Finante-Banci

De la crestere de 16% a puterii de cumparare in 2008, la scadere in 2009

10 Mar, 18:28 • gecad.net
Dupa ce anul trecut puterea de cumparare a urcat cu peste 16%, anul acesta ar putea scadea, in conditiile in care leul isi va continua trendul de depreciere, estimeaza unii analisti.
De la crestere de 16% a puterii de cumparare in 2008, la scadere in 2009

Anul trecut, salariul mediu net a avansat cu 22,9%, inflatia fiind de 6,3%, ceea ce arata o crestere reala de peste 16%.

Cresterile salariale nominale (fara efectul inflatiei – n.r.) sunt asteptate sa franeze anul acesta in raport cu 2008, pana sub 10%. Astfel, intervine problema daca acestea ar mai putea fi real pozitive, deci sa acopere deprecierea generata de inflatie.

Rozalia Pal, economist sef Unicredit Tiriac, a remarcat ca pe fondul crizei, retributiile au tendinta de a se ajusta foarte repede. „Este incredibil cat de repede se produce corectia pe piata muncii. Daca in ianuarie anul trecut aveam de-a face cu cresteri salariale de 20-25%, datele pentru februarie 2009 indica deja injumatatirea majorarilor, la circa 12% pe an”, a aratat Pal.

In opinia economistului sef al UniCredit Tiriac, majorarile salariale din acest an ar putea ramane pozitive, chiar daca ar fi vorba de cresteri reale foarte mici. Pentru 2009, Rozalia Pal mizeaza pe o majorare a salariilor cu 7%, din care scazand estimarea de inflatie a UniCredit (4,7% la finalul anului – n.r.), se obtine o crestere reala usor peste 2%.

In schimb, Nicolae Chidesciuc, economistul sef al ING Bank Romania, mizeaza pe o majorare nominala a salariilor de doar 4,1%, ceea ce, la o inflatie anuala de 8% estimata de banca la finalul lui 2009, genereaza o scadere a puterii de cumparare in 2009, preturile inregistrand un avans de circa 4% fata de salarii.

Rozalia Pal a atras totodata atentia ca estimarea de inflatie ia in calcul o scadere a consumului, care de altfel a putut fi observata in ultimul trimestru al anului trecut, si care este de asteptat sa continue in 2009. Pentru finele anului, economistul UniCredit estimeaza ca nivelul consumului ar putea stagna, raportat la 2008.

In schimb, Nicolae Chidesciuc se asteapta ca inflatia sa creasca in acest an, in special ca urmare a continuarii deprecierii leului. „Cred ca situatia globala se va inrautati, iar Romania este expusa din cauza fundamentelor macroeconomice”, a declarat Nicolae Chidesciuc, economistul sef al ING.

„Deocamdata, situatia de pe piata valutara este bine controlata de banca centrala, nu sunt atacuri speculative pe leu, si ar fi extraordinar ca situatia sa se mentina, dar exista riscuri ca lucrurile sa nu ramana asa”, a adaugat Chidesciuc.

Preturile au crescut moderat in februarie

Pentru februarie, cei doi analisti estimeaza ca preturile au cunoscut o majorare moderata, mai redusa ca in luna anterioara, cand preturile au urcat lunar cu 1,24%, in special pe fondul temperarii deprecierii leului.

Astfel, Rozalia Pal se asteapta ca in februarie preturile sa fi crescut cu circa 0,3%, „in conditiile in care deprecierea leului s-a temperat in a doua luna a anului”. Pentru februarie, reprezentanta UniCredit estimeaza o inflatie anuala de 6,3%.

Nicolae Chidesciuc ia in calcul pentru februarie o rata lunara a inflatiei de 0,5%, ceea ce ar conduce la o inflatie anuala de 6,5%.

