Investitorii se tem ca mai multe state europene au ascuns amploarea datoriilor si deficitelor

Statele din zona euro au o istorie bogata in ceea ce priveste „manevrele exotice” efectuate pentru a indeplini conditiile necesare includerii in uniunea monetara, precum limitarea datoriilor la 60% din Produsul Intern Brut (PIB) sau un deficit bugetar anual sub 3% din PIB.

In pofida criticilor, liderii europeni au catalogat aceste practici ca acceptabile, atata timp cat acestea au avut ca scop punerea bazelor zonei euro.

Pentru a indeplini conditiile cerute pentru intrarea in uniunea monetara, care au ca scop intarirea increderii in moneda unica, unele guverne au vandut active de stat sau au transformat datoriile in titluri de valoare securizate.

In cazul Greciei, autoritatile au raportat biroului de statistica al Uniunii Europene, Eurostat, ca o mare parte din cheltuielile militare sunt „confidentiale” si, de aceea, exceptabile de la calcule.

In 2000, Grecia a indicat ca a cheltuit 828 de milioane de euro pentru aparare, insa ulterior a aratat ca suma s-a situat in realitate la 3,17 miliarde de euro. De altfel, autoritatile de la Atena au admis ca au raportat cheltuieli militare mai mici cu 8,7 miliarde de euro intre 1997 si 2003.

Portugalia, in schimb, a clasificat drept achizitii de actiuni subventiile acordare metroului din Lisabona si altor companii de stat.

Dupa aflarea adevarului, Eurostat a obligat in 2002 Portugalia sa recalculeze datele raportate. Astfel, autoritatile au revizuit deficitul pentru 2001 de la 2,76 miliarde de euro, sau 2,2% din PIB, la 5,1 miliarde de euro, echivalentul a 4,1% din PIB, nivel peste limita tolerata in zona euro.

Franta „a aranjat” in 1997 afaceri cu France Telecom, companie in curs de privatizare, prin care operatorul telecom a platit guvernului peste cinci miliarde de euro.

In schimb, Franta a acceptat sa-si asume obligatiile de plata a pensiilor pentru angajatii France Telecom. Fondurile primite de la companie au ajutat Parisul sa ingusteze deficitul la 40 de miliarde de euro, respectiv 3% din PIB.

Chiar si Germania, cea mai mare economie europeana, a incercat in 1997 sa reevalueze rezervele de aur, insa executivul a renuntat la plan din cauza opozitiei bancii centrale.

„Problema Eurostat este cresterea gamei de noi instrumente financiare si de tehnici. Statele membre vor incerca sa profite de aceasta situatie”, a declarat James D. Savage, profesor la Universitatea statului american Virginia.

Dificultatile autoritatilor UE sunt amplificate de insuficienta mijloacelor prin care pot determina statele din zona euro sa respecte conditiile fiscale.

In ultimele saptamani, atentia investitorilor a fost atrasa de politica mai multor guverne de a recurge la tranzactii de swap valutar. Prin astfel de intelegeri, tarile pot face imprumuturi in moneda straina, folosind un produs derivat pentru a acoperi riscurile fluctuatiilor valutare. Aceste instrumente pot fi folosite, insa, pentru a semnaliza artificial fluxuri de lichiditati, luate in considerare la calcularea datoriei si deficitului.

Guvernele din zona euro nu sunt obligate sa publice natura precisa a tranzactiilor cu produse derivate in care sunt angajate, ceea ce face imposibil pentru investitori sa discearna posibilele riscuri asociate cu aceste acorduri. Eurostat a permis utilizarea acestor tranzactii pentru ajustarea datelor privind datoriile pana in 2008.

Banca americana Goldman Sachs a intermediat 12 afaceri de tip swap pentru Grecia intre 1998 si 2001, potrivit unor surse apropiate situatiei. In tranzactii similare pentru Atena a fost implicata si Credit Suisse, in aceasi perioada.

Deutsche Bank a executat pentru Portugalia tranzactii de swap valutar intre 1998 si 2003, a anuntat un reprezentant al companiei.