- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Guvernul interzice contracte de servicii juridice si taie costuri de protocol in institutii si regii

06 Jun, 16:48 • Redactia DailyBusiness
Guvernul a interzis institutiilor publice, regiilor autonome si companiilor nationale sa mai contracteze servicii de consultanta si asistenta juridica daca dispun deja de personal propriu de specialitate si va obliga conducerea acestora sa diminueze cu 30% cheltuielile de personal si deplasari.
Guvernul interzice contracte de servicii juridice si taie costuri de protocol in institutii si regii

Aceeasi interdictie va fi valabila si in cazul contractelor
autoritatilor locale pentru servicii de audit public intern prestate de catre
persoane fizice.

Decizia a fost luata prin ordonanta de urgenta aprobata in sedinta
de miercuri.
Ministrii, ministrii
delegati, secretarul general al Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii
de stat, personalul incadrat in functii asimilate acestora, primarii,
viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene, consilierii
locali, precum si inaltii functionari publici, pe perioada deplasarilor in strainatate,
vor putea fi insotiti de cel mult doua persoane, scrie Mediafax.

Acelasi document mai interzice institutiilor publice,
indiferent de modul de finantare si subordonare, sa efectueze cheltuieli pentru
achizitionarea si/sau elaborarea studiilor de fezabilitate si a altor studii
aferente obiectivelor de investitii, daca in ultimii 5 ani bugetari au mai fost
intocmite astfel de studii.

Urmărește Daily Business pe Google News