Miercuri, Institutul National de Statistica prezinta datele oficiale referitoare la inflatia pe luna februarie.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Sondaj Avangarde: Creșterea salariilor și pensiilor, principala așteptare de la Guvern
Sondaj Avangarde: Creșterea salariilor și pensiilor, principala așteptare de la Guvern
Zelenski: Atacurile rusești au lăsat fără energie electrică 200.000 de familii din regiunea Dnipropetrovsk și peste 80.000 din regiunea Kiev
Zelenski: Atacurile rusești au lăsat fără energie electrică 200.000 de familii din regiunea Dnipropetrovsk ...
Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Constituțional din Polonia, convocată pentru 3 noiembrie
Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Constituțional din Polonia, convocată pentru 3 noiembrie
Criză instituțională în Polonia: Ambasadorul polonez la București și-a anunțat demisia
Criză instituțională în Polonia: Ambasadorul polonez la București și-a anunțat demisia
Binance, ținta unui atac informatic de proporții. Cum au furat hackerii criptomonede în valoare de 6,3 miliarde de dolari
Binance, ținta unui atac informatic de proporții. Cum au furat hackerii criptomonede în valoare de ...
Criză politică în Polonia: președintele și vicepreședintele Tribunalului Constituțional, suspendați temporar
Criză politică în Polonia: președintele și vicepreședintele Tribunalului Constituțional, suspendați ...
Bugetul Sănătății crește cu 8,3 miliarde de lei după rectificarea bugetară
Bugetul Sănătății crește cu 8,3 miliarde de lei după rectificarea bugetară
BVB a închis săptămâna cu un avans de 0,88% pe indicele BET. Tranzacțiile au depășit 102 milioane de lei
BVB a închis săptămâna cu un avans de 0,88% pe indicele BET. Tranzacțiile au depășit 102 milioane ...
Papa Leon al XIV-lea este primul suveran pontif care votează la alegerile din SUA
Papa Leon al XIV-lea este primul suveran pontif care votează la alegerile din SUA
Volodimir Zelenski merge la Istanbul pe 31 octombrie pentru discuții privind securitatea Mării Negre
Volodimir Zelenski merge la Istanbul pe 31 octombrie pentru discuții privind securitatea Mării Negre
Nicușor Dan cere Parlamentului să reexamineze legea privind reabilitarea energetică a blocurilor
Nicușor Dan cere Parlamentului să reexamineze legea privind reabilitarea energetică a blocurilor
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS în noiembrie
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS în noiembrie
Ștefan Popa, noul ministru al Transporturilor, a avut primele consultări cu sindicatele Metrorex
Ștefan Popa, noul ministru al Transporturilor, a avut primele consultări cu sindicatele Metrorex
România a avut cele mai mari scumpiri la electricitate şi gaze naturale din UE în primul semestru din 2026 (Eurostat)
România a avut cele mai mari scumpiri la electricitate şi gaze naturale din UE în primul semestru ...
Alexandru Rogobete, despre cele 11 ani fără centre funcționale pentru marii arși: „Este o lipsă de viziune și o lipsă de asumare a actului administrativ”
Alexandru Rogobete, despre cele 11 ani fără centre funcționale pentru marii arși: „Este o lipsă ...
Guvernul alocă 300 de milioane de lei pentru încălzirea în sezonul rece. Ordonanța adoptată vineri include și măsuri pentru plata proiectelor din PNRR
Guvernul alocă 300 de milioane de lei pentru încălzirea în sezonul rece. Ordonanța adoptată vineri ...
Alexandru Nazare: Bugetul pe 2027 va fi dificil de construit. România pierde finanțări din PNRR de 1,5% din PIB, iar cheltuielile pentru Apărare cresc
Alexandru Nazare: Bugetul pe 2027 va fi dificil de construit. România pierde finanțări din PNRR de ...
Bilanțul accidentului feroviar din Spania a ajuns la 69 de morți, iar cel puțin 70 de persoane sunt date dispărute
Bilanțul accidentului feroviar din Spania a ajuns la 69 de morți, iar cel puțin 70 de persoane sunt ...