Traficul rutier de pe 600 kilometri de drumuri
nationale depaseste valoarea de 16.000 de vehicule, care face rentabila
construirea unei autostrazi, arata rezultatele finale ale ultimului recensamant
de trafic, efectuat la finele anului trecut de catre Compania Nationala de
Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR). Recensamantul este
realizat o data la cinci ani, iar pe baza lui, printre altele, oficialii de la
Bucuresti planifica modernizarea soselelor existente sau
construirea altora noi, relateaza Romania Libera.