Finante-Banci

Trafic întrerupt înainte de minivacanță! Ce trebuie să știe șoferii români

30 Apr, 16:15 • Cornel Ghimeșan
Cetățenii care vor să călătorească către Bulgaria sau să tranziteze teritoriul către Grecia ori Turcia trebuie să știe că autoritățile bulgare vor opri miercuri temporar circulația pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu.
Trafic întrerupt înainte de minivacanță! Ce trebuie să știe șoferii români

Trafic întrerupt înainte de minivacanță. „Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor aplica măsura opririi temporare a circulației, pentru intervale scurte de timp, în vederea asfaltării segmentului rutier al estacadei podului (pe partea bulgară). Pe durata executării lucrărilor de asfaltare, autovehiculele vor aștepta în coloane, circulația rutieră în zona respectivă a podului fiind organizată prin sisteme de semafoare adaptive, indicatoare rutiere și personal de dirijare, inclusiv echipe din cadrul poliției bulgare de frontieră”, potrivit unui comunicat de presă.

Trafic întrerupt înainte de minivacanță

Așadar, autoritățile române recomandă folosirea celorlalte puncte bulgare de trecere deschise traficului internațional la frontiera româno-bulgară, după cum urmează: Vidin – Calafat, Kardam- Negru Vodă, Silistra – Ostrov Călărași, Dobromir – Krushari și Kainardzha – Lipnița, Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) (www.feribot-eurobac.ro), Svishtov – Zimnicea (ferry) (www.ferry.bg) și Oryahovo – Bechet (ferry) (www.ferryboat.bg) și Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călărași) (ferry) (www.spikaferry.com).

Pe timpul desfășurării lucrărilor de reparație capitală ale Podului Dunării Ruse – Giurgiu, este permisă circulația autocamioanelor cu lățimea maximă de 2,55 metri și masă totală de până la 60 de tone. Se recomandă ca șoferii care tranzitează Podul Dunării să respecte parametrii de admisibilitate a autovehiculelor și restricția de viteză impusă la 20km/h.

Crește taxa de vinietă începând cu 1 mai

„Reamintim că, începând cu data de 1 mai 2025, cuantumul vinietelor electronice pentru autovehicule cu masa maximă tehnic admisibilă de până la 3,5t va fi majorat cu 10%, după cum urmează: vinieta cu valabilitate de 1 săptămână – 15 leva (8 euro); vinieta cu valabilitate de 1 lună – 30 leva (15 euro); vinieta cu valabilitate de 3 luni – 54 leva (28 euro); vinieta cu valabilitate de 1 an – 97 leva (50 euro) și vinieta de sfârșit de săptămână cu valabilitate din ziua de vineri, ora 12:00 până în ziua de duminică, ora 23:59 – 10 leva (5 euro)”, potrivit MAE.

Mai multe detalii pot fi consultate la următoarele adrese: vinieta electronică și sistemul e-TOLL – www.bgtoll.bg; starea actuală a drumurilor (http://www.lima.api.bg/); Agenția “Infrastructura Rutieră” (http://www.api.bg/), număr de telefon +35/970013020, accesibil în regim 24/7; sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse (https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng); situația zborurilor pe aeroportul Sofia (http://www.sofia-airport.eu/); starea vremii (http://www.weather.bg); regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale – http://www.mae.ro/travel-conditions/3677) și pagina de internet a Agenției „Vămi” din Bulgaria (https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers); situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare (http://www.mvr.bg).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea următoarelor pagini de internet: Ambasada României în Republica Bulgaria (https://sofia.mae.ro/), Atenționări de călătorie – MAE (https://www.mae.ro/travel-alerts), Ministerul Afacerilor Externe (https://www.mae.ro/) și Sistemul european de avertizare timpurie privind fenomenele meteorologice periculoase – Meteoalarm (https://www.meteoalarm.org/ro/live/).

Urmărește Daily Business pe Google News
Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult
Alte articole
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine Le Pen
Kaja Kallas, șefa diplomației Uniunii Europene, are un nou adversar care vrea să o înlăture: Marine ...
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza unei defecțiuni. Nuclearelectrica anunță schimbări în conducerea tehnică a centralei
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, din cauza ...
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să menţină disciplina fiscală şi să atragă investiţii prin fonduri europene
Luca Niculescu, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România vrea să relanseze economia, să ...
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un avans lunar de 5,2%
România a avut în august cea mai mare creștere din UE a producției din sectorul serviciilor, cu un ...
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră
Ursula von der Leyen anunță că UE alocă 10 milioane de euro pentru operațiuni de căutare și salvare ...
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
Maia Sandu vrea ca Republica Moldova să încheie negocierile de aderare la UE până în 2028
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu este bâta PSD”
USR și PNL îi cer lui Adrian Țuțuianu să retragă proiectul privind partidele politice: „AEP nu ...
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul rusesc. Maia Sandu: „Nimeni nu ne mai poate șantaja”
Republica Moldova a inaugurat linia electrică Vulcănești-Chișinău, care reduce dependența gazul ...
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță o tentativă de discreditare
Fratele lui Viktor Orban, reținut într-un dosar de trafic de persoane. Fostul premier ungar denunță ...
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
CFR Marfă: 56 de milioane de lei pentru salariile restante și plățile compensatorii ale angajaților
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Peste 98% dintre participanţii la referendumul din Răşinari au respins exploatarea minieră
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria vor primi un nou sprijin european
Ursula von der Leyen, la București, pentru discuții despre securitatea Mării Negre. România și Bulgaria ...
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump crede că se va întâlni cu Xi și Putin la summitul APEC din China
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul și creșterea prețurilor la benzină au afectat partidul republican
Trump spune că nu vrea ca războiul din Iran să se extindă. Președintele american admite că războiul ...
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai puțin de 24 de ore, față de trei zile
Alexandru Rogobete laudă un spital din Cluj-Napoca: Rezultatele analizelor medicale, obținute în mai ...
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație extraconjugală cu o chinezoaică care îl spiona
Cine este Jensen Huang, miliardarul din industria semiconductorilor, acuzat că ar fi avut o relație ...
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul finalizării investiției de 430 MW
Centrala de la Iernut ar putea intra în funcțiune la jumătatea lui 2027. Romgaz anunță calendarul ...
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri concrete și o colaborare mai bună între instituții
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței. Premierul Luca Niculescu cere măsuri ...