- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Grecia vrea dobanzi mai mici pentru imprumutul primit de la UE

20 Jan, 16:37 • Redactia DailyBusiness
Grecia spera ca eforturile depuse pentru redresarea situatiei bugetare ii vor permite sa obtina reducerea ratei dobanzii imprumutului obtinut anul trecut de la partenerii din Uniunea Europeana (UE), a declarat ministrul elen de Finante.
Grecia vrea dobanzi mai mici pentru imprumutul primit de la UE

„A fost initiata o discutie referitoare la costul imprumutului, care este foarte importanta pentru noi. Pe masura ce recuperam din incredere, suntem tot mai in masura sa cerem si sa negociem un tratament mai bun”, a afirmat ministrul elen de Finante, George Papaconstantinou.

Grecia, riscand sa intre in incapacitate de plata, a primit in luna mai a anului trecut un imprumut de 110 miliarde de euro, pe trei ani, de la UE si Fondul Monetar International. Rata medie a dobanzii acestui credit se ridica, pentru fondurile cu care contribuie zona euro, la 5,2%.

„Am stiut inca de la inceput si am atras atentia foarte clar creditorilor nostri ca dobanda ridicata la care ne-am imprumutat nu este viabila pe termen lung”, a adaugat ministrul elen.

Grecia negociaza cu partenerii europeni o eventuala prelungire a termenelor de rambursare a imprumutului, masura cu care FMI este de acord.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Nicușor Dan: „Mandatul meu este să păstrez direcția pro-occidentală și să evit o cădere economică”
Nicușor Dan: „Mandatul meu este să păstrez direcția pro-occidentală și să evit o cădere economică”
Nicușor Dan: NATO trebuie să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv în apărarea antidronă
Nicușor Dan: NATO trebuie să își consolideze prezența și capacitățile în România, inclusiv ...
Camera Deputaților a adoptat prelungirea până la 31 decembrie 2026 a facilităților de transport pentru veterani, văduve de război și pensionari
Camera Deputaților a adoptat prelungirea până la 31 decembrie 2026 a facilităților de transport ...
Custodele Coroanei, Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit la Palatul Buckingham
Custodele Coroanei, Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit la Palatul Buckingham
Camera Deputaților a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului
Camera Deputaților a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până ...
Belfast: violențe de stradă după un atac cu cuțitul; autoritățile au mobilizat forțe sporite de ordine
Belfast: violențe de stradă după un atac cu cuțitul; autoritățile au mobilizat forțe sporite de ...
Eugen Tomac ar putea avea miercuri o discuție cu președintele Nicușor Dan pe tema formării Guvernului
Eugen Tomac ar putea avea miercuri o discuție cu președintele Nicușor Dan pe tema formării Guvernului
Nicușor Dan analizează refacerea coaliției și instalarea unui premier din cercul consilierilor prezidențiali, dacă Guvernul Tomac nu trece de Parlament
Nicușor Dan analizează refacerea coaliției și instalarea unui premier din cercul consilierilor prezidențiali, ...
Piețele financiare sub presiune, după corecții puternice pe acțiunile companiilor americane de tehnologie
Piețele financiare sub presiune, după corecții puternice pe acțiunile companiilor americane de tehnologie
CCR amână decizia privind ordonanţa de urgenţă legată de programul SAFE
CCR amână decizia privind ordonanţa de urgenţă legată de programul SAFE
Iranul ripostează după atacul american asupra infratructurii critice
Iranul ripostează după atacul american asupra infratructurii critice
România preia președinția SEECP și mizează pe infrastructură, conectivitate și extinderea UE în Europa de Sud-Est
România preia președinția SEECP și mizează pe infrastructură, conectivitate și extinderea UE în ...