- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Dmitri Medvedev considera criza din UE drept o „amenintare foarte serioasa”

26 Nov, 10:26 • Redactia DailyBusiness
Criza din Uniunea Europeana este considerata de Moscova drept o "amenintare foarte serioasa", a declarat premierul rus Dmitri Medvedev intr-un interviu acordat AFP si Le Figaro, subliniind ca jumatate dintre schimburile comerciale ale Rusiei sunt cu UE.
Dmitri Medvedev considera criza din UE drept o amenintare foarte serioasa

„Situatia la noi depinde in mare
parte de ceea ce se intâmpla in economiile UE”, a adaugat
premierul rus, precizand ca valoarea globala a schimburilor Rusia-UE
se ridica la circa 300 de miliarde de euro, potrivit Mediafax.

Medvedev, asteptat in Franta luni seara
pentru o vizita in cursul careia se va intalni cu omologul sau
francez si presedintele François Hollande, nu a parut convins de
eforturile intreprinse in cadrul UE in fata crizei.

„Ni se pare uneori ca partenerii
nostri europeni nu au energie si vointa pentru a lua decizii (…)
Partenerii nostri din UE par sa fie pe punctul de a ajunge la un
acord. Este important ca acest lucru sa nu se intâmple prea târziu”,
a declarat Medvedev.

Premierul rus si-a reafirmat sustinerea
fata de euro: „41 la suta dintre rezervele noastre in valuta
sunt in euro. De aceea vrem ca euro sa continue sa existe ca moneda
de rezerva si ca moneda stabila”.

Urmărește Daily Business pe Google News