  (+59,4%), industria bunurilor intermediare (+20,4%),  la industria bunurilor de uz curent (+12,8%) si la industria  bunurilor  de  capital (+12,6%).

Urmărește Daily Business pe Google News